Azi e luni și am ajuns la ceainărie. Deși n-am fost niciodată mare amatoare de ceai, mersul la ceainărie mă umple de o stare de bine, de un optimism aproape de neînțeles. Nu știu dacă e de la locul ăsta fermecat, dacă e de la faptul că găsesc timp să stau singură cu mine, de la ceai, sau poate de la toate împreună. Cert este că ar fi cazul să mai găsesc timp pentru tabietul meu pentru că pare că e de bine…
S-a terminat și prima săptămână întreagă din 2014. (S-a terminat și următoarea, sic!, dar eu scriu ca și cum scriam atunci.) Știu, știu e de fapt a doua săptămână, dar eu nu pot să număr prima săptămână în anul ăsta! Refuz să fac asta, că na, uite că pot să fac ce am chef pe blog la mine. Cum să zic că zilele alea de după anul nou, care au fost încă de vacanță și de lene au fost prima săptămână din an? Anul a început el luni, dar viața a pornit din loc abia de luni, de pe 6
Uneori trăim cu impresia că unele locuri reprezintă mai mult decât altele.
Azi e ziua istorică în care am făcut mâncare rece pentru prima oară și după 6 ore și jumătate a și ieșit ce trebuia. Aproape că nu îmi vine să cred că am reușit. Am avut ceva emoții, dar s-a dovedit că dacă am avut rețeta perfectă și dacă am fost răbdătoare cu ea n-am avut cum să dau greș.
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o țară condusă de un Rege. Mi-ar plăcea ca țara asta să fie condusă de Rege și dacă nu de Regele Mihai (acum poate e prea târziu), aș fi foarte încântată să trăiesc într-o țară condusă de Alteța Sa Regală Principesa Margareta! Ora Regelui Mai jos într-o poză alături de Alteța Sa Regală Principesa Margatea și alți bloggeri culinari la un eveniment care a avut loc în toamna lui 2012 de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, eveniment organizat de Fundația Principesa Margareta a României și Electrolux.
V-am zis deja că eu aștept primăvara, da? Mi-am procurat și o zambilă să mă aducă mai aproape de ea!
Am ajuns ieri să-mi citesc cartea în ceainăria unde îmi place mai nouă să merg și mă gândeam ce-ar fi să fac asta în fiecare luni, așa ca un tabiet. Întrebarea care mi-a venit mai apoi în minte a fost dacă tineretul din ziua de azi (vaaaaai, ce expresie!) o fi știind ce-i ăla tabiet. Întotdeauna mi-am imaginat că tabieturile sunt ceva ale bătrânilor și acum mă gândesc că tare am mai îmbătrânit. E foarte posibil de fapt. Cine ar fi crezut că am să ajung eu să frecventez o ceainărie fără să fiu obligată, fără să mă ducă cineva cu forța?
Luni dimineață! Bradul luminează feeric, dar parcă nu mai am chef de el. Afară nu mai e nici măcar ceață. Acum, că zilele astea se termină sărbătorile, am chef să vină primăvara. Atât pot suporta iarna, de când vine (calendaristic, dacă nu și în realitate) și până trec sărbătorile. După mi se pare inutilă și mă încurcă teribil. Oricum eu nu înțeleg de ce Anul Nou e în plină iarnă și nu la 1 martie. Cum ziceam e luni. Îmi beau cafeau și am tras lângă mine teancul de cărți cumpărate mai recent. Pe final de 2013 a dat peste mine boala cumpăratului de cărți. Întotdeauna am suferit de ea, dar am încercat să mă țin departe o vreme. Însă
Tocmai când eram gata să scriu că s-a terminat vacanța și că începe noul an pe bune, mi-am dat seama că
Zilele astea mă tot gândesc cum să-mi organizez anul ce tocmai a început și mai ales cum să nu mai repet greșelile anului trecut. Să învăț ceva din bazaconiile pe care le-am făcut ca să nu trec prin viață ca proștii, neînvățând nimic din proprile-mi greșeli și repetându-le la infinit! Am exagerat un pic cu lucrurile de tot felul la sfârșitul anului trecut și mi-am dat seama că nu e bine, că trebuie să mă organizez altfel, că trebuie să-mi aranjez un pic altfel prioritățile și poate să mă iau mai puțin în serios atunci când situația o cere. Sigur că am în minte niște lucruri anume, dar nu-i momentul să le discut acum. O să vină și vremea asta
Trăiesc cu impresia că timpul nu mi-este prieten. Probabil e cumva supărat că l-am cam pierdut și îmi reproșează asta zilnic. Îmi reproșează asta în goana nebună în care se mișcă limbile pe ceas. O să-mi spuneți că v-ați uitat și voi la ceas și că timpul își târăște leneș picioarele prin lumea asta, de unde o goană nebună? Dar eu vă jur că nu-i așa! Că e cum spun eu! Aleargă ca nebunul și eu nu reușesc să-l opresc. De fapt nu vreau să-l opresc, doar să-l încetinesc! Simt presiunea timpului asupra mea și nu știu cum să-i fac față. Nu știu cum să-l folosesc mai bine și nu fac decât să-l pierd în cea mai mare parte. Secundă
Nu știu despre ce o să fie 2014. Nu m-am gândit. Sunt lucruri pe care inevitabil mi le doresc, dar mi le doresc în toate zilele nu doar la început de an. Nu reușesc să mă concentrez pe ceva anume și am sentimentul tot mai des că nu mai ajung să stau de vorbă cu mine. Și faptul că am cam abandonat blogul este o dovadă că nu mai vorbesc cu mine. Mi-e greu să mă concentrez la asta și mi-e greu să mă rup de toate celelalte. Nu știu exact de ce. Mă gândesc acum că poate e prea complicat sau prea dureros și atunci subconștientul meu face în așa fel încât să evite această conversatie a mea cu