Să spun că sunt prea obosită e degeaba. Nu știu când am mai fost atât de obosită, dar azi am avut chef să ies cu mine. N-am mai stat demult cu mine. Nu știu dacă mă evit sau pur și simlu nu mai am timp. M-am dat la o parte și parcă mi-e dor de mine ca de un prieten vechi. Munca îmi ocupă enerom de mare parte din viața. Nu cred, ba nu, chiar nu am mai muncit așa de mult în viața mea. Încerc să mă opresc. Nu de tot, dar măcar să apăs frâna. Nu e ok nicicum, nici pentru mine, nici pentru altii și vreau să am mai mult timp pentru școală. Trebuie să pun școala
De cativa ani buni 15 iunie, ca si 15 septembrie, nu mai reprezinta mare lucru pentru mine. Nu mai este nici un sfarsit, nici un inceput de an scolar. S-a terminat. Mai intai de toate pentru ca anul universitar e decalat fata de cel scolar, iar mai apoi pentru ca nici cel universitar nu mai prezinta nici un interes. Este adevarat ca mai sunt inca studenta… dar e o altfel de studentie decat prima studentie… Ma incearca totusi o nostalgie… Cu cata ardoare asteptam acest 15 iunie! Cu cate bucurie asteptam sa scap.