Stiți genul ala de film în care eroina principal e în mare rahat și se tot plânge și nu știe ce să facă până într-o zi când nu se mai poate și o ia din loc?? Și îți arată ăia în film cum dintr-odata începe să meargă la sală, să slăbească, să învețe nu știu ce, să își găsească job, iubit… bla bla?! Ei bine, vreau și eu așa ceva!!!
Au trecut ani multi la numar, daca nu ma insel vreo 13, de cand s-a lansat filmul Titanic. Toata lumea murea sa-l vada, colegele mele de clasa (eram in clasa a 8-a pe atunci) l-au vazut de 5, 6 ori numai la cinema. Caietul meu de amintiri dintr-a 8-a e plin de Kate & Leo, Rose & Jack in nesfarsite inimioare…Se zicea ca ai nevoie de multe pachete de servetele la cat o sa plangi la filmul asta. Tot spiritul asta de turma din jurul lui, m-a impiedicat sa ma duc sa il vad pe ecrane si am refuzat constant sa-l vad chiar daca s-a dat la televizor de atunci incoace de zeci de ori.