Timpul…

Ile/ January 3, 2014/ Ganduri/ 0 comments

Ceas desteptatorTrăiesc cu impresia că timpul nu mi-este prieten. Probabil e cumva supărat că l-am cam pierdut și îmi reproșează asta zilnic. Îmi reproșează asta în goana nebună în care se mișcă limbile pe ceas. O să-mi spuneți că v-ați uitat și voi la ceas și că timpul își târăște leneș picioarele prin lumea asta, de unde o goană nebună? Dar eu vă jur că nu-i așa! Că e cum spun eu! Aleargă ca nebunul și eu nu reușesc să-l opresc. De fapt nu vreau să-l opresc, doar să-l încetinesc! Simt presiunea timpului asupra mea și nu știu cum să-i fac față. Nu știu cum să-l folosesc mai bine și nu fac decât să-l pierd în cea mai mare parte. Secundă cu secundă, clipă cu clipă se duce și nu-s prea conștientă că nu se mai întoarce. Nu-i chip să te întorci în trecut nici să schimbi faptele, nici să-l folosești cumva la altceva. Clipa prezentă trebuie folosită până la capăt. N-ajută la nimic să o irosești.

Încep să cred din ce în ce mai tare că timpul trebuie organizat minuțios. Lucrurile lăsate la voia întâmplări nu mi-au adus nimic bun. Speranța că navigând fără busolă, soarta mă va duce acolo unde trebuie să ajung, s-a dovedit ușor puerilă. Sau poate nu, dar n-am știut eu ce să fac ajungând acolo. Cum am mai spus, nu știu ce vreau și nici ce anume trebuie să fac. Nu știu cum să reușesc. Nu am știut cum să folosesc timpul, iar timpul se răzbună acum!

M-aș răzbuna și eu acum pe el că trece mult prea repede, dar nu știu cum! De fapt, cred că răzbunarea cea mai bună ar fi să-l folosesc cum trebuie. Să-l pun la treabă în folosul meu. Să-l folosesc până la epuizare

Una din vorbele de duh ale începutului de an a fost: Plănuiește-ți cu grijă viitorul, pentru că acolo o să-ți petreci restul vieții. (Mark Twain) Deci, planuri trebuie să-mi fac încă o dată! La planuri aș zice că mă pricep, mai trebuie să mă țin de ele. E adevărat că nu-mi reușește totdeauna, iar alteori, pentru că obișnuiesc să fac și planuri drăcești, sfârșesc epuizată! Deci, la ideea de planuri ar trebui să mai adaug moderație!

Dragă TIMP, îm propun în anul 2014 să profit cum pot mai bine de tine, fie cu planuri bine gândite și realizabile, fie pur și simplu spontan. Am să-ți acord de data asta importanța meritată, așa cum n-am mai făcut-o altădată. Trebuie să mă înțelegi, până la urmă oamenii tineri nu obișnuiesc să țină cont prea mult de timp. Eu totuși am început să îmbătrânesc și nu e prea departe clipa când am să trag linie la 30, deci a venit și vremea ta. Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, căci Azi e acel ”mâine” de care temeam ieri. (Mark Twain)

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”light” code=”html5″ ]

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.