Ile/ April 11, 2011/ Ganduri/ 0 comments

Sunt bine, dar uneori tristă. Nu sunt în depresie, nu trec prin zilele mele cele mai negre. Dar iar mi-am adus aminte să mă întreb ce fac cu viaţa mea. Evident nu ştiu. Au trecut deja câteva luni şi din anul ăsta. Incredibil aş zice pentru că nu am făcut nimic. Tot nu ştiu ce am să fac, sau cum am să fac, sau dacă am să mai fac ceva vreodată.

Îmi aduc aminte câteodată ce fată deşteaptă eram, cât de mult promiteam, cum credeam că am să reuşesc în viaţă. N-am reuşit. Nici nu mai ştiu de când n-am mai reuşit. Nu mai ştiu ce este o reuşită şi ce nu.

Chestia asta cu gătitul şi blogul este frumoasă şi îmi place. Din când în când am câte o comandă şi mă bucur. Câteodată cred măcar pentru o secundă că am să ajung să fac lucrurile astea până la capăt.

Mă întreb totuşi daca asta e ce vreau pe bune. Chiar asta vreau?! Mi-e teamă că am să mă apuc de asta şi tot o să-mi pară rău că nu le-am făcut pe altele..

Nu ştiu de ce nu am luptat mai mult să reuşesc. Nu ştiu de ce m-am abandonat pe drum. Nu înţeleg când am renunţat să mai cred în mine aşa cum ar fi trebuit. Mi se pare atât de nedrept. Stau pe margine şi mă uit la mine şi la situaţia mea. Nu înţeleg de ce nu lupt pentru mine! Nu înţeleg!!!

Mă întreb dacă am să mai lupt vreodata pentru mine sau aşa va fi mereu, adică am să fiu un om fără ţeluri, fără vise, fără speranţe. E trist pentru că exact asta nu am vrut să mi se întâmple, de exact asta am încercat să scap.

Poate de fapt sunt doar grijile şi fricile mele. Poate eu sunt pe drumul meu, dar transformarea este atât de mare şi de durată. Am impresia că sunt la mijloc între nişte drumuri şi că fiecare mă trage într-un fel, iar mie mi-e frică să o iau într-o direcţie pentru că mi-e teamă că direcţia corectă ar putea fi alta.

Am făcut atât de multe greşeli de-a lungul vieţii mele, nu înţeleg de ce mi-e atât de frică să mai fac încă una. Plus că, de fapt, frica asta de a alege ceva şi de a face tot ce pot pentru alegerea mea, este cea mai mare greşeală.

Mi-e atât de frică să mai sper şi să mai cred încât stau aici, în mijlocul intersecţiei, nemişcată de atâta vreme. La început lumea a trecut pe lângă mine şi m-a întrebat dacă mă poate ajuta. Eu n-am ştiut ce să spun, iar ei au plecat mai departe. Cu timpul nici nu s-au mai oprit. Sau dacă se opresc nu mă mai întreabă de ce stau acolo, mă întreabă absent ce mai fac şi trec mai departe, fără să mai aştepte răspunsul…

Sunt bine, doar uneori tristă…

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.