Ile/ May 16, 2016/ Ganduri, Tristete/ 0 comments

E prima dată când am venit în țară și acasă nu m-a așteptat nimeni, când am băgat cheia în ușă și nu s-a auzit nici un mieunat, când nici un blănos frumos n-a vrut s-o șteargă pe ușă afară, când n-am avut nici un motan de luat în brațe, când nu și-a tocit nimeni ghearele pe valiza mea roșie, când n-am avut de luptat cu nimeni pentru a-mi scoate lucrurile din bagaj, când nu a mieunat nimeni cu noaptea în cap să mă trezească, când nu a mai avut nimeni nimic de reclamat…
Am locuit în garsoniera asta 1 an și jumătate înainte să îl luăm pe Magellan și aproape că nu-mi mai amintesc deloc vremurile alea. Acum a fost foarte dubios la început când aveam grijă să nu las lucruri în calea lui, când îl căutăm cu privirea prin casă să văd ce face, când aveam grijă să nu iasă din casă pe holul blocului când veneam si plecam de acasă… deși el nu mai era niciunde…

Deși am fost plecată mult în ultimii doi ani, desi teoretic nu mai locuiesc in România, deși plătesc taxe locale în altă țară și votez la alegerile locale primarul din alt oraș decât Bucureștiul, abia acum nu mai locuiesc in România. Acum când n-a mai rămas în urmă motanul cu nume predestinat pentru a călătorii pe mare, motanul pe care n-am reușit niciodată sa-l luăm cu noi și care probabil s-a îmbolnăvit de dorul nostru, sclavii lui adevărați, pe care a știut intotdeauna să-i recunoască oricât de mult am lipsit de lângă el si oricât de bine a fost ingrijit de ceilalți sclavi ai lui, în garsoniera in care el a locuit mai mult ca noi si care a fost mai mult a lui decât a noastră.

Au rămas destui oameni dragi în România pentru care ne vom intoarce mereu, dar cred că acum, cumva, România va înceta să mai fie același acasă pentru mine. Odată cu dispariția singurului motan pe care l-am avut vreodată am impresia ca s-au rupt niște fire de legătură. Poate părea exagerat sau stupid, dar așa simt acum…

Nu am simțit niciodată că am plecat de-adevaratelea din Romania atâta timp cât Magellan a rămas acolo în urma noastră. Acum el nu mai există și în dimineața asta când am urcat in avion cu biletul meu doar dus, am plecat din România…

Mă intorc repede, în mai puțin de o lună am să fiu înapoi, dar cred că va fi altfel…

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...