Mâine e ultima zi din februarie. Nu știu cum a fost pentru alții luna asta, dar mie nu mi-a placut deloc. Mare parte din timp am vegetat/hibernat. Sper că a fost doar o fază, sper ca am să-mi revin. Sper că primăvara nu mă va dezamagi. Îmi mai acord o șansă pentru că altceva nici nu am ce să fac. O sansă și încă o șansă și tot așa. Acum la șansa 237 vreau să reușesc. Ziceam de priorități, hai să le mai schimb o data. Hai că poate a 237-a schimbare o sa fie bună. Totul este un ciclu. Mai întâi sper, apoi încep, apoi îmi merge o perioadă bine, apoi renunț, apoi îmi vine să-mi tai venele. Apoi
Oameni buni am o problemă și mă declar, dacă nu învinsă, măcar bolnavă. Este vorba despre priorității. Am niște priorități greșite în viață. Îmi este din ce în ce mai evident. Problema este că nu știu cum să le schimb. Să zicem că le știu pe cele corecte, cum fac să nu mă abat de la calea cea dreaptă?! Am zis că am să-mi iau un panou să-mi scriu țelurile, să le vad și să nu le mai uit. Mi-am luat. Nu a ajutat aproape deloc. Deci nu, nu era asta, că le uit, problema. Problema este că nu mă țin de calea cea dreaptă, că mă tot abat la stânga și la dreapta. Nu ma trage nimeni de mâneci
Visez la mare, la soare și costume de baie și mi-e pofta un de un cheesecake bun de tot. Nu știu de ce, dar mi se pare că pe aici pe undeva e o contradicție 😕 Nu e doar la mine, nu? O vedeți și voi, nu-i asa? 😀
Aveam azi o treabă care s-a amânat. Știu că nu-i frumos, dar eu m-am bucurat. Inițial m-am gândit că am timp de alte lucruri. Mai întâi am mâncat bine de dimineță și eram plină de energie și chiar un pic de entuziasm la gândul tuturor lucrurilor pe care aveam să le fac. Nu mai știu exact ce-am facut după, dar știu că am sfârșit prin a nu face nimica :)) Povestesc mâine dacăam reușit totuși să fac ceva… Poate, poate… Noapte frumoasă…
Pentru că aseară târziu v-am arătat o poză de pe la Paris, am să rămân azi în același registru… o poză din una din grădinile Castelului Fontainebleau, Grădina Dianei…
Pentru că am cerut atâta timp o rază de soare și fix în ziua în care a venit eu nu m-am trezit, se pare ca am fost pedesita și mi-a fost trimisă multă, multă zapadă să mă mai satur să cer soare altadată și eu sa nu-l apreciez 😀 Normal ca planurile mi-au fost date peste cap, dar m-am descurcat și eu cum am putut în condițiile astea vitrege. 🙂 Am găsit poza asta, macar să mai îndulcesc un pic situația asta rea :)) și am mai îndulcit-o și aici.
De o săptămână tot aștept să apară soarele și azi, când a apărut, eu m-am trezit la 12. Tocmai azi cănd vroiam să fac atâtea lucruri. Acum să spun drept, nu e chiar o întâmplare că m-am trezit așa târziu. M-am culcat pe la 12.30 iar la 2 fără 10 m-am trezit cu niște dureri inrozitoare. Mă durea burta într-un fel dubios, cum nu mi s-a mai întâmplat până acuma. Mă dureau și rinichii. Inima îmi bătea tare. M-am speriat rău!! Aveam și o ușoară stare de vomă. Cred că n-am fost în viața mea așa de speriată. Habar n-aveam ce să fac, habar n-aveam de la ce mă simt așa. Aș fi putut să cred că n-a fost decât
Ora e târzie, deci e timpul să scriu pe blog. N-am avut o săptămână prea grozavă. Asta ca să nu zic că a fost chiar rea. Am vegetat destul de mult. N-am facut mare lucru, iar tot ce am facut, au fost mai mult prostii. Mai nimic din ce trebuia. Din ce e bine. N-am fost depresivă, n-am fost supărată, doar lipsită total de chef. Aveam în minte mai devreme gânduri pe care vroiam să le scriu și erau haioase. Între timp mi s-a facut mai somn și nu le mai știu 😀 Vroiam să fac planuri după ce scriam pe blog, dar nu sunt convinsă că o să mai fiu capabilă. Poate e mai bine doar să dorm și
Credeți că o inghețata de fructe de pădure si una de vișine pot face să apară soarele mâine dimineață?! Probabil că nu, dar eu măcar am încercat…
Astăzi viața mi-a arătat că mai exista și surprize frumoase și ca uneori mai exista și cale de întoarcere. Frumos 🙂 Și vouă vă doresc o noapte frumoasa…
Once again, I don’t know what the fuck it’s wrong with me… Nu, n-am să mă apuc să scriu blog în engleză, nu e stilul meu… :)) Dar e adevărat, nu știu ce naiba e cu mine. Aș fi zis că sunt complet lipsită de energie, dar nu-i chiar așa. Oricum sunt destul de vlaguită. Probabil de la faptul că nu fac nimica. Paradoxul acesta care ma reprezintă de la o vreme… Cu cât fac mai puține, cu atât sunt mai obosită. Mă enervează teribil vremea de afară. Îmi omoară toate, toate micile speranțe. Marile speranțe am eu grija să le omor. Ehe he… Viața asta… De mâine în 3 luni împlinesc 27 de ani și tare mi-e teamă că
Primavara tot nu vrea sa vina, dar eu continui sa fac incantatii…:D