Ile/ January 15, 2013/ Ganduri/ 2 comments

Sfarsit, inceput, an nou...

Au trecut parcă secole de când n-am mai scris pe blog și cam așa și e. Am stat o lună în țară și eu n-am fost în stare să scriu nimic. În parte pentru că am fost foarte ocupată, în parte pentru că am trecut prin mult prea multe stări și nu în ultimul rând pentru că nu am apucat să stau deloc cu mine. Nu am avut răgazul să stau singură la o cafea și să mă gândesc la mine, la ce urmează, la ce mai vreau să fac sau să încerc. Nu am avut timp de gânduri, de planuri, de rezoluții. Tot timpul m-am gândit ce bunătăți să mai fac, cum să găsesc timp să le fac, cum să găsesc timp să ne vedem familiile, cum să apuc să-mi văd prietenii, pe unde mai trebuie să mai ajungem, ce lucruri mai sunt de făcut. Apoi când totul începea să se liniștească și să pot trăi la o viteză mai decentă a venit vestea pe care o așteptam de mult, că iar plec la Paris pentru 2 luni și tot ce până atunci mi s-a părut o mare agitație și nebunie a început să fie mai nimic față de ultima sută de metrii când, iar, am luat-o de la capăt cu făcut de bunătăți, cu mers în vizite și întâlnit prietenii, cu planuri puse la punct aproape la secundă ca toate să fie posibile, ca nimic din ce trebuie făcut să nu fie ratat. Am reușit: bunătățile au fost făcute, oamenii au fost întâlniți, lucrurile au fost puse la punct. Sunt mulțumită cu ce am reușit să fac în timpul ăsta în care am fost în țară. Un plan mai complicat și mai pus la punct ca ăsta nu cred că se putea face sau realiza.

Ieri dimineață am plecat și deși și aici viața are ritmul ei și nu e ca și cum doar aș vegeta, am apăsat mult pe frână și am dormit mult și sper să mai dorm mult.

Planurile pentru mine sunt mereu asociate cu o cafea. Nu cred că mi-am făcut vreodată, om mare fiind, planuri, altfel decât la o cafea. Acum când scriu am lângă mine o mare cafea și săptămâna asta cred că am să mai beau multă cafea în scopul de a-mi limpezi gândurile, de am face alte planuri și de a mă organiza.

Îmi acord săptămâna asta răgazul de am mă gândi la anul care a început deja și la cum aș putea să scot din el cât mai mult. Am obiceiul să îmi fac planuri destul de evazive despre viață și am obiceiul ca pentru perioade mai mult scurte decât lungi să-mi fac planuri heirupiste. Să scot tot ce se poate scoate dintr-un timp scurt e un fel de calitatea a mea. Când am un timp foarte scurt, sau doar scurt, în care am foarte multe lucruri de făcut vin cu o organizare la limita imposibilului. Jonglez cu timpul și cu ce am de făcut mai mult decât o pot face artiștii de la circ cu portocale sau mere sau ouă. Ar fi bine dacă aș putea să-mi organizez și viața așa și perioade mai mari de timp în care să nu mai lenevesc atâta fără o țintă. Poate nu la nivelul ăsta drăcesc, în care la final sunt obosită, dar măcar să fac mai multe lucruri. Mi-aș dori ca anul ăsta să nu mai fiu așa leneșă, să nu mă mai aud spunând atât de des: mi-e lene! Sigur că asta e un obiectiv deja, dar fără un plan n-am să reușesc să fac ceva. De la sine n-o să fiu mai puțin leneșă pentru că lenea este ceva atât de al meu, un ceva cu care mă identific atât de tare încât e greu de crezut că am să scap cu una-cu două de ea.

Eh… sunt multe planuri și gânduri de pus în ordine și asta am să fac săptămâna asta pentru că de luni trebuie să înceapă toate.

N-am apucat nici măcar să fac bilanțul anului ce a trecut, acum îmi dau seama.  Dacă e să mă gândesc repede, sigur că 2012 a fost un an bun. Anul în care jumătate din timp am trăit la Paris nu poate fi un an rău, nu? Am făcut câte ceva și cumva am reușit într-un final să trec peste șocul anul 2011, care nu a fost un an neapărat rău, dar sigur am trăit șocul vieții mele de până acum.

Încerc cumva să privesc mai puțin înapoi și poate doar să trag repede niște concluzii despre ce pot face mai mult decât am făcut. Încerc acum să nu mai privesc tot timpul spre trecut așa cum am făcut probabil, fără excepție, cam toată viața mea.

Nimci nu-i ușor, dar poate nu-i nici imposibil. Anul acesta împlinesc 29 de ani, ultima stație înainte de 30. N-am visat în general să fac lucruri până la 30 de ani. Nu am avut planuri mărețe ca până atunci să reușesc să fac aia sau cealaltă sau mai știu eu ce. Poate am să-mi fac acum, căci până la urmă asta poate fi motivant într-un fel. Cumva cred că n-am avut planuri pentru până la 30 de ani pentru că am crezut că viața abia după 30 începe (viața serioasă sau cam așa). Nu am avut pretenția de la mine ca până atunci să reușesc cine știe ce lucruri mărețe. Deci, sper cumva să nu mă prindă de picior depresia caracteristică femeilor de 30 de ani. (Nu sunt misogină sau ceva de genul ăsta, e lucru dovedit că femeile la 30 de ani au un fel de criză existențială, am învățat eu la psihologie, hi hi hi).

Gata cafeaua! Acestea fiind zise am terminat de înșirat 1000 de cuvinte pe ziua de azi și mă pregătesc să mai înșir și altele zilele viitoare. Sper să am un an norocos și frumos și muncit și fericit. Asta vă doresc și vouă, dacă asta vă doriți. La Mulți ani!

Sfarsit, inceput, an nou...

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

2 Comments

  1. Bine ai revenit! Si pe blog si la Paris!
    Si nu te mai plange atat, unii anul asta implinesc 30 :)))

    1. Bine te-am găsit! Da, stiu, o mulțime de oameni fac anul ăsta 30 de ani și alții au făcut deja :))

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.