Ma gandeam mai devreme despre ce sa scriu eu azi pe blog. Nu aveam un subiect anume. Mi s-a propus sa scriu despre 15 septembrie si eu eram convinsa ca am scris despre el anul trecut. Nu era asa, anul trecut 15 septembrie a fost o zi de miercuri si eu aveam o poza si o intrebare. Daca sa plec la Paris… Atunci aveam ceva dileme, azi as pleca chiar acum… Bine, exista un anume moment in timp la care eu trebuie sa fiu in Bucuresti, dar in rest… vai cum as mai pleca…
Mâine e ultima zi din februarie. Nu știu cum a fost pentru alții luna asta, dar mie nu mi-a placut deloc. Mare parte din timp am vegetat/hibernat. Sper că a fost doar o fază, sper ca am să-mi revin. Sper că primăvara nu mă va dezamagi. Îmi mai acord o șansă pentru că altceva nici nu am ce să fac. O sansă și încă o șansă și tot așa. Acum la șansa 237 vreau să reușesc. Ziceam de priorități, hai să le mai schimb o data. Hai că poate a 237-a schimbare o sa fie bună. Totul este un ciclu. Mai întâi sper, apoi încep, apoi îmi merge o perioadă bine, apoi renunț, apoi îmi vine să-mi tai venele. Apoi
Am terminat sesiunea zilele trecute si m-am simtit teribil de obosita. Ma laud cat de bine ma descurc cu multitaskingul, dar la sfarsit sunt cam epuizata. Imi consum energia in multe directii si sfarsesc prin a nu mai avea deloc si prin a nu mai vrea sa fac nimic. Asta pana ma prinde iar cine stie ce “microb” si iar imi fura energiile. Ma impart in prea multe directii. Prea imi doresc sa le reusesc pe toate in acelasi timp. Cand sunt obosita ma opresc din a face lucrurile corecte si incep sa cred ca e ok sa fac si lucruri gresite, incep sa cred ca e ok sa nu mai fac lucrurile corecte, macar pentru o vreme. Acum sunt
Nu stiu cum si in ce fel a trecut saptamana asta. Acum doar mi-e somn. Ma tot plang de oboseala si ma oftic la culme. Normal ca sunt obosita daca ajung sa scriu doar la miezul noptii, daca ma culc la 2 si ma trezesc mereu si mereu devreme. Ziua de joi o astept cu mare drag. Miercuri am ultimul examen si joi am asa un sentiment ca o sa dorm pana tarziu. Cel putin am sa incerc un pic. Nu cred sa pot dormi foarte mult din cauza lui Magellan si a faptului ca trebuie sa ajung la sala. Saptamana asta mi-a placut pe jumatate. N-a fost prea buna pe alocuri, dar a fost si buna. Ar trebui sa
Sunt un om dubios cu multe preferinte ciudate. Am zilele mele care imi plac si 1 noiembrie este una dintre zilele astea. Anul trecut pe vremea astea eram fericita la Bergamo. Anul asta vacanta de toamana am avut-o un pic mai devreme si 1 noiembrie, luni, sunt acasa. Planurile mele de azi nu s-au realizat pentru ca aproape niciodata socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Sigur ca puteam sa fac mai multe, dar sigur puteam sa nu fac nimic din ce-am facut, singurul lucru care conteaza la final este ca a fost o zi frumoasa si ca poate sunt din nou pe drumul cel bun. Imi place sa sper si cateodata reusesc sa sper pana la
Ma gandeam ca desi Magellan e la noi doar de o saptamana, mi se pare ca a crescut. Si cand spun asta nu ma refer la faptul ca e baiat mare si sta singur acasa fara noi. Chiar ma gandeam zilele trecute cum o sa creasca el si o sa imbatraneasca si o sa ajunga un motan batran, cu mustati mari la 15 ani si atunci mi-am dat seama ca si eu o sa fiu mai batrana cu 15 ani si o sa am, recte 41 de ani. O la la!!! La asta nu m-am gandit pana acuma. Cum o sa fiu eu la 41 de ani!!! Dubios tare!! Tare de tot!!! Cateodata am o imaginatie bogata, dar cand vine
Exista o sumedenie de prostii despre care scriu si tot scriu, dar nu reusesc mereu sa scriu despre lucrurile faine. Am reusit sa ajung sambata seara in Club A, la Anti-Valentine’s Day – Concert Tapianriiiiiiii!!! Cand eram in facultate mi-am facut destul timp veacul in Club A si, desi imi era tare drag locul, am renuntat dupa facultate sa mai merg acolo… Motivele sunt multiple si foarte diverese… Ultima data am fost acolo de Valentine’s Day in 2007, tot la un concert Tapinarii.