14 iunie: Am facut cel mai bun tort ever, si gustos si aratos. Am muncit la el cat niciodata la altul. Un tort facut cu blat cu ciocolata, cu crema de capsuni facuta cu capsuni adevarate si imbracat in frisca. Cel mai muncit tort din cate am facut vreodata. Ocazia era cea mai speciala. Tatal meu implinea 65 de ani. Am infipt in tort 65 de lumanari albastre si tata le-a stins pe toate odata, dintr-o singura suflare. 1 iulie: putin inainte de miezul noptii, ziua cumnatei mele, mai putin de 10 ore pana la licenta. Ies din bloc pe usa din spatecu un tort in brate, calc pe o pietricica si deodata stau intinsa pe jos. Tortul a supravietuit,
Orele până la examen sunt așa de puține că mi-e din ce în ce mai frică să le număr. Încă mai am de învățat, dar tot mai sper s-o scot la liman. S-are putea să fiu totuși puțin inconștientă, nu mi-e foarte clar 😀 Tocmai am căzut pe jos cu un tort în brațe. Am supraviețuit! și tortul! deci încă mai am noroc pe lumea asta. Să nu veniți să-mi spuneți că dacă aveam noroc nu cadeam, că nu-i așa. Dacă nu cădeam nu mi-aș mai fi pus problema de noroc, luam totul de la sine și nu e prea corect să fac așa. Gata, trebuie să mă întorc la învățat! Sper să n-adorm înainte să știu tot 😀
Ei na, uite că mi-am amintit, am blog ca să mă descarc aici!! Am chef să urlu, să țip… sunt nervoasă!! Da’ rău, nu doar așa un pic… Am de învățat și nu pot. Nu pot să mă concentrez, nici nu am chef! Mai am puțin, foarte puțin adica asa sub 48 de ore până la examen. De învățat mai am mult… Mult în comparație cu cât am învățat deja, că așa comparativ cu cât am învățat pentru licența de la mate, e cam 0 (chiar 0 barat). Nu îmi stă capul la citit. Sunt și agitată, probabil de la toată cafeaua pe care o bag în mine. Aș face cam orice altceva în loc să citesc. E adevărat că
Ar trebui să învăț, dar eu nu și nu… că nu am chef, că mi-e lene, că mi-e cald, că mi-efrig, că mi-e somn sau că sunt prea agitată… Nu am avut stare azi… și mai e și vremea asta pe care o ador pentru că e răcoroasă, dar care e prea întunecată… Am reușit totuși zilele trecute să recuperez pozele și pentru că unele din pozele pe care era să le pierd sunt și cele 4000 de poze de la Paris am ales pentru azi o poză de acolo, din Gradina Luxemburg, dintr-o zi tot înnorată…
Daaaa… E dimineață și îmi place. Îmi place când măcar o dată la 1000 de ani scriu dimineața. Azi spre exemplu chiar aș putea scrie despre dimineață. 🙂 De când mă știu mă trezesc ușor dimineața. Dacă trebuie, trebuie! Nu mă încurc. Când eram la grădiniță și Luca la școală deja, el trebuia să se trezească înainte mea. Nici atunci el nu se trezea ușor deloc. Venea mama sa-l trezească pe el și mă trezeam eu. Ea se întorcea la treburi și rămâneam eu să-l trezesc pe Luca. Vreme îndelungata am făcut asta, mult după ce nu mai eram la grădiniță.
Ei uite că iar am obosit… Lungă mi s-a mai părut ziua de azi și nici măcar nu s-a terminat încă. Partea bună e că m-am cam pregătit să mă apuc de învățat și partea și mai bună e că am recuperat pozele de pe calculator 😀 Cât de curând am să pot povesti despre tortul ăla frumos foc și bun și mai și pe care l-am făcut pentru tata 🙂 A fost până la urmă o zi destul de frumoasă așa cum a fost și destul de optimistă în esența ei… Acum mai vreau doar să dorm…
Asta scriam anul trecut pe vremea asta 🙂 Mi se pare incredibil că a trecut un an și poate și mai incredibil cât de relaxata sunt acum față de atunci… Îmi făceam atâtea griji, atâtea probleme. Mă gândeam dacă am să mă descurc, daca o să ne descurcăm. M/Ne-am descurcat 😀 Toate sunt bune… Așa ca un fel de P.S. mai vreau să zic doar atât: nu mi se pare că e comparabilă treaba cu a avea un copil, nu mi se pare că sunt mai aproape de asta și nici cred că sunt mai puțin convinsa că nu vreau un copil.
Noapte frumoasă și vouă…
E vineri noapte și nu aștept decât să treacă orele… să fie sâmbătă la început de seară… Da, sunt și eu un om ca toți oamenii, nu sunt o super-femeie, și uneori mi-e dor… foarte dor… și de data asta chiar am fost cuminte și-am stat și-am așteptat să treacă zilele… așteeeept doar cadoul meu de mâine… cât de mult îl aștept… :*:*:*
Aoleu cât m-am tot gândit eu cum să scriu postarea asta… nici nu vreți să știți… 😀 Dar nu am avut idei geniale, poate nici hazlii, poate nici nimic…Am început-o de câteva ori (dar nu acum când o scriu, peste zi, pe hârtie), dar până la urmă vin și scriu acum direct, pe viu. (Așa îmi ies cel mai bine lucrurile oricum) Azi dimineață m-am urcat într-un tren și am plecat la Sinaia. În seara asta m-am urcat în alt tren, nici măcar nu erau pereche, și m-am întors în București. Nu e o treabă întâmplătoare din mai multe puncte de vedere. În primul rând că mi-am cumpărat bilet de ieri, de la agenția de bilete. În al doilea, pentru
E cam greu să am o poză a zilei în condițiile în care nu prea mai am poze. Calculatorul meu e mai mult decât în comă zilele astea și până îl readuc la viață (în cazul în care am să mai reușesc vreodata) sunt lipsită de 90 de gb de poze. Am gasit totuși pe hard-diskul extern niște poze de la Lyon care n-au mai încăput pe partiția cu poze și au rămas acolo. Am ales o poză cu mine din tren în drum spre Grenoble… are ea semnificațiile ei…