Category Archives: Tristete

Am plecat din România…

E prima dată când am venit în țară și acasă nu m-a așteptat nimeni, când am băgat cheia în ușă și nu s-a auzit nici un mieunat, când nici un blănos frumos n-a vrut s-o șteargă pe ușă afară, când n-am avut nici un motan de luat în brațe, când nu și-a tocit nimeni ghearele pe valiza mea roșie, când n-am avut de luptat cu nimeni pentru a-mi scoate lucrurile din bagaj, când nu a mieunat nimeni cu noaptea în cap să mă trezească, când nu a mai avut nimeni nimic de reclamat…

Cum am…

O tăcere grea s-a lăsat peste tot și toate fără un motiv anume. Pur și simplu așa s-a întâmplat, fără un motiv anume, fără un tragism anticipat. Tot mă gândesc să mă întorc la scris și nu știu care sunt cuvintele potrivite, așa că zilele trec una câte una așteptând să depășesc momentul. 

Apel umanitar…

Pentru că uneori pare că uităm să fim buni și pentru că zilele astea se pare că ne mai aducem totuși aminte vă supun atenției următorul mesaj pe care l-am primit zilele trecute și pe care îl postez mai jos. Am să vă rog să-l citiți și să procedați așa cum credeți voi de cuvință. Noapte luminată! Mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava. Este diagnosticata cu meningiom, o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport. Viata si vederea ei depind de aceasta operatie, iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa

Read More

În capul meu…

N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!

Vânătaia mea din suflet…

Există în viața mea niște răni vi, niște puncte teribil de sensibile precum vânătaia mea de pe piciorul drept care nu are cum să-mi amintească decât despre vânătaia mea din suflet. Am o mare vânătaie pe suflet ce pare că nu se va vindeca vreodată. Singura mea soluție este să învăț să trăiesc cu ea și-am învățat cumva. Am învățat cumva ca măcar din când în când să uit, chiar dacă doar pentu câteva secunde. Știu că n-o să treacă niciodată. Sper doar să doară mai puțin. Sper doar ca peste ani și ani să mi se pare mai normală. N-aș fi crezut să doară așa de tare. Oricum nu ai cum să-ți imaginezi cu mintea cum e să ți

Read More

Gânduri vesele și triste…

Am furat din povești, am furat din postări, am furat din tot… Chiar și din pozele de miercuri… 1 Decembrie o zi buna de start? Nu neaparat daca primești cumva ciolan cu fasole sau cine știe ce altceva și tu vrei să ții regim. Eu de fapt vreau să-mi schimb modul de viață și modul de a mânca și nici nu cred să-mi dea cineva ciolan cu fasole… Eeehh… că e târziu în noapte sau dimineață devreme am mai scris de multe ori. Am mai scris de multe ori și că o iau de la capat. Ce să mai vorbesc de poveștile alea aproape ”pescărești” cum că vreau una sau alta. Chiar și genul ăsta de atitudine de acum a

Read More

Dupa-amiază tristă…

Maine în zori plec. Când mulți încă nu vor fi deschis ochii eu am să fiu deja departe. Acum trebuie să îmi strâng lucrurile, să mai fac ce mai am de făcut și la sfârșit sau printre picături să pun lucrurile în ordine. Mi-am luat o mică pauză între treburi și am venit la laptop să văd ce mai zice lumea, netul… și mi-am dat seama că nu zice nimic, așa că am intrat pe blog să scriu asta aici. Uff! Ce bine e să ai blog și să poți scrie pe el ce vrei… sau măcar pe aproape… Eu sunt tristă azi și îmi dau seama că viața e tristă deși afară e soare și eu mâine o să

Read More

Back…

Daca tot s-au intors elevii la scoala azi, incerc si eu sa ma intorc la blog. Sa scriu in fiecare zi pe blog. Am tot incercat, dar nu prea am avut chef. Toate mi se pare prostii, toate mi se par banalitati… Nu ca pana acum am scris altceva, dar parca acum nu mai am nici un chef de ele… In ultimele 2 luni am tot auzit de la toti oamenii ca viata merge inainte. Da mai, oameni buni, dar viata nu mai merge inainte la fel. Nu e ca si cum nimic nu s-a schimbat. Am devint din omul trist de dinainte, unul si mai trist si mai amarat si mai fara de corabii… Ziceam zilele trecute cuiva ca

Read More

Viata a stat in loc…

14 iunie: Am facut cel mai bun tort ever, si gustos si aratos. Am muncit la el cat niciodata la altul. Un tort facut cu blat cu ciocolata, cu crema de capsuni facuta cu capsuni adevarate si imbracat in frisca. Cel mai muncit tort din cate am facut vreodata. Ocazia era cea mai speciala. Tatal meu implinea 65 de ani. Am infipt in tort 65 de lumanari albastre si tata le-a stins pe toate odata, dintr-o singura suflare. 1 iulie: putin inainte de miezul noptii, ziua cumnatei mele, mai putin de 10 ore pana la licenta. Ies din bloc pe usa din spatecu un tort in brate, calc pe o pietricica si deodata stau intinsa pe jos. Tortul a supravietuit,

Read More

Trecut-au anii…

Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri și niciodată n-or să vie iară, căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară, povești și doine, ghicitori, eresuri… ce fruntea-mi de copil o-nseninară, abia-nţelese, pline de-nţelesuri… Stau în pat lângă un morman de chestii destul de inutile. Unele sunt de aruncat, unele de mutat în altă parte. Mi-e lene. Nu mi-e cald, poate doar un pic foame. Sunt un pic pleoștită fără motiv. Poate un pic melancolică. Am dat peste o hârtie de acum 5 ani, de după licență, pe care scriam că societatea asta ne pervertește. Cat de adevărat. Acum vreo 7-8 ani ziceam că sistemul e devină. Asta mi-a adus într-un fel un punct în plus la examenul de geometrie, deși

Read More

Dor de Motzu Pittis…

Astazi este 4 octombrie. O zi in care ar fi fost ziua lui Florian Pittis daca el ar mai fi trait. Pentru ca el totusi traieste, chiar daca nu printre noi, ci in noi, astazi e ziua lui Florian Pittis la Radio3Net Florian Pittis. Nu stiu exact care este momentul cand l-am descoperit pe Motzu dar probabil eram foarte mica. M-am indragostit iremediabil de el si mi s-a parut un artist complet asa cum nu sunt multi. Un actor, un mim, un pantomim, un cantaret desi e un pic gresit sa-i spun asa. Motzu Pittis nu canta, facea un adevarat spectacol. Am ascultat si ascult la nesfarsit Pittis si n-am sa ma plictisesc in veci. E ceva acolo, in tot

Read More

Judecam…

De trei zile ma uit aproape neincetat la televizor. Am citit tot ce se putea pe internet. Am vazut emisiuni peste emisiuni, pareri peste pareri. Am si eu parerile mele, varianata mea a povesti. Ma tot intreb de ce trebuie neaparat sa aflu tot, de ce trebuie sa stiu eu ce-a scris ea in mesajul acela, de ce trebuie sa stiu eu de ce a luat ea decizile asa cum le-a luat?? Ma gandesc ca intr-un fel caut o confirmare a gandirii mele, a concluziilor mele. Sigur mai este vorba si de curiozitate, curiozitatea atat de umana si pe alocuri si meschina. Este probabil inutil. Nu putem afla, nu putem decat sa ne imaginam. Nimeni care a trait exact ce

Read More