Tag Archives: soare

To picnic or not to picnic…

De două zile plouă de parcă e toamnă. Dacă te uiți la temperaturi nici nu pare că ar fi altceva. Maine e vineri și visez la picnic cu soare. Nu mi-e clar încă dacă există vreo șansă pentru asta, dar eu m-am pregătit cu un sălățoi mare cu bulgur, ton, roșii, ceapa roșie, ardei, ridichii, salată verde și pătrunjel. Am stropit-o bine cu ulei de măsline, zeamă de lămâie și ceva sumac și gata. Am făcut și guacamole, avem și niste chipsuri de tortilas. Desert n-am făcut, dar avem niște căpșuni. Ce să mai, suntem pregătiți, mai ales că avem și păturică de picnic. E clar că o să plouă mocănește toată ziua, dar lasă că ne descurcam noi… parcăm

Read More

Trecut-au anii…

Primul meu blog l-am avut la 360 la yahoo și l-am început pe 23 decembrie 2005. Nici nu-mi vine să cred cât timp a trecut de atunci. Pentru un om care are un blog doar pentru el am scris mult, foarte mult. O vreme m-au citit niște oameni, apoi nu m-au mai citit. Unii s-au mai întors, alții n-au mai venit. Într-o vreme scriam altfel și cumva îmi place mai mult cum scriam atunci. Nu știu foarte exact când am schimbat stilul și nici nu știu dacă e potrivit să mă întorc la stilul ăla deși uneori o mai fac.

Eu și primăvara…

Da! Iubesc primăvara! Iar! În fiecare an! O iubesc mereu! Nu mă satur niciodată de ea! Aș vrea să fie mereu primăvară! Nu cred că aș putea să mă satur de ea. Îmi aduc aminte de toate primăverile mele și cumva le-aș vrea pe toate. Mi-e dor de eu, de un alt eu, de un alt eu mai vechi. Nu știu dacă am să-l mai întâlnesc vreodată. Ziua asta de primăvară mi-a amintit de o altă mine. Acum îmi pare că sunt mai bătrână și mai diferită. Încerc să-mi reamintesc de eul ăsta mai vechi al meu. Nu știu cum să fac să îl aduc înapoi. Nu știu dacă mi-a mai fost dor de cineva atât de tare. Acum, în

Read More

Gândul oarecum la vacanță…

Azi, în ziua în care începea o nouă și frumoasă săptămână eu am dormit până mai târziu, că na, eram cam obosită. Chiar și Magellan a înteles asta și m-a lăsat să dorm liniștită. Nu știu exact ce aveam în plan sau nu, dar am făcut tot felul de lucruri. Nimic spectaculos, nimic nemaintâlnit, dar suficiente cât să îmi creeze o stare de bine că nu am dat-o în bară azi. Aștept cu nerăbdare ziua de sâmbătă și dacă iar dau în depresie urâtă înseamnă că ziua de sâmbătă a fost amânată. Aștept să scap și de licență. Nu că mă stresez cu ea sau ceva de genul, dar o simt acolo undeva, și e cam în coaste. Vreaaaau vară.

Read More

E soare și-mi pare…

Afară soarele e cât casa și e primăvară. Primăvara mea de mai, când totul e verde, când e cald, dar nu prea cald, când aerul miroase a speranță și-a amintiri. Atât de mult iubesc aerul ăsta de primăvara de mai… Cu toată agitația de săptămâna trecută am impresia că nu am mai fost acasă de o groaza de timp… dar gata, am scapat, iar acum încep sesiunea. Ultima! Mâine am primul examen. În urmă cu 5 ani terminam facultatea 😀

Mare, soare, cheesecake…

Visez la mare, la soare și costume de baie și mi-e pofta un de un cheesecake bun de tot. Nu știu de ce, dar mi se pare că pe aici pe undeva e o contradicție 😕 Nu e doar la mine, nu? O vedeți și voi, nu-i asa? 😀

M-am speriat…

De o săptămână tot aștept să apară soarele și azi, când a apărut, eu m-am trezit la 12. Tocmai azi cănd vroiam să fac atâtea lucruri. Acum să spun drept, nu e chiar o întâmplare că m-am trezit așa târziu. M-am culcat pe la 12.30 iar la 2 fără 10 m-am trezit cu niște dureri inrozitoare. Mă durea burta într-un fel dubios, cum nu mi s-a mai întâmplat până acuma. Mă dureau și rinichii. Inima îmi bătea tare. M-am speriat rău!! Aveam și o ușoară stare de vomă. Cred că n-am fost în viața mea așa de speriată. Habar n-aveam ce să fac, habar n-aveam de la ce mă simt așa. Aș fi putut să cred că n-a fost decât

Read More

Credeti ca…

Credeți că o inghețata de fructe de pădure si una de vișine pot face să apară soarele mâine dimineață?! Probabil că nu, dar eu măcar am încercat…

Fericire?!…

Ma prinde bine melancolia, trsitetea… imi dau un aer aparte, stiu asta. Si revolta mi se potriveste, n-as fi eu daca nu m-as revolta macar uneori. Cu toate astea optimismul e ceea ce imi place cel mai mult la mine. Nu am intotdeauna motive sa fiu optimista, de cele mai multe ori chiar n-am, dar asa imi place sa fiu. Asta e ce ma tine in viata, ce ma face sa pun un picior in fata celuilat. Asa am trecut prin viata pana acum. Optimisul asta e completat evident si de ceva inconstienta pe alocuri, dar nu e relevant in povestea mea de acum. Ma enerveaza oamenii care imi iau fericera, care vor sa-mi distruga optimismul. Nu inteleg de ce

Read More