Sunt aici…
Deși aici e casa mea, aproape că îmi vine să bat la usă înainte să intru. Am plecat într-o zi și am uitat să mai vin. Stăteam departe, așteptând să pot să mă întorc, iar apoi, când am putu să mă întorc, nu prea îmi mai aminteam drumul. După ce o vreme am tot rătăcit aiurea, ca din întâmplare am nimerit aici, dar liniștea era așa de mare că n-am știut ce să fac. Acum, când scriu, îmi imaginez o sala mare, goală și o liniste perfectă, ca de mormânt, iar literele astea pe care le înșir aici am impresia că scot un zgomot infernal. Am impresia că orice aș scrie și orice aș face o să tulbure liniștea așternută aici. Pe de altă parte simt nevoia să scriu. Am încercat altfel în alte locuri, dar nu e același lucru. Aici e casa mea, chiar dacă am plecat. Aici vreau să scriu. Aici e adunat totul: jurnalul meu de zi cu zi și toate gândurile mele despre orice, cuvintele mele pe margine de pahar.