A sosit și ziua asta. Ziua în care l-am dus pe Magellan la veterinar să fie castrat. N-a fost pe atât de greu pe cât aș fi crezut, deși oricum am avut emoții. Totul a mers bine și sper că așa va fi și în continuare, iar peste câteva zile sper că totul o să revină la normal. La capitolul părții amuzante îmi place la nebunie când merge cu spatele, doar-doar o sa reușească sa-și scoată pâlnia din cap. Cum ziceam, toate merg bine și Magellan pare sa-și revină. E mai greu pentru el că nu poate să mănânce 24 de ore, dar deja au trecut mare parte din orele astea iar el s-a descurcat de minune. Sper după să
Pentru că viața e ca un fel de roată și uneori ești sus și uneori ești jos… sau poate uneori ești cu picioarele pe pământ și câteodată ești cu capul în nori și uneori se vede totul clar și frumos de sus și uneori e doar o mare beznă…
Mi-e atât de lene…și întoarcerea la vechile obiceiuri bune pare și mai grea. Momentan stau pe un munte de lene, refulari de tot felul și tot așa… Ar fi mai simplu daca as putea sarii peste toate. Nu sunt trista, nu sunt deprimata… am doar foarte, foarte multă lene. Nu mi-e clar în secunda asta nimic. Nu mi-e clar ce ar trebui să fac, nu mi-e clar dacă am să reușesc vreodată ceva, sau poate mai bine pur și simplu n-ar mai trebui să lupt. Nu știu care varianta e mai bună, nu știu în care caz am să fiu mai fericită… Nu am găsit încă perechea de zaruri norocoase cu care să joc la cazinoul vieții…
O zi de luni care nu are soare, nu e o zi de luni prea draguta… Ziua mea a fost pana la urma mult mai draguta decat ma asteptam, dar am lenevit mult… nu e ce te astepti de la o zi de luni in general…
Poză cu Magellan lenevind zilele astea n-am reușit să fac pentru că este foarte agitat. După atâtea zile aproape singur trebuie să-și consume energiile… Deci el nu prea a lenevit, în schimb noi da…
…așa se numea o postare veche de pe un alt blog al meu, scrisă atunci când m-am întors din Munchen… Îmi amintesc atunci că șocul a fost mare. Era prima dată când mă întorceam de la civilizație în țară… Și a doua oară a fost destul de șocant să mă întorc dintr-o țară ca Singapore în România. Cu timpul am început să mă mai obișnuiesc.. dar totuși este atât de neplăcut… Readaptarea mi se pare grea… și tristă…
Ultima privire înapoi înainte de a mă întoarce în țară. Trebuie să spun mai întâi că mi-a făcut plăcere să scriu acest jurnal de vacanță. Singurul sau cel puțin cel mai complet de până acum. Nu am un blog turistic sau de vacanță,, dar mi-a plăcut să transmit de la fața locului gândurile mele. Mi-a prins bine să mai uit o vreme de problemele și frustrările mele. Le-am ignorat o vreme măcar pe blog chiar dacă n-am uitat chiar total de ele în viața reală. Lyon-ul este un oraș frumos, n-am ce zice. M-a surprins tare plăcut și s-ar putea să fie pe primul loc în topul preferințelor mele dintre toate orașele pe care le-am vizitat. E adevărat că este
Vacanța mea la Lyon se apropie vertiginos de final și nu puteam pleca de aici fără să văd orașul noaptea.
Am întâlnit oameni care urăsc toamna pentru că plouă prea mult, pentru că natura moare… Am întâlnit oameni cărora nu le place vara pentru că e prea cald și cu siguranță am întâlnit oameni cărora nu le place iarna că e prea frig. N-am întâlnit totuși oameni cărora să nu le placă primăvara. Înțeleg totuși că există. Pe ei nu-i înteleg.
Pozele din Week-end…, în afară de ultima, care este făcută sâmbătă în Tête d’Or, sunt făcute la Grenoble.
Sâmbătă și luni am fost în parcul Tête d’Or. Sâmbătă era înnorat și cam frig, iar la Zoo se închisese când am vrut noi să intrăm, așa că m-am mai dus și luni.
Ufff… că greu mai e să scrii când ești obosit de atâta bine… Un week-end minunat pe aici și pe colea, cu tot ce-i trebuie unui week-end ca să fie așa… Câteva poze mai jos, povești mai pe larg când am să am și timp… Noapte frumoasă…