Șterg, scriu, șterg iar… E a treia oară… Nu am cuvintele la mine și acum m-am hotărât să nu le mai caut. Nu am chef. Prea mă obosește treaba asta. Pot scrie și fără cuvinte, nu-i așa? Viața e complicată, ce platitudine… Dar aia e, viața chiar e complicată… Nu ai ce-i face, nu poți să zici, gata, de maine viața mea o sa fie simplă… Nici n-ai habar cât e de complicat să ai o viața simplă și cât e de complicat să obții o viața simplă… Viața nu e simplă, să o luăm ca atare… Next… Ce mai e pe listă? Ce mai e de făcut? Sau ce se mai poate face? Oh, well… Știu că am pus oameni
După ce am mediat ce să aleg pentru astăzi, între Londra, Paris, Praga, am sfârșit prin a alege Chester, la mijloc de august – când l-am vizitat prima dată.
După o lună petrecută în țară de sărbători, am revenit în Anglia cu speranța că am să reușesc să schimb multe anul acesta. În principiu viața aș vrea să mi-o schimb. Am citit într-o carte că e bine să-ți imaginezi că reușești ceea ce-ți propui și mă gândeam căt de diferit ar arăta viața mea dacă aș reuși să-mi îndeplinesc dorințele pentru 2015. Am început să muncesc cumva la asta și sper să și reușesc. Săptămâna care abia a început ar trebui să mă ocup de organizare, să fac niste planuri, să iau niște hotărâri.
Uneori încerc să fiu altfel, uneori încerc să trișez, uneori mă agăț de niște prejudecăți. Deși și de data asta am încercat să țin cont de toate, m-am răzgândit. Nu e nevoie să încep toate de la întâi, chiar și când e vorba de întâi ianuarie. O listă de dorințe ar fi totuși utilă. Nu am făcut încă lista de rezoluții pe 2015 și mă gândesc pe de o parte că ar trebui, pe de o parte că o mai pot amâna un pic. Dacă stau cumva să mă gândesc că amânarea e un vechi, foarte vechi obicei de-al meu, ar trebui să înșir aici, chiar acum, ce am de făcut anul ăsta.
O poză de la Aston Hall, Birmingham pentru miercurea asta…
E vineri noapte și e a doua, dacă nu chiar a treia oară săptămâna asta când nu prea știu exact în ce zi sunt. Dubioasă treabă, adică înteleg că nu contează foarte tare pentru mine asta, dar chiar în halul ăsta am ajuns?? E vineri seara, chiar noaptea și spre deosebire de celelalte seri când mai îmi era un pic de somn pe la ora asta, azi sunt fresh, surprinzător de fresh. Dacă zic că m-am trezit la 11 si ceva pentru voi probabil nu mai pare la fel de surprinzător… Ei, mă minunez și eu că altceva nu am găsit de făcut. Am căscat și eu gura la ceva înregistrare de la Food Blogger Conference, pentru că evident nu
Când omul pentru care ai făcur rubrica asta pe blog îți dă un mail și îți cere o poza, te conformezi. Eu aș fi trișat azi, recuosc, dar uite totuși poza cu marea. Fleetwood, July 2014
Mi se întâmplă uneori să mi se facă un dor nebun de mine. De mine cea de demult, de mine cea care arăta altfel, care trăia și scria altfel. Pe de o parte nu înțeleg de ce. Întotdeauna am avut o viața cu care nu am fost împăcată, întotdeauna am avut probleme cu carul, întotdeauna n-am vazut cumva pădurea de copaci. Întotdeauna m-am pierdut, m-am risipit în prostii. Și acum și atunci mai reușeam câteceva dar sunt așa nimicuri lucrurile astea, lucrurile alea. De ce mi-e dor? Poate îmbătrânesc. Atunci nu-mi puneam problema sau cel puțin nu așa. Atunci nu îmbătrâneam, doar creșteam. Privitul înapoi a fost mult timp principala mea preocupare, până la un moment dat când n-am mai
