Duminică în pat…

Azi eu una din zilele alea în care nu am nici un chef să mă dau jos din pat. Afara e frig și plouă și bate vântul rău. Cred că avem și un cod galben sau ceva. Am tot luptat săptămâna asta cu vremea rea, dar azi am zis gata! Marți a bătut vântul tare rău, dar pentru că afara nu arăta totuși prea rău am zis să ies la plimbare. Când abia plecasem de acasă și am alergat pe prima trecere de pietoni, vântul m-a făcut să mă lovesc cu piciorul stâng în piciorul drept. Mega dubios! Am înaintat cu sârg pentru că nu era foarte greu, vântul bătea din spate.

Fără somn…

E vineri noapte și e a doua, dacă nu chiar a treia oară săptămâna asta când nu prea știu exact în ce zi sunt. Dubioasă treabă, adică înteleg că nu contează foarte tare pentru mine asta, dar chiar în halul ăsta am ajuns?? E vineri seara, chiar noaptea și spre deosebire de celelalte seri când mai îmi era un pic de somn pe la ora asta, azi sunt fresh, surprinzător de fresh. Dacă zic că m-am trezit la 11 si ceva pentru voi probabil nu mai pare la fel de surprinzător… Ei, mă minunez și eu că altceva nu am găsit de făcut. Am căscat și eu gura la ceva înregistrare de la Food Blogger Conference, pentru că evident nu

Read More

Sfârșit, început, an nou…

Sfârșit, început, an nou…

Au trecut parcă secole de când n-am mai scris pe blog și cam așa și e. Am stat o lună în țară și eu n-am fost în stare să scriu nimic. În parte pentru că am fost foarte ocupată, în parte pentru că am trecut prin mult prea multe stări și nu în ultimul rând pentru că nu am apucat să stau deloc cu mine. Nu am avut răgazul să stau singură la o cafea și să mă gândesc la mine, la ce urmează, la ce mai vreau să fac sau să încerc. Nu am avut timp de gânduri, de planuri, de rezoluții. Tot timpul m-am gândit ce bunătăți să mai fac, cum să găsesc timp să le fac, cum

Read More

O să fie bine…

O să fie bine…

Ieri m-a durut capul de nici n-am prea știu de mine. Mai avea un pic și exploda. Azi a plouat torențial până mai adineauri când s-a hotărât să se oprească și a ieșit și soarele. Nu mai credeam, dar asta n-are nici o legătură cu soarele. El și-a văzut de viață. E totuși frig, dar nu știu de ce îmi place. Cumva, din motive aproape neștiute îmi revin. Aș face atât de multe, dar parcă toate se bulucesc deodată. Cum pe toate nu pot să le fac deodată mai degrabă nu fac nimic și chestia astamă cam enervează. Mă apuc de multe și nu termin nimic. Iar mă vorbesc de rău :))) Vai, ce urât!!! Deci nu, nu e bine!

Read More

M-am trezit cu chef de lene…

M-am trezit cu chef de lene. De fapt nu m-am trezit ci am fost smulsă cu violență din visare de soneria telefonului fix tocmai când mă uitam la tvr 2 deși nu sunt convinsă că mă uitam la televizor, s-ar putea să fi fost chiar acolo în platou prin spate. Să vă povestesc repede până nu uit că deja m-am uitat pe geam de când m-am trezit. Era blonda de la Bambi și zicea că o să cânte singură, că sor-sa se lasă de cântat că oricum ea nu a vrut să facă muzică si ea, adică blonda, era fericită că în sfârșit o să cânte singură.

Stau. Mai e timp…

E luni. Am treabă. M-am trezit dimineață, am dat de mâncare la pisoi, am baut apă cu lămâie și am mâncat un covrig. Am băut și niște cafea rămasa de ieri. Stau. Am văzut chiar și un film tembel. Frunzăresc netu fără o țintă. Magellan doarme dus ca și cum nu exista nimic altceva pe lumea asta. Eu am de făcut cozonaci. Ah! Mi-am amintit, am scos laptele și untul și ouăle din frigider. În rest stau. Afară nu e soare. Am și ceva poze de selectat, aranjat, publicat. Mai bine stau. Mai e timp…

