Uite un lucru pe care n-aș fi știut să-l spun despre București. Un lucru nemaipomenit de agreabil. Parcă niciodată nu am simțit că orașul ăsta miroase așa de frumos, deși îmi dau seama abia acum că așa mirosea fiecare început de vacanță de vară. Acum mă întreb dacă mă încânta atâta sfârșitul anului școlar și faptul că scăpam de toate sau mirosul ăsta nebunesc de flori de tei… Cine să mai știe… Of, ce mi-ar plăcea să pot să pun aici o crenguță parfumată să-mi ajunga pentru tot anul… Noapte frumoasă…
Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri și niciodată n-or să vie iară, căci nu mă-ncântă azi cum mă mișcară, povești și doine, ghicitori, eresuri… ce fruntea-mi de copil o-nseninară, abia-nţelese, pline de-nţelesuri… Stau în pat lângă un morman de chestii destul de inutile. Unele sunt de aruncat, unele de mutat în altă parte. Mi-e lene. Nu mi-e cald, poate doar un pic foame. Sunt un pic pleoștită fără motiv. Poate un pic melancolică. Am dat peste o hârtie de acum 5 ani, de după licență, pe care scriam că societatea asta ne pervertește. Cat de adevărat. Acum vreo 7-8 ani ziceam că sistemul e devină. Asta mi-a adus într-un fel un punct în plus la examenul de geometrie, deși
Afară soarele e cât casa și e primăvară. Primăvara mea de mai, când totul e verde, când e cald, dar nu prea cald, când aerul miroase a speranță și-a amintiri. Atât de mult iubesc aerul ăsta de primăvara de mai… Cu toată agitația de săptămâna trecută am impresia că nu am mai fost acasă de o groaza de timp… dar gata, am scapat, iar acum încep sesiunea. Ultima! Mâine am primul examen. În urmă cu 5 ani terminam facultatea 😀
Am realizat azi ca mai e doar o luna pana la Craciun. Inca putin si anul asta e gata. Am vazut azi ca prin jurul pietei au inceput sa para ornamente. In hipermarketuri sunt chiar de mai mult timp. Inca putin si orasul va fi invadat peste tot de globulete si ghirlande, de beculete de tot felul. Afara miroase destul de tare a iarna, se simte ca ninge in munti. Odata cu frigul o sa vina si o pofta nebuna de vin fiert. Pe caldura de pana acum eu nu prea m-am simtit imbiata. O sa miroasa a scortisoara si a mere si a portocale. O sa ne imbracam in pulovere pe gat si o sa purtam fulare si manusi.
Mai am 3-4 zile pana plec la Riga si eu sunt cu Parisul tot in standby!! Daca nu scriu pana plec probabil ca n-am sa mai scriu niciodata despre experienta asta. Daca in loc sa ma lamentez as scrie pur si simplu ar fi mult mai bine. Ce ma opreste totusi sunt pozele. Nu le-am sortat si selectat si nu pot nici macar sa selectez cateva sa le pun aici alaturi de poveste. Plus ca as vrea odata cu povestea sa pun si linkurile cu pozele de pe Picasa. Se pare ca nu se poate. Am 4000 de poze facute la Paris in 12 zile. Numai cand ma gandesc cate sunt mi se face rau!! Ok, nu sunt 4000 de
Se pare ca e din ce in ce mai greu sa ma tin de promisiuni, dar uite ca incerc totusi sa va povestesc azi ce si cum a fost la Cluj. Drumul de la Sibiu la Cluj trece acum pe celebra autostrada A3, de la Turda la Gilau. Ce sa zic, mie mi-a placut autostrada. Cip este insa de parere ca are prea prea multe dealuri si vai si ca nu asa se face o autostrada. Partea cea mai proasta e oricum ca are doar 42 de km si deci nu mergi mai mult de 20 de minute pe frumusetea de drum. La Cluj am ajuns pe la pranz, intr-o caldura ingrozitoare. De data asta nu am mai avut noroc
