Peste fix o oră (de când scriu eu textul ăsta, nu de când o să-l public pe blog) avionul în care mă aflu o să aterizeze la Paris. Stau cu netbook-ul în brațe și căștile în urechi (ascultând Speranța Țapinarilor) pe scaunul de la geam și mă minunez de ce mi se întâmplă. Cine ar fi crezut? Nu mi-am imaginat nici în urmă cu 8 ani (împliniți ieri, nu azi cum credeam eu) când am acceptat invitația de la Cip să mergem împreună la o bere că o să rămânem împreună atâția ani. De ieri pâna azi nimic nu e surprinzător, dar dacă e să privesc în urmă cu 10 ani lucrurile n-au nici o legătură cu ce mi-am imaginat
Eu zic așa, că dacă n-are cine să îți pună cadouri în cizmulițe de Moș Nicolae cel mai bine îți pui singur. Dacă nu mai suntem la varsta copilariei în care mama și tata să ne pună cadouri în ghetuțe, nu înțeleg de ce nu ți-ai putea face bucuria asta singur. Mi se pare așa o bucurie simplă și frumoasă. Sigur că nu mi-aș putea pune în cizmele lăsate pe hol la îndemâna lu’ Magellan dulciuri sau fructe, dar am încercat cu altele și a mers. Nu le-a ros, nu le-a mâncat. Nu mi-aș fi pus oricum dulcirui în cizme pentru că nu prea mai îmi cumpăr dulciuri din comerț de când fac eu tot feluri de bunătăți.
Noapte frumoasă și vouă…
E vineri noapte și nu aștept decât să treacă orele… să fie sâmbătă la început de seară… Da, sunt și eu un om ca toți oamenii, nu sunt o super-femeie, și uneori mi-e dor… foarte dor… și de data asta chiar am fost cuminte și-am stat și-am așteptat să treacă zilele… așteeeept doar cadoul meu de mâine… cât de mult îl aștept… :*:*:*
Ufff… că greu mai e să scrii când ești obosit de atâta bine… Un week-end minunat pe aici și pe colea, cu tot ce-i trebuie unui week-end ca să fie așa… Câteva poze mai jos, povești mai pe larg când am să am și timp… Noapte frumoasă…
Oameni buni, șed într-un pat de hotel cu laptopul în brațe și o cană mare de cafea alături. Nu e început de zi, dar e totuși un început, un început de aventură nou-nouță. Narcisele din figură m-au întâmpinat cum am intrat în cameră și vă zic asta așa ca să vedeți că știe Cip să aibă grijă de pofta mea nebună de flori multe și frumoase de primăvară… N-am apucat să văd mare lucru din oraș în drumul de la aeroport la hotel, dar promit să explorez Lyonul cum voi știi mai bine… Un strop de cer de la fereastră…
Acesta sa fie oare cauza motivului pentru care n-am mai apucat sa scriu ieri? 😕 S-ar putea :)) You can buy me with a coffee si chiar si cu un pahar de vin, dar n-ai cum sa dai gres cu asa ceva 🙂 Si daca tot suntem la lista cam cu ce m-ar putea cineva cumpara, as mai adauga, of corse, si puzzle-uri. De data asta 4 la numar 😀
E luni dimineata si in casa e foarte cald. Am deschis geamul sa intre frig. Cip inca doarme in pat, iar Magellan s-a cuibarit la mine in brate si ba doarme, ba toarce. Am putin timp acum inainte sa facem bagajele si sa fugim la Riga. In sfarsit ajung sa scriu despre Paris. Nu mi-am dorit niciodata foarte tare sa ajung la Paris, dar uite ca tot am ajuns. Am stat si m-am gandit despre ce anume sa scriu si am ajuns la concluzia ca sunt 3 lucruri care mi-au placut foarte tare si despre care am sa va povestesc. Exista o goraza de povesti despre Paris. Am auzit multe despre acest oras. Am vazut o multime de poze, am
Am promis o poveste despre Paris, dar normal, n-am ajuns s-o scriu inca. Am facut totusi primul pas in sfarsit si m-am apucat sa triez un pic pozele si sa le impart pe categorii. Merge greu in primul rand pentru ca sunt multe poze. Chiar foarte multe. Totusi o sa-mi gasesc timp macar pana plec la Riga sa si scriu, sa va si arat poze. Odata ce pozele vor fi impartite, lucrurile vor merge mai usor. In rest Magellan a facut 5 luni si l-am dus sa-i taiem gherutele. E un pic suparat acuma ca nu mai merge sa ne zgarie, dar probabil o sa-i treaca pe masura ce o sa-i creasca si o sa ne chinuie iar :)) Cum
Afara e frig tare, dar am gasit in sfarsit solutia buna pentru a trece peste…
Nu sunt un om care agreaza munca in echipa. Am impresia ca ma descurc de multe ori mai repede si mai bine de una singura. Si totusi, de cativa ani fac parte dintr-o echipa. O echipa in care n-am ajuns intamplator, o echipa din care mi-am dorit si inca imi mai doresc sa fac parte. Nu stiu ce si cum mi-am imaginat, nu mi-e clar cum functioneaza alte echipe, dar daca este sa ma intrebati pe mine suntem aproape o echipa perfecta. Nu zic ca nu avem scapari, nu zic ca functionam ca un mecanism de ceas elvetian, ca suntem perfecti, doar aproape perfecti. Nu stiu daca as fi putut gasi un alt om cu care lucrurile sa mearga asa
M-am topit de tot de la caldura asta. Astept toamna ca pe o renastere, desi vorba aceea nu e un anotimp cunoscut pentru asta :)) Acum ca am dormit mai devreme, sunt un pic mai fresh si gata sa va povestesc cum mi-a crescut mie brusc si dintr-odata self-esteem-ul sambata pe la pranz. Povestea incepe asa… acum vreo 3 saptamani Cip s-a operat la un dinte si desi doctorul i-a dat voie sa manance manacare destul de normala, nu supe si ceaiuri, tot am zis sa-i fac o supa crema de legume. Nu de alta, dar nu i-am facut niciodata :)) Am luat niste legume si am purces la a face supa. Nu ni s-a parut grozav ce a iesit,