Nu știu cum să-mi schimb viața, nu știu cum să fac dintr-o dorință sau un vis o realitate. Nu toate dorințele sau visele sunt atât de greu de îndeplinit. Dar îmi lipsește resortul ăla care să mă facă să le îndeplinesc. Nu știu de ce. Uneori mă gândesc că nu îmi doresc suficient de tare lucrurile alea. Alteori mă gândesc că nu sunt în stare să muncesc ca să le realizez și atunci tot la dorit mă întorc, pentru că dacă mi le-aș dori suficient de tare, aș munci să le îndeplinesc. Nu-s chiar așa de greu de făcut, de ce nu le fac? Nu pot să pricep! Și până la urmă dacă nu mi le doresc atât de tare,
Au trecut parcă secole de când n-am mai scris pe blog și cam așa și e. Am stat o lună în țară și eu n-am fost în stare să scriu nimic. În parte pentru că am fost foarte ocupată, în parte pentru că am trecut prin mult prea multe stări și nu în ultimul rând pentru că nu am apucat să stau deloc cu mine. Nu am avut răgazul să stau singură la o cafea și să mă gândesc la mine, la ce urmează, la ce mai vreau să fac sau să încerc. Nu am avut timp de gânduri, de planuri, de rezoluții. Tot timpul m-am gândit ce bunătăți să mai fac, cum să găsesc timp să le fac, cum
Am primit acum o groază de vreme o leapșă de care nu m-am ocupat nici până în ziua de azi căci sunt o varză cu carne stricată, mai ales în ultimul timp. Totuși n-am îmbătrânit chiar așa de rău încât să uit de ea și îmi macină creierii acest task neîndeplinit. Fie vorba doar între noi, mai am o leapșă pe care n-am executat-o, dar sper că o s-o rezolv și pe aia într-o zi cu și mai multe accese de conștiință. Deci purced la treabă… 1.Postezi imaginea Liebster Blog Award 2. Apoi sa spui 11 lucruri despre tine. 3. Sa raspunzi la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat dupa care sa formulezi un set nou de 11 intrebări. 4.
Ultima oară când scriam pe blog scriam dintr-un fel de cafenea pariziană, dacă pot să-i spun așa. Acum scriu de acasă, din casa mea, dacă pot să-i spun așa… Nici asta nu e casa mea cum nici aia nu era o cafenea pariziană… dar casa asta are pereții galbeni așa cum i-am ales eu și are copacul ăsta desenat de mine pe perete. Nu știu cine sunt și ce caut eu oriunde. Nu știu ce se întâmplă și nici măcar ce s-a întâmplat… Despre ce va fi nu știe oricum nimeni… Nimic nu contează și eu par ușor pierdută aici. O să mă regăsesc într-un târziu de vară… cel puțin așa sper. Sper că n-am trăit degeabă și sper că
E luni dimineață devrme și eu sunt într-un tren. E cu atât mai dimineață cu cât am impresia că mi s-a furat o oră și nu pot să nu mă gândesc cu groază că în curând mi se mai fură încă una. Mă uit pe fereastră. Îmi place să merg cu trenul și cred că îmi place chiar mai mult să merg cu trenul de una singură. Adevărul e că îmi place să fiu singură la fel de mult cum îmi place să fiu cu alți oameni. Îmi place să mă uit pe fereastrră și să mă gândesc aiurea sau la ceva anume. Nu știu dacă lucrurile de genul ăsta se pot transmite genetic, dar e posibil ca ăsta să
Am descoperit de ceva vreme că am ceva probleme cu atenția, adică sufăr măcar uneori de un fel de deficit de atenție. Mai ales când trebuie să fac ceva ce nu-mi place sau să fiu atentă la ceva ce nu-mi place. Poate nu e deficit de atenție, poate e doar o smecherie să fac orice altceva decât ceea ce trebuie. Nu știu, dar studiez pentru că încerc să mă curăț de toate obiceiurile proaste și constat că sunt cam multe rău.
