Ma gandeam mai devreme despre ce sa scriu eu azi pe blog. Nu aveam un subiect anume. Mi s-a propus sa scriu despre 15 septembrie si eu eram convinsa ca am scris despre el anul trecut. Nu era asa, anul trecut 15 septembrie a fost o zi de miercuri si eu aveam o poza si o intrebare. Daca sa plec la Paris… Atunci aveam ceva dileme, azi as pleca chiar acum… Bine, exista un anume moment in timp la care eu trebuie sa fiu in Bucuresti, dar in rest… vai cum as mai pleca…
Mi-am dorit de o infinitate de ori sa dispar cumva. Sa nu mai exist, sa nu-si mai aduca oamenii aminte de mine ca am existat, sa ma dezintegrez cumva. Mi-am dorit asta in general cand m-am simtiti singura, dar mai ales cand m-am simtit neinteleasa. Neinteleasa, ca si singura, m-am simtit de foarte multe ori in viata si ca sa nu mai tot lupt cu toti oamenii cel mai simplu mi se pare sa dispar.
Am citit-o mai devreme pe Prințesa urbană scriind despre rost și inevitabil m-am gândit la al meu. M-am gândit inevitabil la toate discuțiile astea pe care le am de mai bine de 2 ani despre ce ar trebui să fac eu. Am avut discuțiile astea cu toată lumea, cu toți prietenii, cu Cip… Una din prietene chiar mi-a spus ca n-aș fi eu daca nu mi-aș pune atâtea probleme, că dacă n-aș avea nici o problemă, aș avea o problemă că nu am probleme. Nu știu exact care e adevărul. O problemă am.
Ah! am devenit un om atât de plictisitor, de la fel, de fără sens. Sunt aici și sunt așa acum. Sigur că n-am vrut să sfârșesc așa, sigur că nu vreau să rămân așa, sigur, sigur… dar așa sunt! Acum și aici mi-am pierdut sensul, mi-am pierdut identitatea. Era să scriu că mi-a fost furată identitatea, dar nu este așa. Am lăsat-o să plece, puțin câte puțin… Acum am impresia că nu a mai rămas nimic… Am impresia că eu nu mai sunt eu, nu mă mai recunosc pe de-a-ntregul… De undeva de departe, dintr-o zare pare că îmi face cineva cu mâna, pare că aș fi eu, eu cea de demult, dar nu sunt sigură… S-ar putea până și
Am ieșit mai devreme la o cafea și am înșirat pe filele agendei cuvinte. Cuvinte legate în propoziții, fraze, paragrafe… Nu mi-a plăcut ce a ieșit. Mi-am dat seama că nu se înțelege ce trebuie din text. De fapt nu se înțelegea nimic. Sunt tot la lucruri de neînțeles. Săptămâna trecută nu înțelegeam de ce nu înțeleg să-mi văd de viața mea. Acum am o altă problemă, dar îmi dau seama că tot pe acolo se ajunge. Tot despre mine și ceilalți este vorba. Săptămâna trecută realizam că îi pun mereu pe ceilalți înainte. Acum mă întreb de ce mă raportez așa de mult la ceilalți și de ce îi las pe ceilalți să-mi influențeze viața. Este de la sine
Aveam planuri si proiecte si niciodata nu stiu ce se alege de ele. Vroiam sa vad Bucurestiul, dar ziua de azi nu mi-a placut destul sa fac asta. Mereu aman sa fac lucruri. Nu pe toate. Nu stiu ce ar trebui sa fac mai intai, nu stiu intodeauna sa fac ceea ce trebuie. Imi doresc uneori lucruri contradictorii si nu inteleg de ce nu le pot avea pe toate. Pe toate pe care le vreau, asa contradictorii cum sunt. Nu stiu intodeauna sa fac alegerile corect. Nu stiu de fapt sa aleg. Sunt blocata in fata intrebarii. Culmea e ca ma lovesc mereu de aceleasi lucruri. De ce oare nu se schimba lucrurile de care ma lovesc? Probabil ca eu