Ile/ November 20, 2014/ Ganduri/ 0 comments

Mi se întâmplă uneori să mi se facă un dor nebun de mine. De mine cea de demult, de mine cea care arăta altfel, care trăia și scria altfel. Pe de o parte nu înțeleg de ce. Întotdeauna am avut o viața cu care nu am fost împăcată, întotdeauna am avut probleme cu carul, întotdeauna n-am vazut cumva pădurea de copaci. Întotdeauna m-am pierdut, m-am risipit în prostii. Și acum și atunci mai reușeam câteceva dar sunt așa nimicuri lucrurile astea, lucrurile alea. De ce mi-e dor? Poate îmbătrânesc. Atunci nu-mi puneam problema sau cel puțin nu așa. Atunci nu îmbătrâneam, doar creșteam. Privitul înapoi a fost mult timp principala mea preocupare, până la un moment dat când n-am mai putut și am încetat să mai privesc dincolo de o linie. Viața mea s-a rupt la un moment dat și a rămas ruptă. Tot ce e dincolo de ruptura aia e altă viața și la un moment dat bucata care a rămas s-a mai rupt o dată. La a doua ruptură viața cea veche s-a transformat într-o amintire foarte îndepărtată. N-aș știi de ce, dar așa a fost. De fapt la a doua ruptură s-a rupt de tot prima bucată. De viața aia, prima, mi-e dor.

Poate nu-i de mirare că prima bucată de viață s-a terminat pe la 25 si un pic de ani. Nu mi-e dor de tot, probabil nici de mine nu mi-e foarte dor, dar îmi aduc aminte cu duioșie cumva, mai ales că aducerile aminte îmi dau voie să mă prefac că am mai uitat din amănunte. Nu-mi amintesc nicicum o viață perfectă, dar parcă pe alocuri îmi place mai mult de mine cea de atunci. Cea de acum mă obosește mai mult cu toate neîmplinirilet. Cum ziceam, nici atunci nu eram fericită, nici atunci nu reușeam lucruri, dar parcă era altfel.

E clar, încep să îmbătrânesc și nu știu cum să fac asta. E hilar că spun asta. Am 30 de ani și prea rar îmi bat capul cu vârsta mea. Vreau doar să mă schimb și caut soluții peste tot probabil. Ce am fost atunci nu era bine, asta e evident. Ce am fost atunci m-a adus la ce sunt acum și asta nu-i bine. Vreau să mă schimb cumva, dar am 30 de ani și nu mai am răbdare să mă schimb iar și iar și de fapt să rămân o epavă. Am 30 de ani și aș vrea să țină, că mă apropi de jumătatea vieții. E adevărat că în principiu am 30 de ani în față, 30 de ani plini. Trebuie să-i umplu cu ceva.

Am plecat de la faptul că mi-era dor de mine și am ajuns la viitorul care trebuie umplut cu ceva… Asta ar trebui să fie bine, nu? Privesc în trecut, ca întodeauna, dar mă gândesc la viitor!

[Facebook_Comments_Widget title=”” appId=”” href=”” numPosts=”5″ width=”600″ color=”dark” code=”html5″ ]

About Ile

Eu sunt Ile și scriu pe blogul ăsta într-o formă sau alta de aproape 10 ani. Sunt gândurile mele despre orice, sunt frustrările și bucuriile mele, sunt trăirile mele și o parte din viața mea așternute pe pagina asta virtuală așa cum mi-au venit tastele la mână.

Lasă-mi un comentariu...