Cand am ajuns din invingatoare o invinsa?
Daca las la o parte ultimele 9-10 luni din viata mea, n-as pregeta o clipa sa spun despre mine ca sunt o invingatoare. Dar daca e sa ma uit la toata, toata viata mea, cu tot cu trecutul recent, lucrurile nu stau chiar asa.
De-a lungul timpul m-am luptat cu una cu alta, nu mi-a fost usor si nici nu mi-a ieisit tot timpul din prima, dar intr-un final victoria a fost a mea, muncita si savurata pe deplin. Azi nu mai e asa. Azi nu mai am victorii sau nu ma mai incanta, sunt prea mici, sunt prea neinsemnate, sunt degeaba. Bine, ele ma mai tin poate in viata, dar nu sunt lucurile pe care le vreau. Ma afund din ce in ce mai tare intr-un sac plin de frustrari, nefericiri si alte cele. Partea cea mai proasta este ca eu am facut asta, eu m-am varat in sac, eu n-am mai vrut afara. Adevarul e ca oricum nu mai mergea, adevarul e ca degeaba regret un pas sau altul facut, ca nici aceia nu erau buni. Vreau sa ma intorc la vremea cand eram o invingatoare fericita si optimista. Si azi mai cred ca o sa ies la liman chiar si dupa atata vreme, dar e doar o minciuna de care ma agat ca sa nu innebunesc. Adevarul este ca nimic nu se schimba daca eu nu schimb nimica. Din cer nu mi-a cazut niciodata lapte si miere. Cand o sa am iarasi curajul sa incerc, cand o sa am iarasi curajul sa sper si sa imi doresc lucruri? Imi doresc sa fug de aici, dar normal ca nu pot. Singura cale este mersul incet. Asa mi s-a intamplat intotdeuna, eu vreau sa fug si sunt obligata sa merg incet. Pas cu pas, dar eu vreau sa fac sarituri inalte si lungi, sa ajung dintr-o singura saritura intru cu totul alt loc.