Plâng, plâng și iar plâng. Mă opresc și ochii iar mi se umplu de lacrimi. Am obrajii umflați de plâns, ochii atât de roșii. Scriu și mi se încețoșează privirea, trebuie să-mi trag o clipă sufletul să pot vedea iar bine tastele. Nu am un clasament al zilelor cele mai triste, nu știu când am plâns mai mult sau mai puțin și nici nu vorbesc deobicei despre asta. Știu doar că ma simt tristă, că am impresia că lumea mea se prăbușește bucată cu bucată și am impresia că nu mai sunt multe bucați de căzut. Am impresia că nu mai e mult până o să cadă toate bucațile, iar atunci am să cad și eu și nu mă voi
