Până mai ieri parcă eram bine, parcă eram pe un val. Acum îmi pare că mă înec. Mă înec de oboseală, de durere, de tristețe… când am o secundă să mă gândesc mai mult îmi pare că pământul îmi fuge de sub picioare. Nici nu știu dacă e cazul și chiar dacă fuge… lasă-l să fugă… Poate că ține de mine să-l opresc sau poate că e mai bine să fugă. Nu știu…
Să spun că sunt prea obosită e degeaba. Nu știu când am mai fost atât de obosită, dar azi am avut chef să ies cu mine. N-am mai stat demult cu mine. Nu știu dacă mă evit sau pur și simlu nu mai am timp. M-am dat la o parte și parcă mi-e dor de mine ca de un prieten vechi. Munca îmi ocupă enerom de mare parte din viața. Nu cred, ba nu, chiar nu am mai muncit așa de mult în viața mea. Încerc să mă opresc. Nu de tot, dar măcar să apăs frâna. Nu e ok nicicum, nici pentru mine, nici pentru altii și vreau să am mai mult timp pentru școală. Trebuie să pun școala
Nu știu cum să-mi schimb viața, nu știu cum să fac dintr-o dorință sau un vis o realitate. Nu toate dorințele sau visele sunt atât de greu de îndeplinit. Dar îmi lipsește resortul ăla care să mă facă să le îndeplinesc. Nu știu de ce. Uneori mă gândesc că nu îmi doresc suficient de tare lucrurile alea. Alteori mă gândesc că nu sunt în stare să muncesc ca să le realizez și atunci tot la dorit mă întorc, pentru că dacă mi le-aș dori suficient de tare, aș munci să le îndeplinesc. Nu-s chiar așa de greu de făcut, de ce nu le fac? Nu pot să pricep! Și până la urmă dacă nu mi le doresc atât de tare,
Vroiam să citesc mai mult decât să scriu, dar sunt obilgată să scriu nu să citesc. E frig la Paris. Aproape că aș fi tentată să zic că e foarte frig. Nu știu de ce aici deși gradele nu-s așa de puține, par totuși mult mai puține. Acum vreo două dimineți deși temperatura era de 1-2 grade se simțeau de fapt -8. La știrile de dimineața la care ne uităm noi spun deobicei minima și maxima. În ziua aia au ținut să ne spună să nu cumva să credem temperatura aia pe care ne-o zic ei că-i minimă că de fapt se simt ca și cum am fi la Polul Nord. Sigur că exagerarea îmi aparține, ei au zis doar
Câteodată mă supăr pe mine pentru că nu scriu pe blog în fiecare zi, așa cum făceam cu ceva vreme în urmă, dar până la urmă offline-ul e mai important decât online-ul și este destulă vreme să le povestesc pe toate dacă sunt de povestit… Câteodata vin toate peste mine și am impresia că n-am să reușesc să mai trăiesc. Câteodată îmi dau seama n-are cum să fie așa, că e doar o senzație că o să mă rup în două, că viața nu începe și nu se termină cu nimic, că trec oricum toate. Ani în urmă mi-a zis cineva într-o zi în care eram foarte stresată, că dacă nu ține de mine să schimb lucrurile să nu mă
Stiți genul ala de film în care eroina principal e în mare rahat și se tot plânge și nu știe ce să facă până într-o zi când nu se mai poate și o ia din loc?? Și îți arată ăia în film cum dintr-odata începe să meargă la sală, să slăbească, să învețe nu știu ce, să își găsească job, iubit… bla bla?! Ei bine, vreau și eu așa ceva!!!
Au trecut 2 luni de cand scriu zi de zi aici. Acum o sa iau o mica pauza. Multumesc tuturor celor care m-au vizitat 🙂 O sa revin in curand cu ceva povesti frumoase, sper. N-am mai scris bilantul lunii iunie, n-o sa mai scriu nici bilantul lunii iulie si nici nu promit ca o sa apara cel al lunii august. Imi doresc totusi ca luna asta care incepe in 3 minute sa fie una frumoasa si la propriu si la figurat, sa invat ceva lucruri noi, sa iubesc mai mult viata, sa apreciez mai mult ceea ce am, sa lupt mai mult pentru ceea ce nu am si imi doresc. Va doresc si voua ce-mi doresc si mie, numai
Viața nu e niciodată ce pare a fi, oamenii nici atât…Niciodată nu e bine să te astepți la ceva bun de la oameni, sigur te vor dezamăgi mai devreme sau mai târziu… Viața e o chestie ciudată… complicată… complexă…. și nu întotdeauna reală. Câteodată trăim în lumea noastră, o altă lume decât cea de afară. Ne imaginam lucruri și situații, poate chiar și oameni. Trăim într-o lume mai bună, de cele mai mule ori, mult mai bună decât cea adevărată. Lucrurile se întâmplă altfel acolo, oamenii, de cele mai multe ori, sunt mai deștepți, mai frumoși și mai buni decât în lumea reala. Dar… vine o zi…când te trezești la realitate. Atunci e cam nasol, când vezi că oamenii pe care-i