Încă un pic și bate miezul nopții. A venit și primăvara astronomică după aia calendaristică și tot nu e suficient de cald pentru gustul meu. Măcar prima narcisă din gradină s-a deschis de tot și e așa frumoasă. 😀 Desigur că am și pozat-o, dar la fel de sigur e și că nu am copiat pozele de pe card în laptop. Altădată… Chestii inteligente n-am de zis, doar că sunt pe aici, că încerc să mă cunosc, că încerc să mă recunosc și să mă transform, să las la o parte chestiile care nu-s ale mele. Asta e greu pentru că nu mi-e clar ce e si ce nu e al meu. Am mai trăit de câteva ori revelația asta,
În sfârșit este 1 martie și teoretic primăvară! Nu e și în realitate căci e frig și urât, dar eu am primit lalele, m-am îmbrăcat în fustă și mă prefac că viața e frumoasă chiar dacă acum nu pare că e chiar așa.
Mă apucasem să scriu și mă plângeam de o groază de lucruri, apoi mi-am dat seama că nu se cade să fac asta lângă frumusețea de poză de alături. Desigur aș fi putut schimba poza, dar o poză urâtă n-am așa că am lăsat poza și mă gândesc să scriu lucruri mai vesele sau măcar nu așa plânâgăcioase. Nu sunt bine, dar o să fiu. Nu așa se întâmplă întotdeauna? Doar că e greu cănd nu sunt bine și nu mă obișnuiesc niciodată cu asta. Ar trebui. În altă ordine de idei mi s-a făcut tare dor de scris. Am avut o perioadă când scriam în fiecare duminică în locul meu preferat cu o cafea în față și un muffin
Nu știu ce e cu mine, dar nu mai reușesc să scriu aici. Poate îmi revin și scriu mâine. În rest toate bune. Așteptând primăvara am trecut de la zambile roz la zambile mov…
Imediat după Sf Ion eu încep să aștept primăvara și deși știu că mai e mult până atunci nu mă pot abține să visez la ea. Anul ăsta ca să-mi fac așteptarea mai ușoară mi-am luat zambile să-mi umple viața de roz și camera de miros fermecat. Mai e mult până departe, dar eu stau cuminte și aștept.
Umblă vorba prin târg că ar fi decembrie și iarnă. Nu prea înțeleg cum vine asta… Poza de mai jos am făcut-o azi, pe la Trocadero… E adevărat că erau probabil vreo 3 grade, dar…
Zilele astea sunt în mare formă și nu știu de ce. Nu pot decât să bănuiesc primăvara și sper să nu îmi dea nimeni cu nimic în cap că iar am adus vorba de ea. Azi am stat la soare în parc cu fundu’ pe un fel de scaun șezlong și cu cracii în sus pe un alt scaun, adică am făcut plajă. În parc. Îmbrăcată! Da, sigur că în negru, îmbrăcată în negru am stat la soare să mă bronzez pe față și pe mâini și pe gât la nici mai mult, nici mai puțin de 23 de grade. Cool, nu?
Azi e simplu. N-aș putea trăi fără primăvara și flori (și aș putea zice și fructe 😛 ). Bine, sunt mai multe fără de care n-aș putea trăi…
Da! Iubesc primăvara! Iar! În fiecare an! O iubesc mereu! Nu mă satur niciodată de ea! Aș vrea să fie mereu primăvară! Nu cred că aș putea să mă satur de ea. Îmi aduc aminte de toate primăverile mele și cumva le-aș vrea pe toate. Mi-e dor de eu, de un alt eu, de un alt eu mai vechi. Nu știu dacă am să-l mai întâlnesc vreodată. Ziua asta de primăvară mi-a amintit de o altă mine. Acum îmi pare că sunt mai bătrână și mai diferită. Încerc să-mi reamintesc de eul ăsta mai vechi al meu. Nu știu cum să fac să îl aduc înapoi. Nu știu dacă mi-a mai fost dor de cineva atât de tare. Acum, în