Fericire?!…
Ma prinde bine melancolia, trsitetea… imi dau un aer aparte, stiu asta. Si revolta mi se potriveste, n-as fi eu daca nu m-as revolta macar uneori. Cu toate astea optimismul e ceea ce imi place cel mai mult la mine. Nu am intotdeauna motive sa fiu optimista, de cele mai multe ori chiar n-am, dar asa imi place sa fiu. Asta e ce ma tine in viata, ce ma face sa pun un picior in fata celuilat. Asa am trecut prin viata pana acum. Optimisul asta e completat evident si de ceva inconstienta pe alocuri, dar nu e relevant in povestea mea de acum.
Ma enerveaza oamenii care imi iau fericera, care vor sa-mi distruga optimismul. Nu inteleg de ce imi fac asta. Sunt cateodata exuberanta si poate asta ii enerveaza. Sau doar sunt invidiosi pe fericirea mea. Mi se pare stupid. Fericirea mea provine din lucruri marunte, din lucruri care pot parea chiar stupide. Fericirea mea nu vine din faptul ca am un job grozav sau o caruta de bani. Macar atunci as stii de ce ma invidiaza. Deci poate nu e totusi invidie. Poate e altceva, dar nu inteleg ce. Daca nu e invidie de ce sa nu lasi pe altul sa fie fericit in prostia lui?!
Bine, inteleg ca oamenii nu vor sa fie fericiti pentru toate rahaturile impreuna cu mine. O sa fiu fericita si singura sau poate o sa caut fericirea in alta parte sau poate si mai rau o sa-i ocolesc pe toti oamenii care imi strica fericirea. Ar fi mai bine asa?! Este schimbarea de care am nevoie. Habar n-am, dar sigur am nevoie sa fiu lasta sa ma bucur de anumite lucruri…
N-a fost soare azi, dar de la toata zapada de afara casa a fost luminoasa si asta m-a facut macar un pic fericita, asta si faptul ca am mai luat un 10 la examen 🙂
Seara frumoasa…
Pingback: Fericire?!… - Ziarul toateBlogurile.ro