Si s-a mai dus o zi… si tot nimica…

Aveam azi o treabă care s-a amânat. Știu că nu-i frumos, dar eu m-am bucurat. Inițial m-am gândit că am timp de alte lucruri. Mai întâi am mâncat bine de dimineță și eram plină de energie și chiar un pic de entuziasm la gândul tuturor lucrurilor pe care aveam să le fac. Nu mai știu exact ce-am facut după, dar știu că am sfârșit prin a nu face nimica :)) Povestesc mâine dacăam reușit totuși să fac ceva… Poate, poate… Noapte frumoasă…

Incep sa-mi revin…

Am vrut sa scriu azi pe la pranz cum ca sunt obosita si deprimata si tot asa. Acum e miezul noptii, am baut vreo 2 cafele si sunt mai treaza ca niciodata. Deprimarea a mai trecut, boala in schimb nu prea. Ma doare in gat destul de tare, destul cat sa am impresia ca am un cutit infipt acolo. Maine am ultimul examen din sesiunea asta si o sa fiu destul de aproape de sfarsitul facultatii. Inca un pic si gata. Saptamana trecuta am lipsit de 2 ori de la sala ceea ce e destul de rau. Sigur ca pot sa spun ca au fost 2 absente motivate, dar asta nu imbunatateste cu mult lucrurile. Cand incep sa nu mai

Read More

Refulari…

De o saptamana sunt in sesiune si iar m-au prins toate din urma. Am multe de facut, am ramas in urma cu multe lucruri. Nu-mi place. Imi place sa ma agit, sa ma aglomerez pana incep sa renunt la parte din treburi si sfarsesc prin a nu mai vrea sa fac nimic. Cand mi se intampla asta imi vine sa urlu. Ma enervez. Nu le pot face chiar pe toate si chesita asta ma scoate din sarite. Nu le pot face pe toate si sfarsesc prin a nu mai face nimic. Trist! Trebuie sa ma reorganizez. Momentan trebuie sa invat si sa fac un blat pentru un nou tort. E trecut de 11 si eu inca nu m-am apucat de

Read More

Mi-e lene sa invat…

Mai e un pic si bate miezul noptii si eu inca nu m-am apucat sa invat pentru examenul de maine. 🙂 Sunt cam lenesa. Lenesa la invatat ca in rest am mai facut una, alta azi. Sunt cam lipsita de chef sa aflu cum stau lucrurile cu consilierea educationala si a carierei. Desi pare ca e un subiect care ar trebui sa ma ajute in viata chiar acum :)) Imi place cand sunt in sesiune, desi nu pare. Ma mai ocup si eu cu altceva 🙂 Pacat ca dureaza atat de mult drumul pana la facultate…

Magellan si puzzle-urile…

Nu prea am mai muncit la puzzle-ul numarul doi. Ar fi trebuit sa fie gata pana acum si nu este. Am facut jumatate si m-am cam oprit. Mai am o multime de copaci de facut si nu prea mai merge treaba. Nu am avut tragere de inima zilele astea sa muncesc la el. Sper sa ma adun. N-as vrea sa pierd provocarea. Bine, provocarea ce mare e sa fac puzzle cu Magellan prin casa. Luni am fot plecata cateva ore de acasa si el distrusese parte din ce facusem din puzzle-ul doi, distrusese si ceva din primul si chiar si din primul de anul trecut. Am reusit sa refac totul si l-am si amenintat ca daca mai face din astea

Read More

Ganduri…

Am vrut sa scriu in seara asta despre prioritati, dar am tot amanat, nefacand din scris prioritatea numarul unu, iar acum mi-e somn. Mi-e somn si sunt obosita si probabil o sa ma culc mai devreme decat zilele trecute. M-am tot agitat saptamana asta. Nu foarte tare, dar macar atat cat sa nu zic ca am lenevit la calculator toata ziua. Stiu ca au trecut doar 5 zile si nu are sens sa ma bucur doar pentru atata, dar sunt bine. Sunt chiar mult mai mult decat bine. Iar apropo de prioritati, incerc sa fac din mine prioritatea mea numarul unu. Sa am grija de mine din toate punctele de vedere. Sa ma ingrijesc mai mult, sa am grija ce

Read More