tic, tac, tic, tac, tic… bang, banggg, bangg…… ceasul a sunat ora exacta, timpul a expirat, n-a mai ramas nici o zi, nici o ora, nici maacar o secunda amarata…. tragi linie, scazi, aduni, stornezi si apoi le asezi corect pe toate… la sfarsit toate stau aranjate frumos, rand dupa rand…. la sfarsit se lasa tacere…. e greu sa pleci, dar nu ai alta solutie…. cateodata te grabesti sa pleci, cateodata te grabesti sa ramai… niciodata nu e o alegere usoara…. eu niciodata nu m-am grabit sa raman…. doar sa plec…. mereu teatral, mereu fara cale de intoarcere, cuvintele sunt grele si nu se pot sterge si nici macar storna…. da, ati ghicit, am plecat iar din loc, in lumea
July 19th, 2009 Imi doresc cateodata sa dispar. Pur si simplu sa inchid ochii si apoi cand ma trezesc sa fiu in alta parte. In cu totul alta parte, sa nu mai existe nimeni dintre cei cunoscuti, nici familie, nici prieteni, nici dusmani, nimeni…. sa fiu undeva unde nimeni nu ma cunoaste, nimeni sa nu stie nimic despre mine…. sau poate doar sa dispar, asa puff… si sa dispar, nu sa mor, doar sa dispar ca si cand nici n-am existat vreodata…. Am sentimentul clar si de nestavilit ca nimeni nu ma intelege, nimeni de la primul pana la ultimul… si atunci nu mai pot…. nu stiu exact de ce, dar intotdeuna mi-am dorit sa fie cineva pe lumea asta,
Se inchide Yahoo!360 și trebuie să spun că am un oareșce regret legat de asta. Am scris multe bloguri, au fost 3 ani și jumătate în care de multe ori m-am descarcat așternându-mi acolo gândurile și ideile legate de orice și de toate. A fost un prieten bun care m-a lăsat să scriu chiar dacă uneori n-a citit nimeni sau alteori au citit prea mulți…. Păcat că se închide, dar povestea merge mai departe, mai ceva ca vântul din vama veche…
Era dimineata si in linistea din camera suna telefonul. S-a trezit brusc. Astepta telefonul asta. Era telefonul care o anunta ca o ia de la capat. S-a dus la calculator sa-si verifice mailul. Nu primise nimic, probabil ca o sa mai dureze un pic. Asta era, trebuia din nou sa o ia de la capat si vroia sa o faca in mare fel. Tot incercase marea cu sare, dar nu iesise nimica. Tot astepta sa inceapa o viata noua, dar inceputul se lasa asteptat. Lua micul dejun tarziu, putin inainte de pranz. Vroia sa iasa in lume mai tarziu. Se gandea ca vara e pe sfarsite, ca o sa vina toamna. Nu facuse mare lucru in vara asta, doar se
Vreau să fug și nu pot, picioarele mi se lipesc de asfaltul topit….vreau să fug, dar singura soluție e să merg încet, pas cu pas, un picior înaintea celuilalt, doar așa pot reuși să evadez…. o lună, tic, tac, tic… secundele se târăsc pe ceas mai leneș decât picioarele mele pe asfalt, mai trebuie să rabd o lună….
Când oare or să ia toate sfârșit? când, pentru o clipă, voi putea sta in loc? când cerul va avea exact culaorea pe care mi-o doresc?… îmi simt oboseala din pleoape, picioarele grele și mintea amorțită…. vreau să urlu și nu e tocmai potrivit, vreau să înțeleagă toți că nu se poate și totuși prea puțini înteleg…. lumea largă iși cere iar tributul și eu nu-mi doresc decât să-l pot plăti… ce ieri mi se părea imposibilul, azi cu siguranță nu mai e….. mi-ar plăcea ca timpul să stea o clipa în loc și, chiar în clipa în care nimeni nu e atent, eu să plec pe șest :))))
La umbra palmierului, c-o perlă-n ureche, cânt la chitară, privind puzzle-uri și gândind la psihologie… Ce oare pot să mai visez, dacă aceasta e realitatea? Oglinda alcoolului zice că dacă am ochii sticloși înseamnă că sunt beată… Eu spun că e doar o parapantă…. :)) Vă mulțumesc tuturora, noapte frumoasă…
Ar trebui să pot să-mi urlu fericirea, dar nu în rate…. Sunt uimită de ceea ce mi se intampla, lucruri frumoase mă înconjoară și sunt mai detașată ca niciodată… uite că se poate. Deocamdată îmi plătesc un credit vechi de tot, pentru o fericire foarte, foarte nouă. Ce n-am visat că o să trăiesc vreodată, e aievea, e aici… Deși nu e nimic care să-mi spună că totul o să fie bine, sunt absolut convinsă că așa va fi… Zilele trecute am trăit aproape un miracol, care a devnit cu atât mai spectaculos cu cât mi s-a părut natural și firesc…
18 mai 1984 – 18 mai 2009
Şi fuga e uneori o soluţie, fuga de “ei”… deşi nu prea poţi scăpa nicaieri…. Undeva departe, la un capăt de lume poţi încerca măcar sa-i ignori, să le întorci spatele sau chiar să le zici “nu îmi pasă de tine…” Să faci chiar ce vrei tu, să nu îţi mai pese chiar de nimic, pentru că, oricât de greu ar fi să crezi, chiar nu contează nimeni şi nimic… şi oricât de aglomerat ar fi, poţi să fi singur sau poţi fi printr prieteni, nu te mai intereseaza oamenii, prejudecăţile lor stupide, absurdul situaţiilor şi chiar nimic, nimic altceva…. Un mare “ignor” tuturor celor care vor să ma facă să cred ca aşa ceva nu e posibil nici măcar
Unii oameni se cred intersanţi, deştepţi şi frumoşi si fir-ar să fie de viaţă, nu sunt! Sunt si urâţi şi plicticoşi si stupizi!! Mereu am crezut că dacă ar sta măcar o clipă în loc să se gândească, si-ar da seama măcar de o parte din astea, dar nu, ei nu pot să stea, nu pot să gândească, trebuie sa alerge să prindă mâţa de coadă…. M-am săturat din nou de toate astea! M-am săturat şi plictisit de “ei”, de toţi aceşti “ei”!
A plouat azi, a plouat mult, mai ales pana dupa-amiaza… Asa si trebuia. A fost urat de duminica dupa amiza pana acum… De duminica de cand a murit Pittis… Ar mai trebui sa ploua mult de acum in colo pentru el, pentru noi,…. Se spune ca atunci cand moare cineva si ploua la inmormantare, este pentru ca ii pare rau ca pleaca dintre noi. Acum a plouat tot timpul. Mai avea multe de facut, trebuia sa mai fie langa noi. Eu una, ma simt tradata, dar nu de el ca a plecat, ci de cel care ni l-a luat… Sunt trista si asa va fi mult, foarte mult timp de acum incolo… Ploaia care va veni Le va potopi pe