Intre fuga si speranta…
Ma gandeam mai devreme despre ce sa scriu eu azi pe blog. Nu aveam un subiect anume. Mi s-a propus sa scriu despre 15 septembrie si eu eram convinsa ca am scris despre el anul trecut. Nu era asa, anul trecut 15 septembrie a fost o zi de miercuri si eu aveam o poza si o intrebare. Daca sa plec la Paris… Atunci aveam ceva dileme, azi as pleca chiar acum… Bine, exista un anume moment in timp la care eu trebuie sa fiu in Bucuresti, dar in rest… vai cum as mai pleca…
Ziceam in urma cu doar 2 zile ca am realizat ca fuga nu-i o solutie, ca daca as putea fugi de ceilalti oameni, n-as putea totusi sa fug de mine. Ei bine azi, acum, vreau sa fug de ceilalti oameni. N-as vrea sa fug de toti, dar daca as putea alege intre a fugi de toti, chiar lasand in urma prieteni dragi si a ramane aici cu prietenii dragi, dar si cu oamenii astia de care vreau sa fug, as alege sa fug.
Posibila mea plecare la Paris in viitorul apropiat n-ar fi decat o fuga de moment. Nu e ceva definitiv si nici macar pentru o durata prea lunga de timp, dar in momentul asta m-as multumi si cu atat. In momentul asta ar fi o bula de oxigen. In momentul asta ar putea sa-mi acorde timpul necesar sa gasesc o solutie…
S-ar putea totusi sa nu plec la Paris, s-ar putea sa nu plec nicaieri si daca e sa fie asa am de rezolvat niste probleme urgente. Pe zi ce trece realizez cat de complicate sunt lucrurile. Pe zi ce trece realizez cat de multe am de reparat, de indreptat in viata mea. E bine ca macar realizez lucrurile astea acum, acum cand sper eu, nu e prea tarziu…