oboseală…

Ile/ December 5, 2017/ Ganduri/ 0 comments

Sunt un om îngrozitor, îmi spun a nu știu câtă oară, deschizând un tab nou în chrome. Ar trebui sa învăț, nu să scriu pe blog, mă apostrofez încă o dată. Iar nu îmi vine să cred cât sunt de indolentă! Citesc despre rege sau orice altceva decât să învăț sau să caut idei bune pentru mâine la muncă. Cumva nu cred că mai am scăpare. Mă irită cumplit oboseala asta de care pare că nu o să scap niciodată. Ceaiul de pe noptieră probabil s-a răcit demult. Mă oftic a nu știu câta oară că mi-am făcut ceai și nu îl beau cald. Ce naiba e în capul meu? De ce fac asta? Cum ziceam, nu știu dacă o sa mă mai fac bine. Ar cam trebui să mă culc deja. Vasele zac tot nespălate peste tot prin bucătărie. Macar am plantat o parte din lalele. Cu puțin noroc poate termin de planta toate florile joi. Asta doar dacă profa chiar e bolnavă și nu se face bine până atunci. Ce om meschin sunt! Sper că profa să fie bolnavă că să reușesc eu să-mi fac treabă pe care nu am făcut-o de lene sau de oboseală. Adevărul e că și oboseala mea e o boală ca și lenea. Nu, clar nu mă mai fac bine. Cum fac oamenii oare să facă lucruri? Mie nu-mi reușesc prea multe. Cred că sunt prea extremistă, clar îmi lipsește echilibrul in viața.
Mi-am pus ceai în cană și am luat o gură. Șanse mari asta să fie tot. Ce naiba fac mâine la muncă? Ce naiba pun în nenorocirea aia de buche?! Mă enervează modul ăsta stupid în care lucrăm, nu mi se potrivește deloc! Hmm…
Daca nu îmi fac tema azi nu mai am decât ziua de mâine și iar o sa sfârșesc rău cu școala. Și școală mă omoară, nu doar munca. Mă așteptam la mai mult, nu știu de ce. Sau măcar pe alocuri sa fi fost mai bine, iar la teorie e o căruță de învățat… Indolența altora mă omoară, cu a mea stau bine sau poate și asta mă omoară. Câteodată mă întreb de ce naiba sunt așa. Cum ar fi sa fiu altfel și de ce nu sunt altfel. Mi se pare că e de la oboseală. Poate nu ar trebui sa fiu așa de obosită, poate sunt bolnava de ceva, de altceva decât de lene. Ufff! Am deschis pagina blogului în loc de onenote să învăț. Nu e bine sau poate e mai bine decât altceva…
N-am mai scris demult noapte frumoasă, probabil pentru că eu lucrez noaptea de luni de zile…

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.