Zilele astea n-am făcut decât să citesc în parc, să beau multă cafea și să aștept să-mi treacă depresia… 🙂
E toamnă și mi-e dragă toamna și m-a apucat depresia pe care m-am ținut bine să n-o accept. Am trăit o vreme ca și cum ea n-ar exista și acum îmi bate la ușă, în geamuri, și îmi zice sunt aici!! Nu poți să mă ignori la nesfârșit! Și eu chiar nu pot! A naibii ea depresie, cum mă face pe mine din vorbe! Nu am chef nici azi cum n-am avut chef nici ieri. Afară e cald, mai cald ca în vară, nu vara din țară, vara de aici. Ieri a fost înnorat și am crezut că d-asta n-am chef. Azi e cald ca vara și miroase a toamnă sub castanii din parc. Cad frunzele, dar tot e cald…
Dacă toamna e un început, iar septembrie e începutul toamnei, azi , care a fost începutul săptămânii, e un fel de început al începutului de început 😀 doar că eu nu m-am trezit cu chef azi. De fapt nu m-am trezit cu nici un chef și mai apoi a fost așa o zi înnorată… Poate săptămâna viitoare e un început mai bun…
Am avut azi o duminică tare frumoasă de toamnă cu tort de clătite de ieri și o plimbare la Château de Malmaison…
N-aș fi aflat c-a venit toamna dacă nu mi-ar fi spus un prieten cocor… Cum pot versurile astea să-mi revină în minte de fiecare dată când vine toamna…
Ultima zi de vară e chiar și ea spre sfârșite… A fost o vară tare frumoasă dacă mă întrebați pe mine, nu știu voi ce părere aveți. A fost o vară cu multă mare, apă, soare, piscină, scoici, vin… Am învățat să înot, chiar dacă doar bras, reușesc chiar să fac și pluta… A fost și o lună de Paris, mai este una…A fost și un tort cu tot felul de ciocolăți și zmeură și marțipan… Acum vine toamna și bine face că vine căci mie tare îmi plac începuturile și mai ales începutul toamnei. Sper să ne auzim mai des, acum că am reușit să mut blogul în casa lui, în casa mea 🙂 http://jurnaldezicuzi.corcotoi.ro
În seara asta sufăr de un fel de instabilitate psihică. De fapt tot timpul sufăr de ea, doar că uneori pare mai pronunțată. Mă enervează căldura. Am plecat din țară la 42 de grade. 42 de grade la umbră, nu la soare, nu pe asfalt. 42 de grade la umbră!! Oribil, îngrozitor, de neimaginat. Am fost fericită să plec, să fug, să dispar. Am visat Parisul și frigul de aici. Mi l-am imaginat cu ochii minții. Când am ajuns noaptea la hotel erau 17 grade!! 17!!! Da, genial, minunat, nemaipomenit!! În prima zi am luat sacoul cu mine.
V-am zis că m-am întors. Da. M-am întors la Paris 😀 Știu, sună într-un mare fel :)) Sunt un om norocos. M-am întors iar pentru două luni la Paris și mă plimb prin oraș ca și cum aș locui aici. Nu mai am sentimentul că sunt o turistă în acest oraș
Am cunoscut iubirea intr-o seară oarecare, Nu era nici vară, nici toamnă, nu mai știu ce era. Era un nimic, eram niște nimici. Eram eu și tu și iubirea. Da, era și ea…
Când apuc să fac măcar câteceva din ceea ce îmi propun sunt veselă. Sunt zile în care nu reușesc absolut nimic, dar de la o vreme am reusit și uite că ăsta e un lucru tare bun. E vară și e tare cald și ăsta eu un lucru tare rău pentru mine. E grozav de bine că a plouat și am reușit să respir un pic, dar din păcate nu cred că va ține. E o perioadă complicată pentru mine, ca toate perioadele. Niciodată nu e simplu, dar într-un fel m-am obișnuit cu asta, deși nu îmi place. Lucrurile se mișcă prea încet pentru mine, dar atâta timp cât se mișcă e bine. Zilele trec și lucrurile se întâmplă încet
Se vede că mi-am pierdut exercițiu de a scrie pe blog. Nu știu cu ce să încep, nu știu cum să spun ce vreau să spun… De 3 ani de zile mă tot afund într-o prăpastie și tot de 3 ani de zile încerc să ies din ea. Aș zice că nu am încercat destul, de vreme ce nu am reușit până acum. Adevărul este că am și momente bune, dar nu reușesc să mă țin prea bine de ele. Mereu încerc, dar la un moment dat nu mai pot și mă pierd și cad. Am fost un om perseverent, nu știu de ce azi nu mai sunt. Am reușit când eram mai tânără (ce mă amuză exprimarea asta, ma
Mi-e atât de somn de parcă n-am dormit de o viață! În casă e frig, afară plouă. Magellan s-a întros pe aparatul de la cablu pe care l-a abandonat când au venit căldurile. Eu m-am întors la blogul pe care l-am abandonat când n-am mai avut timp de el. Iar mă gândesc să ma adun de pe drumuri și să-mi fac un plan. Să mă gândesc iar ce și cum să fac, sa mă organizez un pic. Când viața vine peste mine nu mai am timp să le fac pe toate, nu mai am nici energie. Adevărul e că mă simt vlăguită și ploaia asta nu mă ajută deloc. Singura mea certitudine este că totul e incert și mai trebuie