Gânduri aruncate la întâmplare…

Ile/ February 24, 2012/ Ganduri/ 4 comments

Azi m-am trezit de dimineață. De fapt în fiecare zi mă trezesc de dimineață, foarte de dimineață, la 6.30!! Dar întotdeauna mă culc la loc mai devreme sau mai târziu. Azi însă nu! Vroiam să plec devreme pe afară, dar era înnorat și trist și frig chiar dacă de fapt nu e frig. Era și ceață, ceață de la burniță. După care am început să scriu despre omletele astea vesele. Trebuia să scriu despre ele și pentru că îmi era cam somn că doar m-am trezit la 6.30 mi-am făcut cafea și pentru că cele două cești erau pline cu alte chestii mi-am pus cafeaua într-un pahar cu picior. Mereu îmi place să am perspective noi asupra cafelei mele de dimineață…

Și pentru că era așa înnorat am mâncat doi biscuiți din aștia care nici măcar nu-s așa de buni, dar care îmi plac cum arată pentru că sunt făcuți cu o ștampilă specială și vreau și eu una!!!!

Ah! și de fapt ce vroiam să zic e că între timp a ieșit soarele și miroase a primăvarăăăăăă!!!!

Da! Vine, vine primăvara!!! Cel puțin aici, la Paris și sper că vine și în România până mă întorc. Don’t worry mai stau o vreme pe aici ca să nu am surprize neplăcute la întoarcere și să mai găsesc încă nămeți.

Iar acum mă gândesc să îmi pun fusta și să plec. Cine știe, poate chiar îmi cumpăr pantofii aia cu 6 euro daca-i mai găsesc…

Nu știu dacă vouă vă place poza asta pe care am făcut-o azi mai devreme și mai apoi am prelucrat-o dar mă jur că mie îmi place…

Gata! Pa! Have a nice week-eeeeend…

Share this Post

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

4 Comments

  1. e foarte misto poza:) dragutz decor..

  2. Have a nice weekend you too! Da miroase a primavara si la mine :p dar ma enerveaza vremea asta inourata :(!

  3. Lasă că mai apare și el, soarele! 😀

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.