Azi am mintea goală. Nu am nici cea mai mică idee ce să scriu. Dap, nu am chestii de povestit așa că doar vă arăt noul meu pahar de băut ceai.
Nope, n-am fost plecată nici unde. Doar am avut un week-end frumooos. A fost frumos pentru că mi-am băgat picioarele în lucrurile enervante și urâte și în toate frustrările și am trăit ca și cum toate ar fi bune. Și-au fost! Serios! Nu am reușit eu 100% să le ignor pe toate, dar m-am străduit. Nu e o soluție, dar măcar uneori ajută. Ce fac de mâine? Păi o iau de la capat cu una, cu alta, cu ce-o să fiu în stare. Am impresia ca le-am încercat pe toate. Am vazut că unele merg și unele nu, că unele merg mai bine și altele merg doar atâta timp cât sunt în situați ușoare și altele merg doar când dau
Week-end-ul ăsta l-am început de vineri seară cu ceva bunătăți și multe episoade de seriale. Am cam rămas în urmă cu ele și am zis că e momentul să recuperăm. Am pregătit nisțe mâncăruri delicioase, am pus berea și vinul la rece și am zis să înceapă distracția. Și pe cuvânt că distracție a fost și muuultăă voie bună. Am ajuns și cu Magellan la doctor pentru încă o injecție de antibiotic, dar am scăpat de cea de mâine, se pare că nu mai e nevoie. Totul e foarte bine 🙂 Distracția continuă că serialele încă nu s-au terminat 😀
Azi nu m-a păcălit nimeni și nici eu n-am păcălit pe nimeni. Cel mult pe Magellan. L-am păcălit să mănânce și să bea apă și să se joace și să umble și să facă la nisip chiar dacă are pâlnia în cap. Nu-l deranjează prea tare, nu s-a supărtat prea tare pe ea. M-așteptam să fie mai grea recuperarea, m-așteptam să ne fie mai greu cu el. În schimb el n-are nici o problemă, nu s-a schimbat deloc. Vedem noi dacă și cum se îngrașă, dacă devine mai apatic și mai somnoros decât era. Deocamdată cel puțin nu s-a prins că a pățit ceva. Deocamdată e la fel, iar pâlnia aia din cap îl face teribil de amuzant 🙂
A sosit și ziua asta. Ziua în care l-am dus pe Magellan la veterinar să fie castrat. N-a fost pe atât de greu pe cât aș fi crezut, deși oricum am avut emoții. Totul a mers bine și sper că așa va fi și în continuare, iar peste câteva zile sper că totul o să revină la normal. La capitolul părții amuzante îmi place la nebunie când merge cu spatele, doar-doar o sa reușească sa-și scoată pâlnia din cap. Cum ziceam, toate merg bine și Magellan pare sa-și revină. E mai greu pentru el că nu poate să mănânce 24 de ore, dar deja au trecut mare parte din orele astea iar el s-a descurcat de minune. Sper după să
Pentru că viața e ca un fel de roată și uneori ești sus și uneori ești jos… sau poate uneori ești cu picioarele pe pământ și câteodată ești cu capul în nori și uneori se vede totul clar și frumos de sus și uneori e doar o mare beznă…
Mi-e atât de lene…și întoarcerea la vechile obiceiuri bune pare și mai grea. Momentan stau pe un munte de lene, refulari de tot felul și tot așa… Ar fi mai simplu daca as putea sarii peste toate. Nu sunt trista, nu sunt deprimata… am doar foarte, foarte multă lene. Nu mi-e clar în secunda asta nimic. Nu mi-e clar ce ar trebui să fac, nu mi-e clar dacă am să reușesc vreodată ceva, sau poate mai bine pur și simplu n-ar mai trebui să lupt. Nu știu care varianta e mai bună, nu știu în care caz am să fiu mai fericită… Nu am găsit încă perechea de zaruri norocoase cu care să joc la cazinoul vieții…
O zi de luni care nu are soare, nu e o zi de luni prea draguta… Ziua mea a fost pana la urma mult mai draguta decat ma asteptam, dar am lenevit mult… nu e ce te astepti de la o zi de luni in general…
Poză cu Magellan lenevind zilele astea n-am reușit să fac pentru că este foarte agitat. După atâtea zile aproape singur trebuie să-și consume energiile… Deci el nu prea a lenevit, în schimb noi da…
…așa se numea o postare veche de pe un alt blog al meu, scrisă atunci când m-am întors din Munchen… Îmi amintesc atunci că șocul a fost mare. Era prima dată când mă întorceam de la civilizație în țară… Și a doua oară a fost destul de șocant să mă întorc dintr-o țară ca Singapore în România. Cu timpul am început să mă mai obișnuiesc.. dar totuși este atât de neplăcut… Readaptarea mi se pare grea… și tristă…
Ultima privire înapoi înainte de a mă întoarce în țară. Trebuie să spun mai întâi că mi-a făcut plăcere să scriu acest jurnal de vacanță. Singurul sau cel puțin cel mai complet de până acum. Nu am un blog turistic sau de vacanță,, dar mi-a plăcut să transmit de la fața locului gândurile mele. Mi-a prins bine să mai uit o vreme de problemele și frustrările mele. Le-am ignorat o vreme măcar pe blog chiar dacă n-am uitat chiar total de ele în viața reală. Lyon-ul este un oraș frumos, n-am ce zice. M-a surprins tare plăcut și s-ar putea să fie pe primul loc în topul preferințelor mele dintre toate orașele pe care le-am vizitat. E adevărat că este
Vacanța mea la Lyon se apropie vertiginos de final și nu puteam pleca de aici fără să văd orașul noaptea.