Azi am avut o zi agitată, iar acum sunt obosită… Am ales o poză dintr-o altă zi extrem de obositoare, în care am alergat mult de tot să apuc să văd ce mi-am propus. Îmi aduc aminte că mergeam pe la 11 noaptea pe Champs Élysées și ma dureau înfiorător picioarele. Degetele mici de la ambele picioare mă urau de moarte :)) Poza e făcută de pe Notre-Dame că tot am promis acum o vreme că o să fie și o poză de acolo 🙂
Eu zic așa, că dacă n-are cine să îți pună cadouri în cizmulițe de Moș Nicolae cel mai bine îți pui singur. Dacă nu mai suntem la varsta copilariei în care mama și tata să ne pună cadouri în ghetuțe, nu înțeleg de ce nu ți-ai putea face bucuria asta singur. Mi se pare așa o bucurie simplă și frumoasă. Sigur că nu mi-aș putea pune în cizmele lăsate pe hol la îndemâna lu’ Magellan dulciuri sau fructe, dar am încercat cu altele și a mers. Nu le-a ros, nu le-a mâncat. Nu mi-aș fi pus oricum dulcirui în cizme pentru că nu prea mai îmi cumpăr dulciuri din comerț de când fac eu tot feluri de bunătăți.
Ziua asta de luni mi s-a părut o zi bună, chiar dacă și-au scos colții ceva obiceiuri proaste. Nu le-am putut face față tuturor, dar măcar așa un pic m-am luptat cu câteva… Ar trebui să dorm la ora asta, dar știu că mâine dimineață am să găsesc cadourile de la Mos Nicolae oricum. Aș putea zice despre mine că sunt un copil cuminte din moment ce n-am primit niciodată nuiele și parcă am primit tot timpul ceva cadouri. Am avut grijă anul ăsta să am în cizme cadouri chiar dacă sunt singură acasă, așa că abia aștept dimineața de mâine să dau cu ochii de ele. CHiar dacă eu cu mâna mea le-am ales și chiar dacă eu cu
Am descoperit de ceva vreme că am ceva probleme cu atenția, adică sufăr măcar uneori de un fel de deficit de atenție. Mai ales când trebuie să fac ceva ce nu-mi place sau să fiu atentă la ceva ce nu-mi place. Poate nu e deficit de atenție, poate e doar o smecherie să fac orice altceva decât ceea ce trebuie. Nu știu, dar studiez pentru că încerc să mă curăț de toate obiceiurile proaste și constat că sunt cam multe rău.
Încep să mă enervez. Pe mine, desigur. Nu știu cum să încep postarea asta. Știu cum să-i scriu cuprinsul si incheierea, dar mi se pare complicat să ma explic în introducere. Rândurile astea în care bat campii nu pot ține loc de introducere, dar în timp ce le scriu mă gândesc că poate reușesc să găsesc o introducere. Cam care e treaba? Eu sunt un om așa și pe dincolo… Adică sunt destul de timidă. Nu mă bag în seamă cu alții. Stau în umbră și urmăresc tot. Nu înseamnă că nu gândesc, nu înseamnă că nu am o părere, nu înseamnă că nu îmi pasă. Înseamnă că uneori mi se pare că nu e cazul să vorbesc și alte
Ah… Nu, nu, nu! Nu trece ziua asta fără să scriu… Despre ce? Să zic repede? Nu știu 🙂 Câteodată mă apucă dragul de mine sau de alții. Câteodată mă enervez rău, tot pe mine, tot pe alții… M-am apucat să studiez cum să fac o vrajă care să țină, să nu se mai rupă precum celelalte vraji făcute de mine. Nu știu ce să zic. Poate merge, poate nu. Ar fi bine să cred că da. Niciodată nu e prea târziu. De fapt este câteodată, dar trebuie să ne ținem de ceva ca să nu cădeam chiar de tot, deci mai bine niciodată nu e prea târziu. Sansele oricum sunt nelimitate. Of, of, of… Imi trebuie un plan și
Am furat din povești, am furat din postări, am furat din tot… Chiar și din pozele de miercuri… 1 Decembrie o zi buna de start? Nu neaparat daca primești cumva ciolan cu fasole sau cine știe ce altceva și tu vrei să ții regim. Eu de fapt vreau să-mi schimb modul de viață și modul de a mânca și nici nu cred să-mi dea cineva ciolan cu fasole… Eeehh… că e târziu în noapte sau dimineață devreme am mai scris de multe ori. Am mai scris de multe ori și că o iau de la capat. Ce să mai vorbesc de poveștile alea aproape ”pescărești” cum că vreau una sau alta. Chiar și genul ăsta de atitudine de acum a
E târziu în noapte și eu nu prea am somn, așa că mă gândesc să scriu pe blog. Blogul ăsta care mi-e drag așa cum e el. Blogul ăsta pe care am scris și lucruri frumoase și filosofice și derizorii. Așa cum e el cred că mă reprezintă și chiar daca n-o fi așa, mie totuși mi-e tare drag. Aseară mă gândeam că îmi doresc o zi frumoasă. Mă gândeam chiar la o zi perfectă. Mă gândeam că o zi perfectă poate fi în multe feluri, depinde ce ți se dă și ce vrei de la ea. N-aș putea zice că a fost o zi perfectă, dar totuși cât de frumoasă a fost ea… E târziu și sunt trează de
Mi-e lene, mi-e somn, mi-e aia, mi-e cealaltă… Am început să scriu postarea asta de cel puțin 10 ori în gând. Prima data aseară în pat, cu ochii închiși și cu Cip în brațe înainte să adorm. Celelalte dăți, azi începând cu 4.53 când m-am trezit pentru prima dată. Tot timpul aveau farmec, tot timpul mergeau de minune. Ba chiar erau și diferite. Starea mea de acum însă este de lene și somn și mă oftic rău pentru că nu despre asta vroiam să scriu. Se termina evadarea mea la Paris. A mai rămas un strop, ultima picătură, și cât de rău îmi pare. Încerc să iau lucrurile așa cum sunt. Trebuie să mă întorc din cam toate punctele de
Săptămâna trecută am zis că poate săptămâna asta o sa am o poză făcută de pe Notre – Dame, să mă dau mare că am urcat sus. Am urcat sus 😀 dar m-am îndrăgostit de poza asta făcută luni și am ales-o pe ea 🙂
Cine știe, poate săptămâna viitoare la poza zilei o sa am o poză făcută în sens invers 😉
E târziu și eu trebuie să mă culc, dar nu pot să ratez momentul să mai înșir aici câteva cuvinte. Sunt la Paris de o lună. Am plecat de acasă pregătită să rămân aici trei săptămâni și întâmplarea (sau poate soarta sau mai știu eu cine) a făcut să mai rămân încă patru. Acum au trecut deja patru și deja încep să întrezăresc sfârșitul. Nu vreau încă să mă gândesc la întoarcere așa că mă gândesc la zilele care mă așteaptă și pentru care mi-am pregătit o alergătură destul de mare.