15 iunie…
De cativa ani buni 15 iunie, ca si 15 septembrie, nu mai reprezinta mare lucru pentru mine. Nu mai este nici un sfarsit, nici un inceput de an scolar. S-a terminat. Mai intai de toate pentru ca anul universitar e decalat fata de cel scolar, iar mai apoi pentru ca nici cel universitar nu mai prezinta nici un interes. Este adevarat ca mai sunt inca studenta… dar e o altfel de studentie decat prima studentie… Ma incearca totusi o nostalgie… Cu cata ardoare asteptam acest 15 iunie! Cu cate bucurie asteptam sa scap. In fiecare an ajungeam la un nivel de saturatie si 15 iunie era singurul lucru care ma mai putea salva. Nu mai puteam suporta profesorii, colegii si materiile si aveam mare nevoie de o pauza. Aveam impresia ca daca nu se termina atunci nu as mai supravietui :)) Imi aduc aminte cand ajungeam acasa ce liniste ma cuprindea. Cum toate, toate lucrurile care imi ieseau in cale in camera mea deveneau inutile. Peste tot erau aruncate carti si caiete, foi si alte cele si abia asteptam sa le iau sa le pitesc si sa nu le mai vad la fata macar 3 luni.
Imi lipseste acum acest 15 iunie si ce reprezenta el. Acum nu mai pot lua o pauza de 3 luni de la oameni, de la toate. Ca salariat exista ultima zi la serviciu inainte de concediu, dar concediul nu tine niciodata 3 luni. E adevarat ca acum destul timp in urma am avut o astfel de zi, ultima zi la serviciu. Dupa urma concediu si dupa urma marele nimic, marea pauza. Nici atunci nu mai puteam, nici atunci nu mai suportam, dar mirajul vacantelor din scoala nu a mai aparut niciodata, desi eu l-am astepta… 15 iunie e o data pe care o asociez cu copilaria si nici ea nu se mai intoarce…
[vodpod id=ExternalVideo.949762&w=425&h=50&fv=]
Mai sa stii ca si eu ieri m-am gandit la acest 15 iunie si mi-am adus aminte ca acum 100 de ani luam vacanta in aceasta zi. Si m-a incercat putin nostalgia copilariei, a vacantelor, a lipsei grijilor si problemelor. Si imi amintesc cat imi doream atunci sa “fiu mare”. Abia acum inteleg de ce parintii imi spuneau “lasa ca e bine s afii copil !”
Si la fel mi-am dat seama ca acum concediul nu va tine niciodata 3 luni 🙁
…mda….
Da… e complicat… cat de tare ne doream atunci sa fim mari si sa scapam de scoala… imi aduc aminte de o faza intr-a 12-a cu Tepelea intr-o dimineata in care se certa Maria cu nu mai stiu cine pe locul in banca sau cam asa ceva si Tepelea le-a zis: “Asta sa fie cea mai mare problema a voastra!” :))) chiar asa…. ce vremuri si ce probleme aveam atunci si cum s-au schimbat lucrurile cu trecerea anilor….