E vineri noapte și e a doua, dacă nu chiar a treia oară săptămâna asta când nu prea știu exact în ce zi sunt. Dubioasă treabă, adică înteleg că nu contează foarte tare pentru mine asta, dar chiar în halul ăsta am ajuns?? E vineri seara, chiar noaptea și spre deosebire de celelalte seri când mai îmi era un pic de somn pe la ora asta, azi sunt fresh, surprinzător de fresh. Dacă zic că m-am trezit la 11 si ceva pentru voi probabil nu mai pare la fel de surprinzător… Ei, mă minunez și eu că altceva nu am găsit de făcut. Am căscat și eu gura la ceva înregistrare de la Food Blogger Conference, pentru că evident nu
Când omul pentru care ai făcur rubrica asta pe blog îți dă un mail și îți cere o poza, te conformezi. Eu aș fi trișat azi, recuosc, dar uite totuși poza cu marea. Fleetwood, July 2014
Mi se întâmplă uneori să mi se facă un dor nebun de mine. De mine cea de demult, de mine cea care arăta altfel, care trăia și scria altfel. Pe de o parte nu înțeleg de ce. Întotdeauna am avut o viața cu care nu am fost împăcată, întotdeauna am avut probleme cu carul, întotdeauna n-am vazut cumva pădurea de copaci. Întotdeauna m-am pierdut, m-am risipit în prostii. Și acum și atunci mai reușeam câteceva dar sunt așa nimicuri lucrurile astea, lucrurile alea. De ce mi-e dor? Poate îmbătrânesc. Atunci nu-mi puneam problema sau cel puțin nu așa. Atunci nu îmbătrâneam, doar creșteam. Privitul înapoi a fost mult timp principala mea preocupare, până la un moment dat când n-am mai
