A trecut săptămâna de vacanță. Am reușit să trăiesc în garsoniera mea din București timp de o săptămână aproape ca în vacanță. Chiar mai ceva 😀 Am reușit să nu pornesc calculatorul și nici televizorul. N-am ascultat nici muzică. Am reușit să nu vorbesc la telefon cu nimeni timp de o săptămână. Doar Cip mi-a scris în fiecare zi un sms, să știu că e bine…eu nu i-am raspuns decât cu bip… Am citit mult, cum cred că n-am citit niciodată. În 7 zile, 7 cărți. Fix câte o carte pe zi! Însemnările lui Georges Milesco (Neagu Djuvara), Dumnezeu mi-e broker (Christopher Buckley, John Tierney), Nesuferitele zile de luni (Arnon Grunberg), Trei femei (Stelian Țurlea), Cartea Mironei (Cella Serghi), Cișmigiu
Însemnări ca de jurnal, scrise în diferite momente ale zilei. Verbele sunt la tot felul de timpuri și nu totdeauna sunt în concordanță de la un paragraf la altul… Prima zi. Am adormit frântă de oboseală pe la 1. Am lăsat un episod din Cougar Town să meargă pe televizor, dar am adormit mult înainte să se termine. Înainte să mă culc am închis aparatul de la cablu pentru a nu mai vedea dimineață când mă trezesc ceasul și am pus telefonul pe silent. M-am trezit când alarma telefonului suna. Am uitat s-o dezactivez și sună și pe silent. Era 7.30. Am oprit-o și m-am întors în pat să mai dorm, dar Magellan o auzise și începuse să miaune la
Se întâmplă în viață să faci și lucruri pe care nu credeai să le faci sau care nici nu-ți plac. Se întâmplă în viață să ai totuși însă prieteni pentru care merită să le faci… 🙂
Iar e noapte… şi mâine e o altă zi. Deşteaptă treabă am mai scris. În meniul de azi am un mare talmeş-balmeş de idei aruncate la întâmplare cam cum îmi vine acum să le scriu aici.
Mă enervează când ajung să scriu atât de târziu mai ales când nu am motive întemeiate. La ora asta târzie cum să-mi mai scriu limpede gândurile când mor de somn? Trăiesc aiurea de la A la Z. Totul e o mare prostie şi o mare greşeală şi nimeni nu e suficient de interesat să îndrept lucrurile încât să mă tragă de mânecă şi să-mi spună să mă opresc. Sau poate totuşi oamenii încearcă să comunice cu mine, dar nu reuşesc să ajung la mine gândurile lor. Oricum ar fi, totul e aiurea şi total greşit. Nu-mi vine să cred cât de greşit a ajuns să fie viaţa mea. Ani mulţi în urmă cineva care nici măcar nu mă plăcea mi-a
Ah! am devenit un om atât de plictisitor, de la fel, de fără sens. Sunt aici și sunt așa acum. Sigur că n-am vrut să sfârșesc așa, sigur că nu vreau să rămân așa, sigur, sigur… dar așa sunt! Acum și aici mi-am pierdut sensul, mi-am pierdut identitatea. Era să scriu că mi-a fost furată identitatea, dar nu este așa. Am lăsat-o să plece, puțin câte puțin… Acum am impresia că nu a mai rămas nimic… Am impresia că eu nu mai sunt eu, nu mă mai recunosc pe de-a-ntregul… De undeva de departe, dintr-o zare pare că îmi face cineva cu mâna, pare că aș fi eu, eu cea de demult, dar nu sunt sigură… S-ar putea până și
Sunt bine, dar uneori tristă. Nu sunt în depresie, nu trec prin zilele mele cele mai negre. Dar iar mi-am adus aminte să mă întreb ce fac cu viaţa mea. Evident nu ştiu. Au trecut deja câteva luni şi din anul ăsta. Incredibil aş zice pentru că nu am făcut nimic. Tot nu ştiu ce am să fac, sau cum am să fac, sau dacă am să mai fac ceva vreodată.
Da, domne, au început să-nverzească pomii și tare îmi mai place. În sfârșit vedem cu iese firul ierbii, cum au aparut primii muguri, cum au inflorit copaceii galbeni… Când am fost la Lyon, la ei venise deja primăvara, copacii toți erau deja înfloriți. N-am fost acolo să surprind chiar clipa de început. Îmi place acea primă secundă, secunda când nu e nimic și apoi apare primul mugur. Am ieșit miercuri dimineață afară după ploaie și pământul era reavăn, mirosea atât de tare a primăvară. Oh! Cât îmi mai placeee… și îmi mai plac copacii din fața bloc(g)ului pentru că încep pe rând să înfrunzească și pe nesimțite o să apară perdeaua verde care o să acopere blocurile urâte de vis-a-vis…
Nope, n-am fost plecată nici unde. Doar am avut un week-end frumooos. A fost frumos pentru că mi-am băgat picioarele în lucrurile enervante și urâte și în toate frustrările și am trăit ca și cum toate ar fi bune. Și-au fost! Serios! Nu am reușit eu 100% să le ignor pe toate, dar m-am străduit. Nu e o soluție, dar măcar uneori ajută. Ce fac de mâine? Păi o iau de la capat cu una, cu alta, cu ce-o să fiu în stare. Am impresia ca le-am încercat pe toate. Am vazut că unele merg și unele nu, că unele merg mai bine și altele merg doar atâta timp cât sunt în situați ușoare și altele merg doar când dau
Ultima privire înapoi înainte de a mă întoarce în țară. Trebuie să spun mai întâi că mi-a făcut plăcere să scriu acest jurnal de vacanță. Singurul sau cel puțin cel mai complet de până acum. Nu am un blog turistic sau de vacanță,, dar mi-a plăcut să transmit de la fața locului gândurile mele. Mi-a prins bine să mai uit o vreme de problemele și frustrările mele. Le-am ignorat o vreme măcar pe blog chiar dacă n-am uitat chiar total de ele în viața reală. Lyon-ul este un oraș frumos, n-am ce zice. M-a surprins tare plăcut și s-ar putea să fie pe primul loc în topul preferințelor mele dintre toate orașele pe care le-am vizitat. E adevărat că este
Oameni buni am o problemă și mă declar, dacă nu învinsă, măcar bolnavă. Este vorba despre priorității. Am niște priorități greșite în viață. Îmi este din ce în ce mai evident. Problema este că nu știu cum să le schimb. Să zicem că le știu pe cele corecte, cum fac să nu mă abat de la calea cea dreaptă?! Am zis că am să-mi iau un panou să-mi scriu țelurile, să le vad și să nu le mai uit. Mi-am luat. Nu a ajutat aproape deloc. Deci nu, nu era asta, că le uit, problema. Problema este că nu mă țin de calea cea dreaptă, că mă tot abat la stânga și la dreapta. Nu ma trage nimeni de mâneci
De o săptămână tot aștept să apară soarele și azi, când a apărut, eu m-am trezit la 12. Tocmai azi cănd vroiam să fac atâtea lucruri. Acum să spun drept, nu e chiar o întâmplare că m-am trezit așa târziu. M-am culcat pe la 12.30 iar la 2 fără 10 m-am trezit cu niște dureri inrozitoare. Mă durea burta într-un fel dubios, cum nu mi s-a mai întâmplat până acuma. Mă dureau și rinichii. Inima îmi bătea tare. M-am speriat rău!! Aveam și o ușoară stare de vomă. Cred că n-am fost în viața mea așa de speriată. Habar n-aveam ce să fac, habar n-aveam de la ce mă simt așa. Aș fi putut să cred că n-a fost decât