oboseală…

Sunt un om îngrozitor, îmi spun a nu știu câtă oară, deschizând un tab nou în chrome. Ar trebui sa învăț, nu să scriu pe blog, mă apostrofez încă o dată. Iar nu îmi vine să cred cât sunt de indolentă! Citesc despre rege sau orice altceva decât să învăț sau să caut idei bune pentru mâine la muncă. Cumva nu cred că mai am scăpare. Mă irită cumplit oboseala asta de care pare că nu o să scap niciodată. Ceaiul de pe noptieră probabil s-a răcit demult. Mă oftic a nu știu câta oară că mi-am făcut ceai și nu îl beau cald. Ce naiba e în capul meu? De ce fac asta? Cum ziceam, nu știu dacă o

Read More

Totul e atitudinea…

Până mai ieri parcă eram bine, parcă eram pe un val. Acum îmi pare că mă înec. Mă înec de oboseală, de durere, de tristețe… când am o secundă să mă gândesc mai mult îmi pare că pământul îmi fuge de sub picioare. Nici nu știu dacă e cazul și chiar dacă fuge… lasă-l să fugă… Poate că ține de mine să-l opresc sau poate că e mai bine să fugă. Nu știu…

Viața-i viață, banu’i ban, cum schimbăm prioritățile?!

Să spun că sunt prea obosită e degeaba. Nu știu când am mai fost atât de obosită, dar azi am avut chef să ies cu mine. N-am mai stat demult cu mine. Nu știu dacă mă evit sau pur și simlu nu mai am timp. M-am dat la o parte și parcă mi-e dor de mine ca de un prieten vechi. Munca îmi ocupă enerom de mare parte din viața. Nu cred, ba nu, chiar nu am mai muncit așa de mult în viața mea. Încerc să mă opresc. Nu de tot, dar măcar să apăs frâna. Nu e ok nicicum, nici pentru mine, nici pentru altii și vreau să am mai mult timp pentru școală. Trebuie să pun școala

Read More

Ce mai fac zilele astea…

Ce mai fac zilele astea…

Long time no see… Iar au trecut secole de când nu am mai scris pe blog și viața mea s-a mai schimbat parcă de un milion de ori. Lucrez mult spre foarte foarte mult. Nu mi se pare că sunt prea bună la ce fac, dar mă străduiesc cum pot. Nu știu dacă fac destul, dar cumva epuizarea fizică tinde să mă prindă din urmă. Încerc să o tratez si pe asta și pare că merge cumva. Oricuma r fi mai am o săptămână până la concediu și sper să o scot la capăt cât se poate de onorabil. Nu pot cere mai mult de atât.

Singură de Paște…

Anul ăsta e prima dată când nu sunt de Paște în România și e și primul an în care sunt singură. Crăciunul l-am făcut deja de două ori aici și a fost chiar frumos și simplu. Am cumpărat un brad, am împodobit casa cum am știu mai bine și am copt toate bunatățile pe care le-am vrut de mâncare. Am vorbit cu familiile și prietenii pe Skype, whatsapp si alte minuni ale tehnici moderne si gata, am rezolvat problema. Cu Paștele treaba e însă mult mai complicată. În primul rând pentru că eu de când îmi aduc aminte de mine am fost la slujbă în noaptea de Înviere.

From zero to artisane…

From zero to artisane…

Mă gândisem să scriu despre altceva azi, dar facebook-ul mi-a amintit că anul trecut pe vremea asta încercam prima dată prăjiturile de la Artisane, o ”cofetărie” franțuzească (îi spun așa, deși e mai mult decât atât, dar nu știu exact cum să o denumesc) recent deschisă în Liverpool. Aflasem la început de martie, tot de pe facebook, că se va deschide locul ăsta care aproape îmi părea incredibil. Incredibil pentru că avea niște prăjituri foarte arătoase, pentru că croissantele păreau ireal de perfecte, pentru că pâinea îți venea să o mănânci prin monitor. Părea așa un fel de colt de Paris în Liverpool, sau mă rog, un colț franțuzesc. Cum eu nu mă dau în vânt după Victoria Sponge Cake

