E luni și deși nu am mari motive de bună dispoziție sunt totuși acum, după atâtea ore bine dispusă. Mă doare în gât – ăsta e cel mai mare motiv de indispoziție!! Indispoziții mai sunt și altele totuși. Am fost dată afară din camera de hotel de femeile care fac curat și am sfârșit la trei stații de autobuz (merse pe jos) mai încolo într-un Mc cu micul și foarte drăguțul meu laptop în față și cu două cafele. Afară areușit să iasă soarele și eu iar mă gândesc că o să vină ea, primăvara asta. Săptămâna asta am trei zile fără plimbare și ar trebui să mă apuc să învăț VBA. Sună foarte ciudat chestia asta și mă gândesc
Azi m-am trezit de dimineață. De fapt în fiecare zi mă trezesc de dimineață, foarte de dimineață, la 6.30!! Dar întotdeauna mă culc la loc mai devreme sau mai târziu. Azi însă nu! Vroiam să plec devreme pe afară, dar era înnorat și trist și frig chiar dacă de fapt nu e frig. Era și ceață, ceață de la burniță. După care am început să scriu despre omletele astea vesele. Trebuia să scriu despre ele și pentru că îmi era cam somn că doar m-am trezit la 6.30 mi-am făcut cafea și pentru că cele două cești erau pline cu alte chestii mi-am pus cafeaua într-un pahar cu picior. Mereu îmi place să am perspective noi asupra cafelei mele de
Același Paris, același Turn… de data asta apus…
Bună seara! Intuiesc cumva că va fi seară când niște perechi de ochi vor poposi pe pagina asta. Vă scriu de la Paris ca să vă spun că sunt bine-sănătoasă. Timpul mi-l ocup plimbându-mă. Câteodată pe jos, câteodată cu autobuzul. Îmi place chestia asta la Paris. Să mă plimb cu autobuzul și să mă zgâiesc pe geam la cafenele, la blocuri, la clădiri interesante. Când umblu cu metroul citesc dintr-o carte.
Later edit: Aseară eram cam obosită așa că nu am reușit decât să aleg poza. Azi vă povestesc și de ce am ales-o. • La Paris miroase a primăvară și mie îmi place teribil asta, deși nu e soare. Atunci era ceva mai primăvară ca acum dar n-are nimica. • Merg pe un drum complicat și plin de tentații la finalul căruia sper să arăt precum în figura de mai jos. • În urmă cu un an, o întâmplare întâmplătoare a dus cumva la reîntâlnirea celor 3 mândre din poză. Sper că sunt suficiente motivele astea.
Peste fix o oră (de când scriu eu textul ăsta, nu de când o să-l public pe blog) avionul în care mă aflu o să aterizeze la Paris. Stau cu netbook-ul în brațe și căștile în urechi (ascultând Speranța Țapinarilor) pe scaunul de la geam și mă minunez de ce mi se întâmplă. Cine ar fi crezut? Nu mi-am imaginat nici în urmă cu 8 ani (împliniți ieri, nu azi cum credeam eu) când am acceptat invitația de la Cip să mergem împreună la o bere că o să rămânem împreună atâția ani. De ieri pâna azi nimic nu e surprinzător, dar dacă e să privesc în urmă cu 10 ani lucrurile n-au nici o legătură cu ce mi-am imaginat
Zilele astea m-am tot agitat să iau pentru Magellan mâncare și nisip și mai ales medicament pentru următoarea perioadă în care eu sunt plecată și mama o sa aiba iar grijă de el. El în schimb s-a agitat să descopere noi teritorii 😀
Am tăiat cu creta pe perete prima zi din februarie și am numărat 5 kg mai puțin la începutul săptămâni 4. Părea o zi frumoasă azi, dar doar am lenevit până seara târziu când am încercat să fac macarons și de fapt mi-au cam ieșit bezele. N-am înțeles exact care e treaba cu codul roșu pentru că n-am mai deschis televizorul de multă vreme și pe net n-am găsit ceva scurt și la obiect de citit. Sper doar să reușesc să fug de sub zăpada asta. Nu știu de ce, dar mi se pare mai greu ca niciodată să înteracționez cu ea. Cred că încep să îmbătrânesc :)) Noapte frumoasă…
So, început de lună! Am schimbat adresa blogului, am schimbat și aspectul și cine știe, poate și atitudinea. Niciodată n-am să încetez să sper… Poza e de astă vară, de pe drumul spre Cetatea Cisnădioara. Frumos loc, frumoase amintiri…
De fiecare dată când pot să spun că plec sunt un om măcar un pic mai fericit. Deci, iată, plec!
N-am fost lovită niciodată de un camion, dar corpul meu se simte acum ca și când ar fi fost lovit de un camion și nu a pățit nimic și trebuie să verifice dacă fiecare lucru e la locul lui și funcționează ok. Cel puțin ăsta e sentimentul meu… Sunt într-un fel de stare de șoc… E complicat… Pentru a câta oara constat că lucrurile nu dispar doar pentru că le ignor? Toate sunt la fel și mă pot preface o vreme că nu e așa, dar totuși e așa. E nașpa!
Trebuia să scriu de ceva vreme despre asta, dar nu am găsit timpul sau starea necesară. A venit totuși vremea să scriu. Acum ceva vreme am primit leapșa asta de la Larisa. Ea a scris ce ar face diferit dacă ar avea din nou 15 ani. M-am tot gândit și razgândit, am povestit cu prietenele mele despre asta și nu am reușit să îmi dau seama de ce aș face diferit dacă m-aș întoarce la 15 ani. După am citit ce spune de fapt leapșa și am văzut că ar trebui să scriu 3 lucruri pe care le-aș fi început din clasa a 9-a.