În capul meu…
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat…
Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Nu vreau să înțeleg că ține de mine să schimb lucrurile și mă agăț de nu știu, nu pot… Sunt un om laș și trist. Sunt un om patetic. Probabil și penibil. Faptul că scriu astea aici nu înseamnă că am și făcut ceva. Nu. Tot nimic.
Tot încerc să continui să scriu și nu îmi vin în minte decât întrebări. Întrebări de genul oare chiar pot?, oare chiar merge?… WTF?! Acum îmi vine să mă întreb de ce oare am impresia că întrebările astea mă ajută cu ceva și îmi vine să râd că tot ce am în cap sunt doar întrebări. Se pare că nu mă pot opri din întrebat…
Dacă nu sunt întrebări sunt planuri… Asta pare că e tot ce știu…
… să mă întreb și să fac planuri… INUTIL
as vrea sa fiu cateodata un robot , si sa ma programez singura , sa nu imi pese