Hai ca incerc sa ma tin de promisiune!! Azi chiar scriu. Am tot incercat, dar ba n-am avut timp, ba n-am avut inspiratie, ba tot ce scriam suna foarte scolareste, deci tot fara inspiratie. La Sibiu am mai fost de cateva ori in viata. Deobicei pe fuga, in treacat rapid ori something like that… Intr-o astfel de fuga, acum vreo 7 ani, am reusit in 3 ore sa vad pe repede-inainte Muzeul Brukenthal. Acum vreo 3 ani, cand am fost ultima data la Sibiu si am stat vreo jumatate de zi, am incercat sa urc in turnul din Biserica Evanghelica. N-am reusit decat sa urc pe partea laterala a bisericii, pana ajungi la scara centrala. Privelistea mi s-a parut infioratoare
De cativa ani buni 15 iunie, ca si 15 septembrie, nu mai reprezinta mare lucru pentru mine. Nu mai este nici un sfarsit, nici un inceput de an scolar. S-a terminat. Mai intai de toate pentru ca anul universitar e decalat fata de cel scolar, iar mai apoi pentru ca nici cel universitar nu mai prezinta nici un interes. Este adevarat ca mai sunt inca studenta… dar e o altfel de studentie decat prima studentie… Ma incearca totusi o nostalgie… Cu cata ardoare asteptam acest 15 iunie! Cu cate bucurie asteptam sa scap.
Imi aduc aminte de-o poveste veche, cu iubirea noastra… mai stii cum a fost… un miros de pizza mai de departe de copilarie, de undeva, de pe o plaja nerevolutionara… un vant misto ce flutura prin plete, o libertate mai mult decat uitata, o durere de cap cu iz de maturitate… o dorinta de sofat de dincolo de moarte… vreau sa fiu iarasi tanara cum am fost odata…
Niciodata nu stiu nimic si traiesc intr-o ceata totala. Cateodata ma trezesc si ma intreb ce caut aici, cateodata nici nu ma mai trezesc :)) Complicat rau si somnul e mare… Sunt cel mai nostalgic om cu putinta.. nu va ganditi la anii de dinainte de ’90, ma refer asa, la viata mea… mereu privesc in urma, mereu privesc cu duiosie la amintiri.. mereu e o melodie care sa ma intoarca undeva prin trecut, de la ziua de ieri pana la anii copilariei si cateodata mi se face doooor, tare dor… Daca toata viata mea ar fi galbena…. E foarte ciudata culoarea asta galbena… Cand eram mica-mica, prin clasa intaia, mergeam cu mama dimineata la scoala si era iarna si
Poza e din 2007, de cand am fost in Germania, Munchen… la muzeul tehnicii, Deutsches Museum… si ceea ce faceam era legal :)) Merge greu scrisul si batutul campilor de la o vreme… asa e in sesiune… te gandesti mai mult la examene :)) dar promit sa revin si sa imi revin, sa va povestesc cum traiesc din amintiri, cum isi mai bate joc UPC-ul de mine, despre ce mai face ferma mea, chiar si cu un bilant la sfarsit de luna… cu putin noroc si inspiratie le voi intoarce din condei pe toate… si poate vine primavara, ca nu mai pare asa sumbru afara… …pana atunci ascultati Tu esti ultima vara…
Intotdeuna, cred, m-am considerat un om norocos. Nu ca nu mi s-ar fi intamplat si lucruri neplacute, dar am invatat candva, nu mai stiu exact cand anume, ca e bine sa vezi partea buna a lucrurilor oricat de gol ar fi paharul. Cand mi se intampla sa am ghinion (cel putin asa pare la prima vedere) ma gandesc ca de fapt asta ma v-a conduce spre ceva de bine, ca drumul nu era pe acolo si ca o sa-l gasesc pe cel corect. Asta e ceea ce ma tine in viata, asta si faptul ca respir :)) Cand eram in liceu, cel putin in clasa a 9-a, stiu ca ii inebuneam pe toti ca eu am noroc. Orice mi-ai fi