Ei bine am ajuns și azi, ziua în care împlinesc 27 de ani! Nu am să trag azi concluzii, n-am sa vă povestesc de fapt nimic, doar că în fiecare an mama îmi ia bujori și e un lucru care se întâmplă de foarte mulți ani. Ar fi fost firesc să am pentru poza zilei de azi bujori, dar am ales iriși. Am ales așa pentru că în seara asta merg să ascult Iris la Festivalul Club A. Îmi doresc o seara frumoasă alături de niște prieteni dragi și sper că în zilele ce vor urma să reușesc să mă vad cu toți prietenii mei dragi pentru a mă sărbatorii. La mulți ani! Dacă vreți să citiți ce scriam despre
Nu e nici pe departe atât de târziu cat e de obicei când mă apuc de scris, dar azi încep mai devreme pentru că nu știu când am să și termin. Atât am apucat să scriu acum vreo 2 ore, după care m-am oprit. Să revin. Sunt un pic tristă. N-aș putea spune “nimic important” pentru că este important, dar pot spune nimic prea diferit de ce mi se întâmpla în general, doar că acum toate mi se par mai grave. Încep să nu mi se mai pare nici unele ok, de nici o culoare. Nu o sa zic că am și făcut ceva sau că am un plan anume în minte. Poate am să găsesc ceva la un moment
Câteodată îmi permit să fiu fericită, câteodată am motive să fiu fericită… și atunci apar niște oameni mici și rai și negrii, care distrug tot. Zici că s-au vorbit între ei, nu alta… Nu s-au vorbit, dar lucrează foarte bine în echipă chiar dacă nu se cunosc… În nesimțirea lor nu le pasă de fericirea mea, chiar dacă mie îmi pasă de fericirea lor… Ce mă enervează cel mai tare e că pe mine mă doare și nu mai pot să mă bucur de fericirea mea. În loc să fiu un om fericit sunt doar un om trist… Mă așteaptă totuși pe scena de la Sala Palatului niște OaMeni BUNi… la multi ani mie…
Mă enervează când ajung să scriu atât de târziu mai ales când nu am motive întemeiate. La ora asta târzie cum să-mi mai scriu limpede gândurile când mor de somn? Trăiesc aiurea de la A la Z. Totul e o mare prostie şi o mare greşeală şi nimeni nu e suficient de interesat să îndrept lucrurile încât să mă tragă de mânecă şi să-mi spună să mă opresc. Sau poate totuşi oamenii încearcă să comunice cu mine, dar nu reuşesc să ajung la mine gândurile lor. Oricum ar fi, totul e aiurea şi total greşit. Nu-mi vine să cred cât de greşit a ajuns să fie viaţa mea. Ani mulţi în urmă cineva care nici măcar nu mă plăcea mi-a
Ah! am devenit un om atât de plictisitor, de la fel, de fără sens. Sunt aici și sunt așa acum. Sigur că n-am vrut să sfârșesc așa, sigur că nu vreau să rămân așa, sigur, sigur… dar așa sunt! Acum și aici mi-am pierdut sensul, mi-am pierdut identitatea. Era să scriu că mi-a fost furată identitatea, dar nu este așa. Am lăsat-o să plece, puțin câte puțin… Acum am impresia că nu a mai rămas nimic… Am impresia că eu nu mai sunt eu, nu mă mai recunosc pe de-a-ntregul… De undeva de departe, dintr-o zare pare că îmi face cineva cu mâna, pare că aș fi eu, eu cea de demult, dar nu sunt sigură… S-ar putea până și
Sunt bine, dar uneori tristă. Nu sunt în depresie, nu trec prin zilele mele cele mai negre. Dar iar mi-am adus aminte să mă întreb ce fac cu viaţa mea. Evident nu ştiu. Au trecut deja câteva luni şi din anul ăsta. Incredibil aş zice pentru că nu am făcut nimic. Tot nu ştiu ce am să fac, sau cum am să fac, sau dacă am să mai fac ceva vreodată.
