E inevitabil să iubesc luna mai. Luna mai e luna mea cum nu mai e nicio altă lună a anului și lăsând la o parte toate motivele de băut e și o lună așa frumoasă…
Câteodată trăiești fără ceva și îți dai seama că trăiești mai bine fără acel ceva. Câteodată îți dai seama că poți trăi fara ceva, dar că nu vrei să trăiești fara acel ceva. Așa e și cu oamenii… După o idee din Grey’s Anatomy…
Șterg, scriu, șterg iar… E a treia oară… Nu am cuvintele la mine și acum m-am hotărât să nu le mai caut. Nu am chef. Prea mă obosește treaba asta. Pot scrie și fără cuvinte, nu-i așa? Viața e complicată, ce platitudine… Dar aia e, viața chiar e complicată… Nu ai ce-i face, nu poți să zici, gata, de maine viața mea o sa fie simplă… Nici n-ai habar cât e de complicat să ai o viața simplă și cât e de complicat să obții o viața simplă… Viața nu e simplă, să o luăm ca atare… Next… Ce mai e pe listă? Ce mai e de făcut? Sau ce se mai poate face? Oh, well… Știu că am pus oameni
După o lună petrecută în țară de sărbători, am revenit în Anglia cu speranța că am să reușesc să schimb multe anul acesta. În principiu viața aș vrea să mi-o schimb. Am citit într-o carte că e bine să-ți imaginezi că reușești ceea ce-ți propui și mă gândeam căt de diferit ar arăta viața mea dacă aș reuși să-mi îndeplinesc dorințele pentru 2015. Am început să muncesc cumva la asta și sper să și reușesc. Săptămâna care abia a început ar trebui să mă ocup de organizare, să fac niste planuri, să iau niște hotărâri.
Uneori încerc să fiu altfel, uneori încerc să trișez, uneori mă agăț de niște prejudecăți. Deși și de data asta am încercat să țin cont de toate, m-am răzgândit. Nu e nevoie să încep toate de la întâi, chiar și când e vorba de întâi ianuarie. O listă de dorințe ar fi totuși utilă. Nu am făcut încă lista de rezoluții pe 2015 și mă gândesc pe de o parte că ar trebui, pe de o parte că o mai pot amâna un pic. Dacă stau cumva să mă gândesc că amânarea e un vechi, foarte vechi obicei de-al meu, ar trebui să înșir aici, chiar acum, ce am de făcut anul ăsta.
E vineri noapte și e a doua, dacă nu chiar a treia oară săptămâna asta când nu prea știu exact în ce zi sunt. Dubioasă treabă, adică înteleg că nu contează foarte tare pentru mine asta, dar chiar în halul ăsta am ajuns?? E vineri seara, chiar noaptea și spre deosebire de celelalte seri când mai îmi era un pic de somn pe la ora asta, azi sunt fresh, surprinzător de fresh. Dacă zic că m-am trezit la 11 si ceva pentru voi probabil nu mai pare la fel de surprinzător… Ei, mă minunez și eu că altceva nu am găsit de făcut. Am căscat și eu gura la ceva înregistrare de la Food Blogger Conference, pentru că evident nu
Mi se întâmplă uneori să mi se facă un dor nebun de mine. De mine cea de demult, de mine cea care arăta altfel, care trăia și scria altfel. Pe de o parte nu înțeleg de ce. Întotdeauna am avut o viața cu care nu am fost împăcată, întotdeauna am avut probleme cu carul, întotdeauna n-am vazut cumva pădurea de copaci. Întotdeauna m-am pierdut, m-am risipit în prostii. Și acum și atunci mai reușeam câteceva dar sunt așa nimicuri lucrurile astea, lucrurile alea. De ce mi-e dor? Poate îmbătrânesc. Atunci nu-mi puneam problema sau cel puțin nu așa. Atunci nu îmbătrâneam, doar creșteam. Privitul înapoi a fost mult timp principala mea preocupare, până la un moment dat când n-am mai
Când am deschis ieri pagina blogului cu gândul să mai scriu și eu câte ceva pe aici și am observat că n-am mai scris de la începutul lui august, m-am mirat tare. Îmi aduc aminte de multe dăți în care am vrut să scriu. Se pare că n-am reușit totuși niciodată. Ce urât!! Sfârșitul lui august m-a adus acasă, în România și până m-am întors aici, în UK, puțin după jumătatea lui septembrie, am fost mai mult decât foarte aglomerată. Mi-ar fi plăcut să scriu în septembrie, e una din lunile mele preferate. Dar și octombrie mi-este dragă tare.
E complicat tot ce mi se întâmplă zilele astea sau poate nu e complicat, ci doar diferit. N-am mai găsit nici timpul, nici cuvintele să scriu aici și nici altundeva, dar poate asta se va schimba. Mi-ar plăcea să povestesc în parte ce am trăit, mi-ar plcea să povestesc și ce-am să trăiesc aici. Abia m-am întors de la mare unde mi-a plăcut tocmai pentru că a fost mai răcoare și frig. De ce să mint, nu m-ar fi deranjat așa de tare și să pot face baie în mare, dar și priveliștea dezolantă mie îmi place teribil… Noapte frumoasă…
Mă gândeam azi, răsfoind poze, cum se duce timpul, cât de mult ne schimbăm fizic sau altcumva, cum ne schimbam viața și prietenii. Cum nu ne mai place ce ne plăcea odata, sau din contră, cum rămânem încremeniți în aceleași lucruri. Peste mine au trecut anii, deși nu cred că-mi arăt chiar adevărata vârstă. Mi se pare oricum irelevant. Nu țin să par mai tânără decât sunt și nici nu am muncit la treaba asta. Sunt oricum bătrână cu o căruță de răni în suflet. Fără să vreau le duc cu mine pentru că nu am știut ce altceva să fac cu ele. Pe unele nu am știut cum să le las în urmă, de altele nu am vrut să