De fiecare dată când pot să spun că plec sunt un om măcar un pic mai fericit. Deci, iată, plec!
Câteodată îmi permit să fiu fericită, câteodată am motive să fiu fericită… și atunci apar niște oameni mici și rai și negrii, care distrug tot. Zici că s-au vorbit între ei, nu alta… Nu s-au vorbit, dar lucrează foarte bine în echipă chiar dacă nu se cunosc… În nesimțirea lor nu le pasă de fericirea mea, chiar dacă mie îmi pasă de fericirea lor… Ce mă enervează cel mai tare e că pe mine mă doare și nu mai pot să mă bucur de fericirea mea. În loc să fiu un om fericit sunt doar un om trist… Mă așteaptă totuși pe scena de la Sala Palatului niște OaMeni BUNi… la multi ani mie…
Ma prinde bine melancolia, trsitetea… imi dau un aer aparte, stiu asta. Si revolta mi se potriveste, n-as fi eu daca nu m-as revolta macar uneori. Cu toate astea optimismul e ceea ce imi place cel mai mult la mine. Nu am intotdeauna motive sa fiu optimista, de cele mai multe ori chiar n-am, dar asa imi place sa fiu. Asta e ce ma tine in viata, ce ma face sa pun un picior in fata celuilat. Asa am trecut prin viata pana acum. Optimisul asta e completat evident si de ceva inconstienta pe alocuri, dar nu e relevant in povestea mea de acum. Ma enerveaza oamenii care imi iau fericera, care vor sa-mi distruga optimismul. Nu inteleg de ce
Azi e deja ieri… Scriu cu intarziere pentru ca abia acum am gasit timp. Am fost agitata rau si am vorbit asa mult ca am gura teribil de uscata. Vorbesc despre planuri si vise, vorbesc despre atat de multe… Sunt obosita, dar fericita. Sunt teribil de fericita cand lumea imi apreciaza bunatatile. Imi creste sufletul mare, mare, mare!!! Si cu sufletul asta mare de tot plec la drum sa fac alte si alte bunatati 😀 Am primit asa niste complimente la adresa biscuitilor cu cacao si nuca de nici nu va puteti inchipui!!! Poze nu am inca pentru ca aparatul meu a fugit un pic la Paris impreuna cu Cip 😛 Acum ma retrag la somn pentru ca maine muncesc
E toamna-n septembrie, n-as fi aflat daca nu mi-ar fi spus un prieten cocor… asa spunea o melodia acum vreo 14 ani… am auzit-o cred de cel mult 3 ori in viata, dar imi revine in minte in fiecare an la inceput de septembrie. Acum cateva zile ma gandeam ca o sa vina septembrie, dar tot vara o sa fie. M-am inselat. Toamna a muscat rau din cascaval si a venit cu 3 zile inainte. Nu ma plang, nu-mi pare rau pentru ca imi merge bine. Pare trist afara, dar tristetea e cateodata frumoasa. La sfarsit de vara, Magellan si Plesu va saluta 😉
Daca ziua buna se cunoaste de dimineata, eu as putea avea o saptamana buna cel putin, poate chiar mai mult. Doar de o zi a venit frigul si eu sunt plina de energie de parca m-am bagat in priza. Pe principiul daca ai ceva de facut, fa acuma, m-am si apucat de una, alta. Surprinzator, stiu!!! Princiupiul meu in viata e mai mult ceva de genul daca te loveste harnicia, stai un pic ca poate iti trece :)) Nu stiu cat o sa ma tina starea asta de bine, nu stiu daca am sa fac ceva, nu stiu daca nu o sa sfarseasca totul intr-o balta de vise ucise… dar vreau sa ma bucur azi, chiar daca poate maine o
De cand bat campii in fiecare zi scriu mai mult noaptea si sunt obosita rau. Momentan suntem in concediu si sunt fericta nevoie mare. Incerc sa fac abstractie de toate cele ce ma supara in general si apreciez leneveala in doi. Abia astept sa plecam si sa mai vizitam ce ne-a mai ramas de vizitat din tara. Sper sa avem zile frumoase si mai sper ca la intoarcere sa nu gasim casa facuta zob de Magellan :)) Nu am nici o dovada si nici un semn si nici un nimic, dar tot mai sper ca lucrurile se vor rezolva cumva cu mine. Da, gandesc pozitiv pentru ca altfel mi-as lua viata. Gandesc pozitiv pentru ca nu cred ca am alta
Dupa ceva timp, ma simt fericita. Nu am un motiv anume sau poate am toate motivele din lume, dar ma simt fericita. Nu s-a schimbat mare lucru si totusi s-ar putea schimba toate. Nu e nimic, e doar un sentiment, daca stai si te uiti de afara totul e la fel, dar nu e chiar asa. Poate intr-o zi or sa inceapa sa imi creasca aripi, cine stie. Aripile pe care le-am avut candva… Poate o sa reusesc….
Ar trebui să pot să-mi urlu fericirea, dar nu în rate…. Sunt uimită de ceea ce mi se intampla, lucruri frumoase mă înconjoară și sunt mai detașată ca niciodată… uite că se poate. Deocamdată îmi plătesc un credit vechi de tot, pentru o fericire foarte, foarte nouă. Ce n-am visat că o să trăiesc vreodată, e aievea, e aici… Deși nu e nimic care să-mi spună că totul o să fie bine, sunt absolut convinsă că așa va fi… Zilele trecute am trăit aproape un miracol, care a devnit cu atât mai spectaculos cu cât mi s-a părut natural și firesc…
Am ajuns la concluzia că oamenii nu prea știu să fie fericiți… uneori suntem și nici nu băgăm de seama… deschideți ochii larg și-o să vedeți….