Exista anumite lucruri pe care nu le inteleg. Unul dintre ele este de ce nu pot fi asa cum mi-as dori. Nu vreau totul de-a gata, adica as vrea, dar am trecut de faza la care sa cred ca se si poate intampla asa ceva. Vreau sa muncesc pentru lucrurile pe care mi le doresc. Vreau sa muncesc ca sa ajung acolo si totusi nu o fac, si totusi nu reusesc. E oare clar ca nu mi le doresc asa de tare?! Sau mai poate exista si un alt raspuns? Poate mi le doresc asa de tare, dar sunt incapabila, sau poate mi le si doresc, sunt si capabila, dar mai exista si un al 3-lea factor pe care eu
Aveam planuri si proiecte si niciodata nu stiu ce se alege de ele. Vroiam sa vad Bucurestiul, dar ziua de azi nu mi-a placut destul sa fac asta. Mereu aman sa fac lucruri. Nu pe toate. Nu stiu ce ar trebui sa fac mai intai, nu stiu intodeauna sa fac ceea ce trebuie. Imi doresc uneori lucruri contradictorii si nu inteleg de ce nu le pot avea pe toate. Pe toate pe care le vreau, asa contradictorii cum sunt. Nu stiu intodeauna sa fac alegerile corect. Nu stiu de fapt sa aleg. Sunt blocata in fata intrebarii. Culmea e ca ma lovesc mereu de aceleasi lucruri. De ce oare nu se schimba lucrurile de care ma lovesc? Probabil ca eu
Am vrut sa scriu in seara asta despre prioritati, dar am tot amanat, nefacand din scris prioritatea numarul unu, iar acum mi-e somn. Mi-e somn si sunt obosita si probabil o sa ma culc mai devreme decat zilele trecute. M-am tot agitat saptamana asta. Nu foarte tare, dar macar atat cat sa nu zic ca am lenevit la calculator toata ziua. Stiu ca au trecut doar 5 zile si nu are sens sa ma bucur doar pentru atata, dar sunt bine. Sunt chiar mult mai mult decat bine. Iar apropo de prioritati, incerc sa fac din mine prioritatea mea numarul unu. Sa am grija de mine din toate punctele de vedere. Sa ma ingrijesc mai mult, sa am grija ce
Am vrut sa scriu in seara asta despre cat sunt eu de indolenta, de groaznica, despre cat ma urasc. De ceva vreme atunci cand ma gandesc sa scriu despre lucrurile astea imi vine in minte un text pe care l-am scris cu vreo 2 ani in urma. Lasand la o parte faptul ca este despre mine, textul mi se pare foarte misto scris. L-am cautat in arhiva personala sa-l public si pe blogul asta si recitindu-l tot mi s-a parut foarte tare scris, dar mi-am dat seama ca nu ma mai urasc asa de tare. Parte din lucruri sunt la fel de adevarate si azi, parte din lucruri sunt mai putin adevarate, dar eu oricum nu mai simt ura asta
Prea cald pentru mine zilele astea. Imi placea mai tare cand era racoare. Chiar imi aminteam pe la pranz cat era de frig asta-iarna. Cum ningea si credeam ca nu se mai termina odata sau niciodata. Cum asteptam primavara. Asta asteptam atunci, primavara, nu vara asta calda. Nu mai pot! Nu mai pot cu nimic si cu toate. Tot cu gandul la toamna traiesc. La toamana aceea perfecta. Mi-e teama ca nu o sa vina. Trebuie sa muncesc mult si din greu pentru ea si eu pare ca nu fac decat contrariul. Pare ca nu vreau s-o traiesc. Am cateodata impresia ca o fac intentionat. Ca nici de-a naibii n-o sa fac in viata ce trebuie. Ce trebuie pentru mine.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu daca as face mereu ce-mi propun as fi ajuns departe de mult… asa sunt tot acasa :)) Ma pricep mai bine ca multi, daca nu cumva mai bine ca toti ceilalti, sa aman lucrurile. Ai putea crede ca deviza mea in viata este: Nu face azi ce poti lasa pe maine, ca poate face altul sau nu mai trebuie facut. Nu e total adevarat, dar este suficient de mult cat sa fie teribil de deranjant!! As vrea sa pot schimba asta la mine. Imi place de mine cand fac lucrurile cum trebuie si la timp si nu in ultima secunda. Bilantul luni martie nu arata prea bine. Nici nu stiu ce as putea