Am vrut sa scriu in seara asta despre cat sunt eu de indolenta, de groaznica, despre cat ma urasc. De ceva vreme atunci cand ma gandesc sa scriu despre lucrurile astea imi vine in minte un text pe care l-am scris cu vreo 2 ani in urma. Lasand la o parte faptul ca este despre mine, textul mi se pare foarte misto scris. L-am cautat in arhiva personala sa-l public si pe blogul asta si recitindu-l tot mi s-a parut foarte tare scris, dar mi-am dat seama ca nu ma mai urasc asa de tare. Parte din lucruri sunt la fel de adevarate si azi, parte din lucruri sunt mai putin adevarate, dar eu oricum nu mai simt ura asta
Nu sunt un om care agreaza munca in echipa. Am impresia ca ma descurc de multe ori mai repede si mai bine de una singura. Si totusi, de cativa ani fac parte dintr-o echipa. O echipa in care n-am ajuns intamplator, o echipa din care mi-am dorit si inca imi mai doresc sa fac parte. Nu stiu ce si cum mi-am imaginat, nu mi-e clar cum functioneaza alte echipe, dar daca este sa ma intrebati pe mine suntem aproape o echipa perfecta. Nu zic ca nu avem scapari, nu zic ca functionam ca un mecanism de ceas elvetian, ca suntem perfecti, doar aproape perfecti. Nu stiu daca as fi putut gasi un alt om cu care lucrurile sa mearga asa
Pentru ca intr-un fel sau altul imi e dor de trecut…
Daca ar exista o reprezentare grafica a expresiei lasa pe maine ce ai de facut azi sau poate chiar pe poimaine sau niciodata… cred cu tarie ca eu as fi aceea. Este foarte trist si chiar revoltator pe alocuri. De ce naiba sunt asa?! Vorbeam ieri de o toamna frumoasa, credeti ca o sa apara ea, toamna asta perfecta, fara ca eu sa fac nimica?! Da, asa ziceam si eu, n-are cum!!! Asa ca eu de ce sunt tot aici? Tot pe scaunul asta lenevind, deranjata din cand in cand de proaspatul meu motan… Acum ca sa fac o mica paranteza si sa laud motanul sau unul din beneficiile de a avea motan este ca fac patul in fiecare zi
La multi ani pentru mine si pentru fratele meu drag, Luca! Si pentru toti ceilalti!! 😀
Mi-este foarte mare lene sa scriu. Sigur ca asta se intampla pentru ca nu prea am cu ce ma lauda si atunci nu am nici tragere de inimia sa-mi insir aici deziluzile si dezamagirile ce mi le-am provocat luna trecuta. Plus ca fiecare zi care trece ma indeparteaza de luna aprilie si mi-e din ce in ce mai greu sa-mi amintesc de ea.
Daca e sa incep cu partile pozitive as spune in primul rand ca e o tipa desteapta si sigur asta e lucrul care imi place cel mai mult la ea. E si o persoana destul de sincera si ii place sa-si ajute prietenii, uneori chiar mai mult decat ar fi cazul… Habar n-are ce vrea, dar se pricepe sa faca o multime de lucruri bine, daca nu chiar foarte bine. Ar putea face probabil orice, dar ne stiind exact ce vrea, nu face aproape nimica. Ca urmare nu pare mult mai mult decat un om mediocru la prima vedere. Daca apuci totusi sa o cunosti, o sa iti dai seama ca nu e deloc asa. Desi n-ai crede, pentru ca
O zi de noiembrie trista si ploioasa, dupa o zi de Paste atat de insorita… As vrea sa urluuuu, sa urlu tare!!! Nu se poate, nu e bine sa tulburi linistea publica… deci nu putem decat sa mai amanam urletele. Daca ignori presupusele urlete totul e bine. Printre oua ciocnite s-au mai ciocnit si vise. As vrea sa nu mai vreau nimica. As vrea printre lumini si umbre sa redescopar soarele. As vrea in nesfarsita zi de maine sa vad rasaritul. As vrea sa pot zbura. As vrea sa pot sa merg iarasi. As vrea sa fiu acolo, in ziua aia… as vrea sa nu regert nimica, dar nu se poate. As vrea ca eu sa fiu eu…
Noua eu! Formula nouă, îmbunătățită… un amestec din bucați, aranjate altfel, mai cu cap… Să vedem ce-o să iasă… Baftă….