Zilele astea mi-e un pic greu. Sunt fie amărâtă, fie supărată, fie disperată. O să treacă… cel puțin parte din ele. Celelalte par să nu mai dispară. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, toate sunt aici de o vreme și nu pleacă niciodată definitiv, doar se transformă în alte și alte probleme. Iar am ajuns la fundul sacului și iar urmează să mă încarc de undeva cu niște energii pozitive pentru o vreme. E un dat, așa mi se întâmplă… Sigur că am obosit de atâtea suișuri și coborâșuri, sigur că iar mi se pare că nu mai pot. Mă întreb dacă nu o să ajung cât de curând la faza la care chiar n-am să mai pot deloc.
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Da, oameni buni, mă așteaptă Parisul… pentru mai multe zile decât oricând… Vă dau voie să mă invidiați pentru asta, dar nu și pentru altceva, căci în rest toate-s cam la fel… Toate sunt triste oarecum, mai ales că nu se schimbă…
De când mă știu îmi place toamna chiar dacă are o urmă de tristețe. Sau poate tocmai d-asta imi place?… Nu, îmi place toamna ca nu e așa cald și nici așa de frig. Chiar dacă ziua e încă foarte cald, seara vine răcoarea și asta mă încântă întotdeauna. Nu prea îmi place să îmi fie cald, poate doar când e iarnă și frig si mă-ncălzesc cu vin fiert…
Daca tot s-au intors elevii la scoala azi, incerc si eu sa ma intorc la blog. Sa scriu in fiecare zi pe blog. Am tot incercat, dar nu prea am avut chef. Toate mi se pare prostii, toate mi se par banalitati… Nu ca pana acum am scris altceva, dar parca acum nu mai am nici un chef de ele… In ultimele 2 luni am tot auzit de la toti oamenii ca viata merge inainte. Da mai, oameni buni, dar viata nu mai merge inainte la fel. Nu e ca si cum nimic nu s-a schimbat. Am devint din omul trist de dinainte, unul si mai trist si mai amarat si mai fara de corabii… Ziceam zilele trecute cuiva ca
Sunt într-o stare mai melancolică din nou… și am mai dat pe net și peste cântecul ăsta… OOOOOfff!!! În altă ordine de idei am avut un week-end lovely… iar mâine/poimâine o să fac un tort teribil de bun. Nu că l-aș mai fi făcut până acum, dar n-are cum să iasă altfel 😀 …și mai vreau să știu cum să-mi fac o afacere unde să vând tarte!!! nu mai întreb și de unde fac rost de bani pentru asta :))) asta e! Acum vreau să dorm pentru că mi-e soooomn!!! și poate visez ca am afacerea mea unde vând tarte dulci și sărate și îmi merge și foarte bine 😀
Câteodată îmi permit să fiu fericită, câteodată am motive să fiu fericită… și atunci apar niște oameni mici și rai și negrii, care distrug tot. Zici că s-au vorbit între ei, nu alta… Nu s-au vorbit, dar lucrează foarte bine în echipă chiar dacă nu se cunosc… În nesimțirea lor nu le pasă de fericirea mea, chiar dacă mie îmi pasă de fericirea lor… Ce mă enervează cel mai tare e că pe mine mă doare și nu mai pot să mă bucur de fericirea mea. În loc să fiu un om fericit sunt doar un om trist… Mă așteaptă totuși pe scena de la Sala Palatului niște OaMeni BUNi… la multi ani mie…
Ieri era soare și frumos și cald. Poate nu chiar în realitate dar a fost frumos. Azi, azi ninge și nu doar ninge e și viscol, e furtună. Zapada vine din toate părțile si mă îngheață. Îmi ucide orice gând bun, orice speranță, orice licărire… Chiar și luminița de la capătul tunelului s-a stins de la atâta viscol. Am rămas pe întuneric, în beznă 🙁 Sunt paralizată aici și acum în aceasta beznă și nu mai cred că am să merg vreodată. Nu mai am putere să cred că am să schimb ceva. Sunt iremediabil tristă 🙁
Oameni buni am o problemă și mă declar, dacă nu învinsă, măcar bolnavă. Este vorba despre priorității. Am niște priorități greșite în viață. Îmi este din ce în ce mai evident. Problema este că nu știu cum să le schimb. Să zicem că le știu pe cele corecte, cum fac să nu mă abat de la calea cea dreaptă?! Am zis că am să-mi iau un panou să-mi scriu țelurile, să le vad și să nu le mai uit. Mi-am luat. Nu a ajutat aproape deloc. Deci nu, nu era asta, că le uit, problema. Problema este că nu mă țin de calea cea dreaptă, că mă tot abat la stânga și la dreapta. Nu ma trage nimeni de mâneci
Am fost trista azi. Nu cu un motiv anume. Tot cele vechi ma fac sa sufar. Dupa o vreme am obosit de la atata tristete si am inceput sa ma fac ca uit de toate. Am facut atunci niste biscuit cu nuca si cacao. Mai tarziu am pus si de-o pizza. N-am mai facut asa ceva niciodata si sunt tare mandra de ce a iesit la final. Am reusit acum, in miez de noapte sa pregatesc si sa pun la frigider si blatul pentru o prajitura cu mere. Prajitura am s-o impart in doua si am s-o duc sambata si duminica in vizita. Daca am sa mai am energie, maine dimineata mai fac repede si niste croissante cu ciocolata ca
Am vrut sa scriu azi pe la pranz cum ca sunt obosita si deprimata si tot asa. Acum e miezul noptii, am baut vreo 2 cafele si sunt mai treaza ca niciodata. Deprimarea a mai trecut, boala in schimb nu prea. Ma doare in gat destul de tare, destul cat sa am impresia ca am un cutit infipt acolo. Maine am ultimul examen din sesiunea asta si o sa fiu destul de aproape de sfarsitul facultatii. Inca un pic si gata. Saptamana trecuta am lipsit de 2 ori de la sala ceea ce e destul de rau. Sigur ca pot sa spun ca au fost 2 absente motivate, dar asta nu imbunatateste cu mult lucrurile. Cand incep sa nu mai
Sunt deprimata… atat…