Am realizat azi ca mai e doar o luna pana la Craciun. Inca putin si anul asta e gata. Am vazut azi ca prin jurul pietei au inceput sa para ornamente. In hipermarketuri sunt chiar de mai mult timp. Inca putin si orasul va fi invadat peste tot de globulete si ghirlande, de beculete de tot felul. Afara miroase destul de tare a iarna, se simte ca ninge in munti. Odata cu frigul o sa vina si o pofta nebuna de vin fiert. Pe caldura de pana acum eu nu prea m-am simtit imbiata. O sa miroasa a scortisoara si a mere si a portocale. O sa ne imbracam in pulovere pe gat si o sa purtam fulare si manusi.
E luni dimineata si in casa e foarte cald. Am deschis geamul sa intre frig. Cip inca doarme in pat, iar Magellan s-a cuibarit la mine in brate si ba doarme, ba toarce. Am putin timp acum inainte sa facem bagajele si sa fugim la Riga. In sfarsit ajung sa scriu despre Paris. Nu mi-am dorit niciodata foarte tare sa ajung la Paris, dar uite ca tot am ajuns. Am stat si m-am gandit despre ce anume sa scriu si am ajuns la concluzia ca sunt 3 lucruri care mi-au placut foarte tare si despre care am sa va povestesc. Exista o goraza de povesti despre Paris. Am auzit multe despre acest oras. Am vazut o multime de poze, am
Se pare ca e din ce in ce mai greu sa ma tin de promisiuni, dar uite ca incerc totusi sa va povestesc azi ce si cum a fost la Cluj. Drumul de la Sibiu la Cluj trece acum pe celebra autostrada A3, de la Turda la Gilau. Ce sa zic, mie mi-a placut autostrada. Cip este insa de parere ca are prea prea multe dealuri si vai si ca nu asa se face o autostrada. Partea cea mai proasta e oricum ca are doar 42 de km si deci nu mergi mai mult de 20 de minute pe frumusetea de drum. La Cluj am ajuns pe la pranz, intr-o caldura ingrozitoare. De data asta nu am mai avut noroc
Hai ca incerc sa ma tin de promisiune!! Azi chiar scriu. Am tot incercat, dar ba n-am avut timp, ba n-am avut inspiratie, ba tot ce scriam suna foarte scolareste, deci tot fara inspiratie. La Sibiu am mai fost de cateva ori in viata. Deobicei pe fuga, in treacat rapid ori something like that… Intr-o astfel de fuga, acum vreo 7 ani, am reusit in 3 ore sa vad pe repede-inainte Muzeul Brukenthal. Acum vreo 3 ani, cand am fost ultima data la Sibiu si am stat vreo jumatate de zi, am incercat sa urc in turnul din Biserica Evanghelica. N-am reusit decat sa urc pe partea laterala a bisericii, pana ajungi la scara centrala. Privelistea mi s-a parut infioratoare
E dimineata, ma rog, nu prea mai e, dar a fost… Mi-as fi dorit sa am ceva mai multa energie decat am. Nu prea a mers. E cald. Am ajuns aseara acasa. Magellan e bine si parerea mea, ceva mai mare. Casa mi se pare ca arata un pic ciudat, ca m-am obisnuit sa dorm din pensiune in pensiune. Nu difera totusi foarte tare. E doar o camera, o baie si-o bucatarie mica. Pare si ceva mai goala decat o stiam. Asta doar pentru ca am facut ordine si curatenie inainte sa plecam prin tara. Am umblat ceva, n-am adunat inca toti kilometrii, dar o sa ma ocup. Nici pozele nu le-am descarcat toate. Am vazut Sibiu, Cluj, Oradea, Arad,
Cip n-a mancat niciodata paste inainte sa facem noi impreuna acum multi, multi ani. Sa facem impreuna inseamna el sa aprinda aragazul si cuptorul si eu sa fac restul :)) Acum multi, multi ani nu numai ca nu stiam sa aprind cuptorul cum v-am povestit in primul episod, dar nu stiam nici sa aprind aragazul, sau de fapt stiam dar nu faceam asta defel. Prima data am facut paste simple pentru ca mai mult le-am facut pentru mine 😉 Ghinion de nesansa i-au cam placut si lui, dar el ar fi preferat sa mai aiba ceva umplutura sosul, asa am ajuns la acest compromis de paste cu carnati si ciuperci. Am mai incercat in perioada aia si paste cu ton,
