Viața-i viață, banu’i ban, cum schimbăm prioritățile?!
Să spun că sunt prea obosită e degeaba. Nu știu când am mai fost atât de obosită, dar azi am avut chef să ies cu mine. N-am mai stat demult cu mine. Nu știu dacă mă evit sau pur și simlu nu mai am timp. M-am dat la o parte și parcă mi-e dor de mine ca de un prieten vechi. Munca îmi ocupă enerom de mare parte din viața. Nu cred, ba nu, chiar nu am mai muncit așa de mult în viața mea.
Încerc să mă opresc. Nu de tot, dar măcar să apăs frâna. Nu e ok nicicum, nici pentru mine, nici pentru altii și vreau să am mai mult timp pentru școală. Trebuie să pun școala pe primul plan și viața mea apoi. Când oamenii trag de mine ca de o gumă de mesetcat molfăită prea mult parcă nu mai îmi place. Banii n-au fost scopul meu în viață niciodată. E frumos să fii apreciat, dar nu mai știu ce e apreciere sau ce e doar teama lor să nu plec.
I’m living the dream, but every day the dream is becoming more and more a nightmare. Încep să mă întreb dacă visele sunt vreodata frumoase până la capăt. Pe de alta parte probabil că nimic nu poate fi nici perfect, nici ce visăm, nici, nici, nici… O să am mai multă grijă data viitoare…
Vreau să nu uit de ce fac ceea ce fac, vreau să nu uit să mă bucur și mai vreau să nu mor de epuizare făcând asta pentru că nu pare să fie plăcut, nu pare să merite și nu pare că așa ar trebui făcut.
Câteodată oamenii visează cai verzi pe pereți, dar nu cred că e neapărat cazul acum. Probabil că mă frustrează maxim că nu am controlul până la capăt, dar pe de altă parte nici nu l-aș vrea. E o prostie totul și e și mult prea complicat.
Acum, punctual: Ce-i de făcut?
Din câte îmi mai aduc aminte de pe vremea când se întâmpla, chiar dacă foarte, foarte rar să conduc mașina, există o pedală. Eu multă vreme am apăsat ambreiaju înainte să apăs frâna și cam asta încerc să fac și acum. Îmi aduc aminte totuși că atunci când apeși ambreiajul mașina o ia mai repede până să apeși și frâna. Am aflat la un moment dat că merge să apeși și direct frâna ușor, apooi ambreiaj, frână schimbat viteze etc…
În momentul ăsta, deși a trecut ceva vreme de când am condus ultima dată și deși aici tot ce pot să conduc e o mașină prea mare pentru mine, cu volan pe partea cealaltă și ar trebui să o și conduc pe partea cealaltă a drumului față de cum am îvățat, aproape că îmi pare mai simplu decât să mă mai domolesc cu munca. Și totuși!! Nu-i a mea afacera, nu e nici vina mea (sau poate e?!) că este în rahat, nici nu mă interesează dacă mă dă afară și tot așa… Mi-ar părea rău dacă s-ar închide, asta e clar, pe lângă că, probabil m-aș simți vinovată măcar puțin.
Prea multă muncă! Prea mult vorbit desppre ea! Ce mai e în rest?
E școala pe care o plătesc, să zicem din greu, și pe care o neglijez doar un pic mai puțin decât pe mine. Pe mine mă neglijez ca și cum nici nu știu că exist și îmi bat joc de mine, viața mea și corpul meu cum știu mai bine. Nu e că o fac intenționat, dar nici nu e ca și cum ar mai conta sau aș mai avea timp sau sau sau …
Schimbatul priorităților paare din nou și din nou singura soluție…