E prima dată când am venit în țară și acasă nu m-a așteptat nimeni, când am băgat cheia în ușă și nu s-a auzit nici un mieunat, când nici un blănos frumos n-a vrut s-o șteargă pe ușă afară, când n-am avut nici un motan de luat în brațe, când nu și-a tocit nimeni ghearele pe valiza mea roșie, când n-am avut de luptat cu nimeni pentru a-mi scoate lucrurile din bagaj, când nu a mieunat nimeni cu noaptea în cap să mă trezească, când nu a mai avut nimeni nimic de reclamat…
Încă un pic și bate miezul nopții. A venit și primăvara astronomică după aia calendaristică și tot nu e suficient de cald pentru gustul meu. Măcar prima narcisă din gradină s-a deschis de tot și e așa frumoasă. 😀 Desigur că am și pozat-o, dar la fel de sigur e și că nu am copiat pozele de pe card în laptop. Altădată… Chestii inteligente n-am de zis, doar că sunt pe aici, că încerc să mă cunosc, că încerc să mă recunosc și să mă transform, să las la o parte chestiile care nu-s ale mele. Asta e greu pentru că nu mi-e clar ce e si ce nu e al meu. Am mai trăit de câteva ori revelația asta,
Azi eu una din zilele alea în care nu am nici un chef să mă dau jos din pat. Afara e frig și plouă și bate vântul rău. Cred că avem și un cod galben sau ceva. Am tot luptat săptămâna asta cu vremea rea, dar azi am zis gata! Marți a bătut vântul tare rău, dar pentru că afara nu arăta totuși prea rău am zis să ies la plimbare. Când abia plecasem de acasă și am alergat pe prima trecere de pietoni, vântul m-a făcut să mă lovesc cu piciorul stâng în piciorul drept. Mega dubios! Am înaintat cu sârg pentru că nu era foarte greu, vântul bătea din spate.
2016! An nou! Despre ce să fie anul ăsta cel mai nou din viața mea? Am avut niste dorințe pentru 2015 și unele s-au întâmplat cumva. Nu toate, nu așa cum ar fi trebuit până la capăt, dar sunt o optimistă. A fost un an bun și frumos cumva. Am stat mult la mare, cum nu aș fi crezut. Ne-am mutat până la urmă într-o căsuță drăguță cu o curte mică (chiar două) și șemineu.
Cioc, cioc! De data asta trebuie să intru, nu merge să stau doar așa, în fața paginii goale. E iarăși luni, ziua în care mă gândesc de atâtea ori să scriu, ca și cum aș putea să-mi programez cuvintele, sentimentele, gândurile să se aștearnă la comandă doar pentru că e luni. Nu merge, nu a mers și uneori mă întreb de ce vreau să forțez lucruile, alteori mă întreb dacă merită sau dacă mai pot să scriu aici cum srcriam odată… E luni și atât de aproape de 10 ani de când am scris prima dată ceva pe un blog. Nu-i un titlu de glorie, am absentat mult, am tras chiulul uneori, alteori au fost absențe motivate. Nu cred că
De două zile plouă de parcă e toamnă. Dacă te uiți la temperaturi nici nu pare că ar fi altceva. Maine e vineri și visez la picnic cu soare. Nu mi-e clar încă dacă există vreo șansă pentru asta, dar eu m-am pregătit cu un sălățoi mare cu bulgur, ton, roșii, ceapa roșie, ardei, ridichii, salată verde și pătrunjel. Am stropit-o bine cu ulei de măsline, zeamă de lămâie și ceva sumac și gata. Am făcut și guacamole, avem și niste chipsuri de tortilas. Desert n-am făcut, dar avem niște căpșuni. Ce să mai, suntem pregătiți, mai ales că avem și păturică de picnic. E clar că o să plouă mocănește toată ziua, dar lasă că ne descurcam noi… parcăm
Dacă tot am intrat două zile la rând pe blog, am băgat și eu de seamă că rămăsesem cu lalelele din primăvară. Adevărul e că aici, în vara asta caniculară 😀 , e mai frig ca primăvara în țară sau aproape. Nu mă plâng, e bine, mă simt în elementul meu! În schimb header-ul trebuia clar schimbat. Mi-am imaginat cu ochii minții cam cum aș vrea să arate și am purces la făcut poze. Două dintre cele cinci poze le aveam deja, așa că mi-a rămas să le fac pe celelalte 3. N-o să mă ascund după degete, îmi place mult ce a ieșit. Se putea un pic mai bine, dar e foarte bine și așa.
Câțiva ani în urma am decis să mă tund singură și de atunci n-am mai avut curaj să mă duc să mă tund la “tunzarie”. Sunt destul de mulțumită de rezultat, dar tot zic că am să mă duc într-o bună zi să mă tund la un profesionist doar ca să aflu cât de cu ciobu’ pare că sunt tunsă în realitate. N-am ajuns nici de dată asta când am fost în țară și pentru că trebuia neapărat să mai tai din vârfurile degradate, azi am băgat iar foarfeca în păr. Am scăpat și de dată asta destul de bine. E încă lung, cum nu l-am mai avut de foarte mult timp, dacă nu cumva chiar niciodată. Ar trebui probabil
Nu e încă 10 noaptea și soarele încă nu a apus în cea mai lungă zi a anului. Sunt amețită un pic, e și normal, am baut prea mult vin pentru cât de puțin am mâncat pe seară. Mă gândesc la tot felul de alegeri făcute, la cât sunt sau nu sunt de norocoasă și la alte prosti. Am fost la conferința blogerilor culinari și așa m-a apucat iar dragul de oamenii pasionați. Așa aș face și eu toate lucrurile alea care-mi sunt drage și nu le fac, nu știu de ce. Eh, și scrisul aici e o veche pasiune, deci uite că fac ceva :)) Așa e de frumos să faci ce vrei și ce îți place și mai
Am văzut și azi marea pe tărâmul soarelui. Din păcate la Newcastle n-am făcut poze aproape deloc pentru că am văzut mai mult orașul din mașină. Deși nu ploua prea tare, bătea și un pic vântul și era suficient cât să nu îți vină să te plimbi pe jos și mai ales suficient cât să nu îți vină să îți uzi aparatul. Mai vin week-end-uri, mai avem timp să revenim. Până atunci ne pregătim să vedem York-ul luni, în ziua liberă a englezilor.