Avand in vedere ca e blogul meu si ca se mai si cheama Ganduri despre orice… imi permit sa scriu absolut ce am chef aici. De data asta o sa fie despre mancare. Poate intr-o zi o sa fac un blog culinar, chiar aveam la un moment dat in gand sa fac asta, dar pana atunci, cand o sa apara blogul meu mancacios o sa-mi exprim parerile mancacioase aici. Dintre toate mancarurile de pe lumea asta, clar, clar, clar pastele sunt pe primul loc. Mor sa mananc paste si daca nu m-as face din ce in ce mai mare de la ele, as manca probabil in fiecare zi a vietii mele, la micul dejun, pranz si cina si chiar si
Afara e frig ca intr-o dimineata rece de vara la munte… As fi vrut sa fiu acolo, dar sunt aici. Asta e! Nu le poti avea pe toate 🙁 Am scapat de examene totusi. Desi ar trebui sa fiu mai entuziasmata, nu sunt. Imi aduc aminte ca era intr-un manual de romana de prin scoala primara o poveste. Nu mai stiu cum se chema, dar era cam asa. Un barbat isi trimite baiatul foarte lenes sa munceasca. Baiatul in loc sa se duca la munca, s-a dus la mama lui, i-a cerut bani si dupa a stat degeaba toata saptamana. La sfarsitul saptamanii s-a dus la taica-su sa-i dea banii pe care ii “muncise”, numai ca taica-su s-a prins ca
De cativa ani buni 15 iunie, ca si 15 septembrie, nu mai reprezinta mare lucru pentru mine. Nu mai este nici un sfarsit, nici un inceput de an scolar. S-a terminat. Mai intai de toate pentru ca anul universitar e decalat fata de cel scolar, iar mai apoi pentru ca nici cel universitar nu mai prezinta nici un interes. Este adevarat ca mai sunt inca studenta… dar e o altfel de studentie decat prima studentie… Ma incearca totusi o nostalgie… Cu cata ardoare asteptam acest 15 iunie! Cu cate bucurie asteptam sa scap.
Cianura pentru un suras de Rodica Ojog-Brasoveanu… Vara trecuta am auzit asta 2-3 saptamani la televizor in fiecare dimineata, urma sa apara cu Adevarul. Inca imi suna in urechi vocea barbatului din reclama spunand Cianura pentru un suras… Cianura pentru un suras… Cianura pentru un suras… Sigur ati auzit vocea aia speciala din reclama… Titlul mi s-a parut genial, de autoare recunosc ca nu am auzit. A parut in august, eram in cocncediu dar am zis ca nu pot rata asa ceva. Era intr-o joi si eram la Iasi, imi aduc aminte ca am cumparat-o de la parterul unui mall, cred ca Moldova Mall… Stiu, stiu… memorie de elefant :))) (data exacta n-am mai mentionat-o ca sa nu va sperii
Imi aduc aminte de-o poveste veche, cu iubirea noastra… mai stii cum a fost… un miros de pizza mai de departe de copilarie, de undeva, de pe o plaja nerevolutionara… un vant misto ce flutura prin plete, o libertate mai mult decat uitata, o durere de cap cu iz de maturitate… o dorinta de sofat de dincolo de moarte… vreau sa fiu iarasi tanara cum am fost odata…
Intotdeuna cand ma gandesc la 1 iunie imi amintesc de o intamplare din clasa a 8-a. Era un pic inainte de 1 iunie si intr-o pauza a venit profesorul de religie in clasa si ne-a intrebat daca noi suntem sau nu copii. Cum pe la mijlocul lunii mai, eu, ultima din clasa, implinisem 14 ani si deci toti ceilalti erau mai mari, aveam cateva colege chiar de 15 ani, am raspuns cu totii aproape in cor ca nu mai suntem copii, cazand astfel in capcana ce ne-a fost pregatita :)) Profesorul de religie se gandise sa ne dea la toata clasa 10 de 1 iunie, dar daca noi nu mai eram copii… :))) Am dat-o la intors cand am aflat