Read More

Vreau înapoi…

Aș hali salam, dar n-am. Adevărul e că n-aș hali salam, asta e doar o prostie, dar nu mai știu cum să scriu pe blogul asta. Viața e greu, dar greu tare. Naiba sa o ia, că nu poate o dată să fie și mai puțin complicată. S-a nimerit să am trei zile libere care cumva sunt aproape patru și am zis să mă duc la mare, să fug, să mă relaxez un pic, să mă odihnesc un pic. M-am dus, a fost frumușel, am înotat la piscină, am băut o cafea, am mâncat mâncare cât de cât bună, am băut niște vin, am făcut poze… Nu mă simt prea odihnită totuși, de relaxata ce să mă zic… M-am întors

Read More

Creier, artă, vis…

Zilele astea tot încerc să-mi revin dintr-o letargie/astenie sau ce o fi ea. E de la primăvară sau de la lipsa ei, de la prea multă ploaie, prea puțină lumină, poate și de la prea puține dulciuri. Nu să le mănânc, mai ales să le fac. Am reușit 3 zile și jumătate să fac bine, să fiu bine, iar mai apoi ce? Mai apoi am uitat ce am gândit și lucrurile s-au întâmplat cumva greșit. Am uitat răspunsurile pe care le-am găsit sau pur și simplu nu am mai pus întrebarea corectă. Încep să mă trezesc de undeva, dar și asta îmi mănâncă creierul nu numai timpul. Chiar acum creierul meu ar trebui să fie ocupat cu altceva, nu cu întors

Read More

This is the time of my life…

This is the time of my life…

2017! What about 2017? Niște ani de zile, în ciuda faptului că mi-am făcut planuri sau am avut niște vise despre cum să-mi trăiesc viața sau cum să o schimb, lucrurile au părut că sunt în zadar. Totuși, n-am încetat să fac exercițiul ăsta de a privi înapoi spre anul ce a trecut și nici spre a privi inainte spre ceea ce mi-aș fi dorit. Uneori n-am reușit să trag concluziile corecte, uneori n-am învățat nimic din asta, alteori pur și simplu n-am știut nici măcar ce să fac, nu numai cum să fac. Inerția m-a dus înainte de la an la an, inainte cu viața, nu neaparat înainte pe drumul cel bun. N-aș ști să pun neapărat degetul pe

Read More

Am răcit…

Abia respir. La propriu. Am răcit, nici nu mai știu când am mai fost răcită, dar uite că am răcit. Nu stiu exact cum am reușit. Probabil statul lângă un cuptor mereu încins și intratul în congelator nu e cea mai reușită combinație. Norocul meu ca am doua zile libere. Până sâmbătă sper să-mi mai revin. Mă rog, norocul e al lor mai mult decât al meu, că fără zilele astea libere nu știu dacă era oricum ok să muncesc așa răcită. Și că legile lu Murphy să funcționeze și de data asta, când am ajuns acasă am constatat că centrala nu mai merge. Chiar nu se mai stricase de mult. De când a venit frigul și am reînceput să

Read More

E toamnă-n septembrie

E toamnă-n septembrie

A trecut iar ceva timp de la ultima postare pe blog. Am mai vrut să scriu de câteva ori, am chiar și niște drafturi salvate. Am scris o postare pe hartie, lungă tare, pe care n-am ajuns să o transcriu niciodată. Nimic din toate astea de fapt nu se întâmplă pentru prima dată, dar e ok. Nu vreau să trăiesc, cel puțin nu acum, cu presiune că ar trebui să scriu aici sau în altă parte. O să scriu când și cum o să simt și o să pot. E toamnă iar și parcă simt asta mai bine acum, întoarsă de la 34 de grade din România la doar 16 grade aici. În Liverpool nu e niciodată prea cald așa

Read More

Am plecat din România…

E prima dată când am venit în țară și acasă nu m-a așteptat nimeni, când am băgat cheia în ușă și nu s-a auzit nici un mieunat, când nici un blănos frumos n-a vrut s-o șteargă pe ușă afară, când n-am avut nici un motan de luat în brațe, când nu și-a tocit nimeni ghearele pe valiza mea roșie, când n-am avut de luptat cu nimeni pentru a-mi scoate lucrurile din bagaj, când nu a mieunat nimeni cu noaptea în cap să mă trezească, când nu a mai avut nimeni nimic de reclamat…