O mare prapastie…. din ce in ce mai mare… pamantul fuge de sub picioare… e soare…e frig… e dimineata… m-am plictisit… e stupid… nimic nu-mi convine… nimic nu e bine… sunt asa cum nu mai stiu… In mod periodic ma enervez si ma satur de toti si de toate, nimic nu-mi mai convine , toti sunt niste prosti, parca numai eu as fi desteapta, si normal ca nu sunt, ca daca as fi, nu m-as mai enerva… tot nu inteleg ca nu trebuie sa-mi bat eu capul cu ei, oricine ar fi ei, astia din poveste…. complicat… Mereu zic ca o iau de la capat, niciodata nu o fac, nu, nu se intampla niciodata asta pentru ca asa sunt eu
Afara e frig desi e primavara, bate de undeva de departe un vant de schimbare… iar o luam din loc de aici spre altceva…. se vad multe lucruri in fata si cat mai diverse dar toate atat de incerte…. ce va fi?! nu stie nimeni… soarta ne poate fi schimbata in fiecare secunda… incertitudinea asta m-ar fi omorat candva… acum pot traii destul de linistita cu ea… don’t worry be happy…. o sa fie cald de Paste!!
Mergand pe strada intr-o seara am vrut sa pa opresc si sa urlu “NU MAI POT!”!!!….. chiar nu mai pot…. Am obosit….. as vrea sa plang si sa ma descarc dar nu am voie sa fac asta… as vrea sa ma ia cineva in brate si sa-mi spuna c-o sa fie bine…. dar nici asta nu mai cred…. Am obosit sa fiu tare, am obosit sa fiu om mare… As vrea sa stiu lucruri sigure, as vrea sa stiu ca ma pot baza pe ceva…. totul e o mare incertitudine, alerg fara de sens…. am impresia ca am ajuns la final, la finalul cui, nu stiu….. as vrea o mare pauza de la tot… as vrea sa pot suna pe
E timpul si locul pentru o schimbare oare? Mai sunt eu cum eram candva?… M-am transformat in altceva??… Si oare ce urmeaza iara?… Urmeaza oare aceleasi vechi povesti? Aceleasi ganduri nesafarsite De ce a fost si ce va fi…. As vrea sa stiu
Cand ma uit la mine cel ce-a fost… Ani in sir rebelul fara rost… Nu am trait… decat pentru o zi… Nu va mirati a fi… Am pierdutr si nici ca am stiut… Zile au fost un joc neintrerupt… Nu am stiut… decat sa uit mereu Ca maine voi fi… tot eu…. Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea… Nu mai mult ca viata mea… Nu imi pare rau de anii ce-au trecut… Ei mi-au dat… ce n-am avut… Tot ce-am vrut a fost ca timpul sa mai stea… Nu mai mult ca viata mea… Nu imi pare rau de anii ce-au trecut… Toti plecam… ca un vis pierdut…
De ce n-au blogurile mele titlu… Pentru ca fiecare blog e scris intr-o zi si ziua aia il reprezinta cel mai tare. Despre orice as scrie, in alta zi as scrie altfel, niciodata la fel. Cum ar fi intr-o zi sa nu mai fac mai multe lucruri deodata… Sunt multe pe care le incep si nu le mai termin, sau le termin prost, sau prea tarziu, pentru ca in viata asta eu fac mult prea multe lucruri deodata. Cum as putea oare sa ma opresc? Sa incep ceva, sa termin si abia apoi sa incep altceva. Hmmm… Nici nu imi pot imagina. Ma gandeam azi cate eu se ascund in mine, cat de diferite, cat de contradictorii si cat de
Cateodata in viata pui PUNCT si o iei de la capat in alt fel in alt loc… sunt multe puncte intr-o viata cateodata si cate un punct si-o virgula… catodata nici nu-ti dai seama… . Am pus punct si acum o iau de la capat… poate de data asta altfel, poate mai bine…. mi-e somn… ar fi putut sa fie mult… nimic n-a fost…
He he he… a venit si vremea mea…de data asta pentru mine… „La revedere iubito, a fost un vis frumos, l-am scris impreuna cu un creion gros, la revedere frumoaso a fost ceva trist, pe care sa-l iei cu tine-n paradis… La revedere ti-am spus, hai pleaca odata, nu mai privi urma, ce a fost este soarta, stiai ca asa se va intampla, noi doi, poate, vom disparea… La revedere mai fato, tu chiar nu intelegi, au fost niste clipe, te rog sa le negi, au fost niste vise care au disparut, reda-le inapoi, au fost doar un imprumut… Asta ne este viata si moartea, un etern sfarsit si inceput, de lumi si de morti si de vieti mi-e tot
Viata asta e atat de complexa… si cateodata facem alegeri care se dovedesc a fi mai tarziu, nu tocmai cele mai bune, ba chiar uneori dintre cele mai rele… dar ce te faci atunci? atunci cand iti dai seama ca ai ales atat de gresit? ce e mai bine? sa incerci sa repari? sa te faci ca nu vezi cat de gresit ai ales? sau poate din contra, sa recunosti si sa fugi cat se poate mai repede de ceea ce ai facut?… e complexa si complicata treaba asta… dar totusi nu mi se pare cea mai buna alegere sa persisti in greseala, in varianta in care ai crezut, chiar cu toata fiinta ta….
Traim in lumi paralele… fiecare cu viata lui, fiecare cu perceptiile lui, unora li se pare ca e intr-un fel, altora altfel… ce fel de geometrie o fi asta? se intalnesc vietile noastre vreodata… la infinit? la care infinit? si unde este el?…sau poate ca nu, ca nu se intalnesc nici macar acolo… …nu mai stiu care este raspunsul corect… geometria e o chestie cam complicata… geometria vietii e si mai si… …chiar nu e nimic ceea ce pare…
…m-am oprit o clipa din alergat… m-am intrebat de ce naiba alerg? si spre ce?… m-am intrebat ce e mai bine? sa traiesti sau sa alergi?… mai apuci oare sa traiesti cand alergi? sau doar alergi… spre tot, spre nicaieri… de ce alergam…?? de ce avem impresia ca daca nu alergam nu e bine? si de ce se cheama inconstienta cand nu facem ceea ce “trebuie”? cine si de ce a stabilit ceea ce “trebuie”? de ce avem impresia ca conteaza ce cred altii? de ce credem ca e normal sa alergam? de ce nu e oare mai bine sa traimi incet si sigur… o viata… caci eu vin si spun ca a alerga nu este egal cu a trai…
alergam, alegram si iar alergam… nu ne putem oprii, alergam… nu ne mai intrebam nimic, nici de ce, nici pt ce, nici incotro… alergam… atata stim… trebuie sa alergam, trebuie sa le facem pe toate cumva, nu conteaza ce sau pe cine sacrificam… alergam… alergam… si iar alergam…