Nope, n-am fost plecată nici unde. Doar am avut un week-end frumooos. A fost frumos pentru că mi-am băgat picioarele în lucrurile enervante și urâte și în toate frustrările și am trăit ca și cum toate ar fi bune. Și-au fost! Serios! Nu am reușit eu 100% să le ignor pe toate, dar m-am străduit. Nu e o soluție, dar măcar uneori ajută. Ce fac de mâine? Păi o iau de la capat cu una, cu alta, cu ce-o să fiu în stare. Am impresia ca le-am încercat pe toate. Am vazut că unele merg și unele nu, că unele merg mai bine și altele merg doar atâta timp cât sunt în situați ușoare și altele merg doar când dau
Ufff… că greu mai e să scrii când ești obosit de atâta bine… Un week-end minunat pe aici și pe colea, cu tot ce-i trebuie unui week-end ca să fie așa… Câteva poze mai jos, povești mai pe larg când am să am și timp… Noapte frumoasă…
Îmi place să fac curat înainte de a pleca în vacanță. De fapt nu-mi place să fac curat, ci doar îmi place să găsesc totul în ordine, curat și la locul lui când mă întorc din vacanță. Cum altcineva nu are cine să facă curat în locul meu, azi a trebuit să ma ocup de acest aspect. Am fost chiar foarte harnică. Bucătăria mea n-a mai fost așa curată de o căruță de vreme. Am spălat geamurile, pereții, podeaua, vasele, dulapurile, aragazul. Totul e curat 🙂 E adevărat că am mai făcut puțină dezordine pentru că am vrut să încerc o tartă cu spanac, dar am făcut curat la loc. Este uimitor cât de mișto e să faci lucrurile la
Afara este primăvară… ieeeeeeiieeeee… În casa mea cea galbenă miroase a primăvară… iar eu pentru o clipă sunt chiar optimistă… asta și pentru că am înghesuit iar pe unde am apucat toate gândurile alea rele. Trebuie să îmi fac bagajul căci iar plec… Ma rog, mai am câteva zile până plec… dar trebuie să mă gândesc la tot felul de lucruri ca să reușesc sa-mi fac bagajul. Nu sunt nerăbdătoare să descopăr acest nou oraș, nu îl aveam pe listă, dar cum aș putea oare să ratez așa o șansă. N-aș fi văzut probabil niciodată nici Singapore, dacă n-aș fi avut eu acest gen de șansă. Șansa să fiu singură și la un moment dat să fiu răsplătită pentru toate
Am ieșit mai devreme la o cafea și am înșirat pe filele agendei cuvinte. Cuvinte legate în propoziții, fraze, paragrafe… Nu mi-a plăcut ce a ieșit. Mi-am dat seama că nu se înțelege ce trebuie din text. De fapt nu se înțelegea nimic. Sunt tot la lucruri de neînțeles. Săptămâna trecută nu înțelegeam de ce nu înțeleg să-mi văd de viața mea. Acum am o altă problemă, dar îmi dau seama că tot pe acolo se ajunge. Tot despre mine și ceilalți este vorba. Săptămâna trecută realizam că îi pun mereu pe ceilalți înainte. Acum mă întreb de ce mă raportez așa de mult la ceilalți și de ce îi las pe ceilalți să-mi influențeze viața. Este de la sine
Ieri era soare și frumos și cald. Poate nu chiar în realitate dar a fost frumos. Azi, azi ninge și nu doar ninge e și viscol, e furtună. Zapada vine din toate părțile si mă îngheață. Îmi ucide orice gând bun, orice speranță, orice licărire… Chiar și luminița de la capătul tunelului s-a stins de la atâta viscol. Am rămas pe întuneric, în beznă 🙁 Sunt paralizată aici și acum în aceasta beznă și nu mai cred că am să merg vreodată. Nu mai am putere să cred că am să schimb ceva. Sunt iremediabil tristă 🙁