Ile/ August 18, 2012/ Bat campii...., Ganduri/ 0 comments

În seara asta sufăr de un fel de instabilitate psihică. De fapt tot timpul sufăr de ea, doar că uneori pare mai pronunțată.

Mă enervează căldura. Am plecat din țară la 42 de grade. 42 de grade la umbră, nu la soare, nu pe asfalt. 42 de grade la umbră!! Oribil, îngrozitor, de neimaginat. Am fost fericită să plec, să fug, să dispar. Am visat Parisul și frigul de aici. Mi l-am imaginat cu ochii minții. Când am ajuns noaptea la hotel erau 17 grade!! 17!!! Da, genial, minunat, nemaipomenit!! În prima zi am luat sacoul cu mine. Când mai stăteam pe la semafor era cam frig și îmi îngheța transpirația pe mine, în rest aș fi putut trăi și fără sacoul ăla. A doua zi l-am luat doar în geantă. A treia zi nu l-am mai luat. În prima noapte n-am dat drumu la căldură și îmi îngheța mâna dacă nu era sub pătură! da, sub patură!!! Incredibil. Seara următoare am pornit căldura. Cu timpul am renunțat. Acum mor de cald cu cearceaful doar sau chiar și fără el, cu căldura oprită. Geamul nu-l pot ține deschis că mă mănâncă toate insectele pământului! Azi mi-am suflecat blugii că nu mai puteam de cald. În week-endul ăsta e caniculă în Franța. Pe la Paris vreo 36 de grade doar! Da, știu, există ironia sorții, iar eu nu știu exact din ce motive stupide, dar stupide de tot, nu pot să mă plâng.

Ei, eu nu prea mai pot cu motivele astea stupide. Serios! Adică dacă nu îmi explică nimeni nimic, dacă nu-mi explică cineva ca lucrurile măcar să poată să pară mai puțin stupuide, eu n-o să mai pot deloc.

Ei, dar nu e decât niște căldură, ce mare lucru, o să treacă! Da, o să treacă, știu și eu, dar până trece ia să încercăm să ne ținem cumpătul și să mergem la piscină, nu?

Da, la piscină ce m-aș mai duce eu, mai ales după ce am învățat relativ să înot ca broasca 😀 Ah și ce-mi mai place! și am și piscină! Nu întrebați, nu se poate! Ei lasă și asta, o să se poată…

Asta e cu enervarea… nu înțeleg… și mă enervez și că mă enervez și iar așa… și tot omul știe că după supărări și enervări vine vremea în care zici că nu se mai poate (ba se poate, dovadă atâtea alte dăți când am zis că nu se mai poate și s-a putut) și dacă nu se mai poate eu mă revolt și îmi fac planuri fugare și iau decizi mărețe care probabil în cel mai scurt timp se duc dracu…

Ei lasă, mi-am făcut unghiile de la mâini cu roșul ăla grena al meu… o să treacă… o să fie bine… :))

P.S. și mai am o frustrare: zilele trecute și chiar azi mi-am amintit o melodie, ceva cu toamna și nu mai știu care e să o ascult :))

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.