Se vede că mi-am pierdut exercițiu de a scrie pe blog. Nu știu cu ce să încep, nu știu cum să spun ce vreau să spun… De 3 ani de zile mă tot afund într-o prăpastie și tot de 3 ani de zile încerc să ies din ea. Aș zice că nu am încercat destul, de vreme ce nu am reușit până acum. Adevărul este că am și momente bune, dar nu reușesc să mă țin prea bine de ele. Mereu încerc, dar la un moment dat nu mai pot și mă pierd și cad. Am fost un om perseverent, nu știu de ce azi nu mai sunt. Am reușit când eram mai tânără (ce mă amuză exprimarea asta, ma
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Am citit-o mai devreme pe Prințesa urbană scriind despre rost și inevitabil m-am gândit la al meu. M-am gândit inevitabil la toate discuțiile astea pe care le am de mai bine de 2 ani despre ce ar trebui să fac eu. Am avut discuțiile astea cu toată lumea, cu toți prietenii, cu Cip… Una din prietene chiar mi-a spus ca n-aș fi eu daca nu mi-aș pune atâtea probleme, că dacă n-aș avea nici o problemă, aș avea o problemă că nu am probleme. Nu știu exact care e adevărul. O problemă am.
Mă enervează când ajung să scriu atât de târziu mai ales când nu am motive întemeiate. La ora asta târzie cum să-mi mai scriu limpede gândurile când mor de somn? Trăiesc aiurea de la A la Z. Totul e o mare prostie şi o mare greşeală şi nimeni nu e suficient de interesat să îndrept lucrurile încât să mă tragă de mânecă şi să-mi spună să mă opresc. Sau poate totuşi oamenii încearcă să comunice cu mine, dar nu reuşesc să ajung la mine gândurile lor. Oricum ar fi, totul e aiurea şi total greşit. Nu-mi vine să cred cât de greşit a ajuns să fie viaţa mea. Ani mulţi în urmă cineva care nici măcar nu mă plăcea mi-a
Ah! am devenit un om atât de plictisitor, de la fel, de fără sens. Sunt aici și sunt așa acum. Sigur că n-am vrut să sfârșesc așa, sigur că nu vreau să rămân așa, sigur, sigur… dar așa sunt! Acum și aici mi-am pierdut sensul, mi-am pierdut identitatea. Era să scriu că mi-a fost furată identitatea, dar nu este așa. Am lăsat-o să plece, puțin câte puțin… Acum am impresia că nu a mai rămas nimic… Am impresia că eu nu mai sunt eu, nu mă mai recunosc pe de-a-ntregul… De undeva de departe, dintr-o zare pare că îmi face cineva cu mâna, pare că aș fi eu, eu cea de demult, dar nu sunt sigură… S-ar putea până și
Stau in varful patului cu laptopul in brate si am langa mine o cana mare de ceai. Pe televizorul mare din fata ma uit la House. Ma descurc cu toate mai bine ca Napoleon. Adevarul e ca de cand am deschis pagina asta si pana acum cand scriu a trecut ceva timp. Am terminat ceaiul de dimineata pe care l-am facut muuult mai tarziu si am reusit si sa mananc ceva de pranz. Tot in pat sunt, tot la House ma uit. Ceaiul de pranz este pus la dospit 😛 Azi am reusit sa vars o cana cu apa cu lamaie pe tastatura de la PC si pe jos in mare parte. Cana a scapat intreaga. Nu acelasi lucru pot
Exista anumite lucruri pe care nu le inteleg. Unul dintre ele este de ce nu pot fi asa cum mi-as dori. Nu vreau totul de-a gata, adica as vrea, dar am trecut de faza la care sa cred ca se si poate intampla asa ceva. Vreau sa muncesc pentru lucrurile pe care mi le doresc. Vreau sa muncesc ca sa ajung acolo si totusi nu o fac, si totusi nu reusesc. E oare clar ca nu mi le doresc asa de tare?! Sau mai poate exista si un alt raspuns? Poate mi le doresc asa de tare, dar sunt incapabila, sau poate mi le si doresc, sunt si capabila, dar mai exista si un al 3-lea factor pe care eu
Aveam planuri si proiecte si niciodata nu stiu ce se alege de ele. Vroiam sa vad Bucurestiul, dar ziua de azi nu mi-a placut destul sa fac asta. Mereu aman sa fac lucruri. Nu pe toate. Nu stiu ce ar trebui sa fac mai intai, nu stiu intodeauna sa fac ceea ce trebuie. Imi doresc uneori lucruri contradictorii si nu inteleg de ce nu le pot avea pe toate. Pe toate pe care le vreau, asa contradictorii cum sunt. Nu stiu intodeauna sa fac alegerile corect. Nu stiu de fapt sa aleg. Sunt blocata in fata intrebarii. Culmea e ca ma lovesc mereu de aceleasi lucruri. De ce oare nu se schimba lucrurile de care ma lovesc? Probabil ca eu